Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Europeană de Investiții și-a anunțat disponibilitatea de investi, din nou, în Republica Moldova. La un acord, ce prevede finanțare de 25 milioane de euro pentru izolarea termică a clădirilor din capitală, au ajuns reprezentanții instituției internaționale și primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Anunțul a fost făcut chiar de acesta în cadrul ședinței de luni a Primăriei.
Ucraina ar putea relua exporturile de electricitate spre Republica Moldova şi Belarus din aprilie, anunţă Guvernul de la Kiev, citat de Interfax Ukraine.
Banca Națională a Moldovei (BNM) și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) vor avea mai multă independență și nu vor mai fi obligate să-și trimită actele la avizare la Ministerul Justiției. Un proiect de lege în acest sens a fost pregătit de Guvern și a fost remis spre examinare Parlamentului.
Guvernatorul BNM a comunicat, joi, la o conferință de presă, că instituția nu a primit nicio propunere din cele anunțate săptămâna aceasta de reprezentanții fabricilor de conserve (privind acordarea unui credit pe un termen de cinci ani în condiții facilitate).
Interviu exclusiv al fostului şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Ion Prisăcaru, acordat corespondentului agenţiei «Infotag», Vladimir Sidorenco. Partea I. «Inovaţiile fiscale» – cum pot fi administrate «I»:: Domnule Prisăcaru, ce credeţi despre proiectele politicii bugetar-fiscale şi bugetului de stat pentru anul 2016?
Ne propunem o abordare contemporană a relației dintre Fisc și cetățeanul plătitor de taxe și impozite, în care Serviciului Fiscal de Stat este un partener al mediului de afaceri, ca un instrument prin activitatea căruia se asigură dezvoltarea și bunăstarea comună. SFS, uneori, mai este privit, greșit de altfel, ca o instituție care acționează asupra mediului de afaceri, doar în vederea asigurării resurselor la buget.
Creşterea ratei dobânzii în SUA va contribui la îmbunătăţire rezultatelor bancilor americane. Dolarul este estimat la o cotaţie de 1,1 dolari la un euro, ceea ce nu va fi de bun augur pentru exportatorii americani.Schimburile comerciale globale se vor extinde cu 3 % în 2016, comparativ cu o creştere de 8-9 %, cum s-a întâmplat înainte de criza finaciară.
МСФО (IFRS) 9 – фактор, действительно меняющий в мире отчетности правила игра. Исторически от стандарта требовали анализировать прошлые результаты по финансовым инструментам на счетах, но теперь от компаний потребуют ориентированный в будущее подход к учету.
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a publicat recent raportul Indicele Global al Inovației 2015, iar țara noastră a reușit să ocupe prima poziție în categoria țărilor cu venit național brut mai jos de mediu, raportat la numărul de locuitori.
Statele G7 vor avea cea mai rapidă creştere economică de după 2010, cea mai rapidă creştere fiind înregistrată în Statele Unite şi Marea BritanieGeopolitica (mai degrabă decât economia) va fi prioritară pe agenda decidenţilor politiciPreţurile mărfurilor vor continua să rămână scăzute Criza Zonei Euro va lua sfârşitPopulaţia din Africa va creşte în 2016 cu echivalentul celei din Australia
Din cele mai puternice economii ale Europei vin avertismente că dobânzile extrem de mici produc dezastru în industria pensiilor şi că populaţia încă nu realizează acest lucru. Soluţiile propuse de experţii din domeniu includ forţarea companiilor să efectueze injecţii masive de capital în schemele lor de pensii, reducerea beneficiilor sau majorarea vârstei de pensionare de-a lungul şi de-a latul Europei.
În conformitate cu prevederile pct. 3 din Regulamentul cu privire la modul de organizare şi functionare a caselor de amanet (lombardurilor), aprobat prin HG nr. 204 din 28.03.1995, lombardurile sînt instituţii creditare, care ofera populaţiei posibilitatea de a-şi păstra obiectele de uz personal şi casnic, precum şi de a primi împrumuturi cu amanetarea acestor obiecte.
Creşterea cererii pentru titlurile de stat reduce semnificativ rata de rentabilitate a acestora. Marţi, 23 februarie, Ministerul Finanţelor (MF) a plasat titluri de stat cu o valoare de peste 300 de milioane de lei, cu o rentabilitate mai mică de 26%, ceea ce nu s-a observat în ultima perioadă.
Ministerul Economiei a înaintat, pe 27 ianuarie, Guvernului pentru aprobare un șir de completări la Strategia inovaţională a Republicii Moldova pentru perioada 2013-2020 „Inovaţii pentru Competitivitate”, care au în vedere interconectarea întreprinderilor cu centrele de cercetare și inovare și autoritățile publice locale.
Ministerul Economiei va promova introducerea cotei 0% a TVA pe întregul lanț valoric de producere a combustibilului din biomasă, declară ministrul Economiei Octavian Calmâc în cadrul unui interviu pentru Moldpres.
Deoarece investițiile reprezintă elementul decisiv al creșterii economice, al promovării factorilor de calitate și eficiență în toate ramurile, începând cu anul 2010, Ministerul Economiei susține activ atragerea investițiilor locale și străine pe platforma parcurilor industriale.
Polonia este interesată într-o prezenţa mai mare a investiţiilor poloneze în economia Moldovei, ceea ce ar contribui la dezvoltarea proiectelor inovaţionale şi competitive, contribuind astfel la creşterea economică durabilă în ţară. Declaraţia a fost făcută vineri, la întrevederea cu Prim-ministrul Valeriu Streleţ, Ambasadorul Poloniei la Chişinău, Artur Michalski.
Potrivit prevederilor CF: Venituri ale nerezidenților în RM se consideră dobînzile pentru creanțele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanță permanentă în RM, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanței permanente (art. 71 alin. (1) lit. f)).Veniturile persoanelor juridice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor din prestarea serviciilor ce țin de deschiderea și gestionarea conturilor corespondente ale băncilor corespondente și de efectuarea decontărilor (art. 73 alin. (1)).
Legislativul de la Tiraspol a aprobat astăzi inițiativa privind crearea noilor zone economice libere, cum ar fi cele ce țin de acordarea serviciilor turistice și de odihnă, precum și extinderea listei parcurilor de producere în sfera tehnologiilor informaționale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *