Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu articolul 97 alineatul (7) din Codul fiscal, valoarea impozabilă la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 reprezintă valoarea procurării proprietăţii achitată sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.) de către cumpărător.
Şomajul tehnic reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de către angajator, unitate sau de către o subdiviziune interioară a acesteia: a) pentru motive economice obiective;b) ca urmare a declarării stării de urgență, de asediu și de război;c) ca urmare a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătatea publică. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003. Potrivit documentului, în cazul declarării șomajului tehnic conform prevederilor citate supra, indemnizația poate fi plătită, parțial sau integral, din bugetul de stat,
Compania a redus activitatea și a fost luată decizia de a transmite drepturile pentru executarea contractelor de prestări servicii, aflate în derulare, către altă companie, cu acordul beneficiarului. Ca rezultat, a fost încheiat un contract de transmitere a drepturilor și obligațiilor, ce decurg din 3 contracte de prestări servicii, precum și de transmitere a drepturilor de transfer a angajaților, care lucrau la executarea acestor contracte de prestări servicii.
Serviciul Fiscal de Stat a efectuat în semestrul I al anului curent 14436 controale fiscale, cu 2127 mai puține decât în aceeași perioadă a anului 2020. Suma totală a plăților suplimentare calculate în lunile ianuarie-iulie 2021 a constituit 185,68 mil. lei față de 98,06 mil. lei în aceeași perioadă a anului 2020. Potrivit datelor publicate de autoritatea fiscală, verificările au fost desfășurate prin diferite metode: tematică (privind restituirea TVA, accizelor, înregistrarea/anularea a statutului de plătitorilor TVA, restituirea impozitului pe venit/verificarea obligațiilor persoanelor fizice), totală, repetată, prin contrapunere etc. Ca rezultat al acestor controale au fost stabilite 7373 abateri de la legislația fiscală în vigoare (sau în cazul a 51%
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1599/2002 cu privire la regulile de origine, Serviciul Vamal este autoritatea împuternicită cu certificarea originii preferențiale a mărfurilor exportate din Republica Moldova. Pentru mărfurile exportate în statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), Serviciul Vamal eliberează certificate de origine Forma A.
Conform art. 108 alin.(9) din Codul fiscal, termenul obligației fiscale la procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, survine odată cu efectuarea plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru proprietatea procurată sau data primirii proprietăţii de către cumpărător, în funcţie de ce are loc mai înainte.
În luna august 2017, creditorul X a formulat o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate împotriva S.R.L. „G”, susținând că aceasta din urmă se află în incapacitate de plată. Prin Încheierea Curții de Apel Chișinău (CA) cererea introductivă în privința debitorului S.R.L. „G” a fost admisă, fiind instituită perioada de observație și desemnat un administrator provizoriu. Acesta a prezentat instanței de insolvabilitate tabelul preliminar al creanțelor în privința debitorului și, în legătură cu lipsa totală a masei debitoare, a solicitat încasarea de la membrii organelor de conducere ale debitorului insolvabil a cheltuielilor procesului de insolvabilitate în sumă totală de 25421,90 lei, inclusiv 25069 lei cu titlu de onorariu al administratorului provizoriu și 352,90 lei – cheltuieli efectiv suportate de acesta.
Serviciul Fiscal de Stat informează despre unele modificări operate în modalitatea de declarare a taxei pe valoarea adăugată, ca rezultat al modificărilor operate în art.102 alin.(12) Codul fiscal în partea ce ține de perioada fiscală în care subiecții impozabili își pot exercita dreptul la deducerea TVA aferent unor categorii de procurări, precum și urmare a solicitărilor parvenite de la mediul de afaceri.
Conform art. 95 alin.(1) lit.e) din Codul fiscal, procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012 constituie obiect impozabil cu TVA.
Situațiile de criză, eșecurile în afaceri și a doua șansă pentru antreprenorii aflați în dificultate au fost temele celui de-al doilea eveniment de dialog cu tema „Facilitarea accesului la a doua șansă”, organizat prin intermediul proiectului transnațional DanubeChance2.0. „Pe viitor tot mai mulți antreprenori ar putea ajunge în prag de insolvabilitate ca urmare a efectelor generate de pandemia COVID 19. Astfel, este necesară elaborarea și implementarea unui Program național de suport pentru antreprenorii aflați în situații de criză. În același timp, ODIMM, prin intermediul proiectului DanubeChance2.0, va oferi în continuare suportul necesar antreprenorilor care se află în dificultate”, afirmă Iulia Costin, directorul general ODIMM.
Conform art. 95 alin.(1) lit. e), obiectul impozabil cu TVA la efectuarea procurărilor de proprietate a întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate constituie procurarea proprietăţii subiecţilor impozabili declaraţi în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012.
(Continuare. Partea I în nr. 7 (70), 2021) Pentru anul 2021, Administrația Moldova IT Park a emis Decizia nr. 1 din 12.01.2022 cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuării verificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” pentru anul 2021. În același timp, a fost abrogată Decizia Administrației „Moldova IT Park cu privire la stabilirea indicatorilor în vederea efectuăriiverificării anuale a activității rezidenților Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” nr. 7 din 31 decembrie 2020.
Conform art.93 pct. 16) din Codul fiscal, factura fiscală reprezintă formularul tipizat de document primar cu regim special, pe suport de hârtie sau în formă electronică, prezentat cumpărătorului (beneficiarului) la livrarea de mărfuri, servicii. Astfel, în cazul procurărilor de proprietate a întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate conform Legii insolvabilității nr.149/2012, întreprinderile furnizoare urmează să elibereze factura fiscală fără TVA pe tranzacția în cauză în adresa cumpărătorilor.
Dare de seamă fiscală (Declarație) reprezintă orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care este prezentată Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
În semestrul I al anului curent Serviciul Fiscal de Stat SFS a depistat și a întocmit procese-verbale de constatare a infracțiunilor în 58 cazuri ce țin de diminuarea impozitelor în sumă totală de circa 103,17 mil. lei și o infracțiune ce se referă la înstrăinarea bunurilor în cazurile nepermise de lege. Potrivit informației publicate de autoritate, evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor1 a fost stabilită în 44 de cazuri, suma diminuărilor depășind 92,48 mil. lei. Totodată, 6 persoane fizice și-au diminuat veniturile2 cu 10,68 mil. lei.
Lista întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr.149/2012 se regăsește pe site-ul oficial I.P. Agenția Servicii Pubice, http://www.cis.gov.md/, Date din Registrul de Stat/
În contextul recepționării, în ultima perioadă, de către entități a ajutoarelor umanitare, apar tot mai multe întrebări privind modul de contabilizare a ajutoarelor umanitare primite, distribuite și utilizate. Astfel, în ediția din aprilie a P.P. ”Monitorul Fiscal fisc.md” venim cu detalii ce țin de modul de contabilizare a ajutoarelor umanitare de către entitățile la autonomie financiară, elaborat de Lidia Foalea și publicat în rubrica Contabilitate practică.
În anul 2021 agentul economic „AgrolimS” SRL a primit mijloace financiare în sumă de 150 000 lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 455 din 21.06.2017. Care este modalitatea de reflectare în Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2021 a sumei menționate? Urmează sau nu a fi ajustată aceasta?
În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent, adoptat Legea nr. 80 din 17.04.2025 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (în continuare – Legea nr. 80/2025), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 253-256 din 26.05.2025.
Regulamentul privind modul de efectuare a înscrierilor în conturile personale ale contribuabilului și perfectarea rapoartelor asupra obligațiilor fiscale, inclusiv asupra restanțelor, aprobat prin Ordinul nr.103/2005 al Ministerului Finanțelor, a fost modificat și prevede modul de completare a informației solicitate în anexele la documentul prenotat (privind analiza veniturilor la BPN corespunzător clasificaţiei bugetare de venituri; a încasărilor corespunzător apartenenţei bugetare, specificată pe UAT; a calculelor la BPN; a soldurilor restante la BPN aferente clasificaţiei veniturilor bugetare, administrate de SFS, cu excepţia obligaţiilor fiscale din evidenţa specială aferente contribuabililor aflaţi în procedură de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura simplificată a falimentului etc.)
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *