Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Organizațiile necomerciale vor beneficia de sprijin financiar prin finanțare nerambursabilă a proiectelor de interes public din orice domeniu de dezvoltare, în limitele alocațiilor aprobate anual în acest scop în bugetul de stat şi în bugetele unităților administrativ-teritoriale. Proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la mecanismul de finanțare nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale elaborat de Cancelaria de Stat este propus pentru consultări publice.
Serviciul Fiscal de Stat susține plenar activitățile de educație financiară a tinerei generații de contribuabili, prin organizarea diverselor activități în acest sens. Astfel, autoritatea fiscală națională anunță despre organizarea unui concurs de desene cu genericul „Impozitele prin ochii copiilor”, în cadrul căruia sunt invitați să participe copiii cu vârstele cuprinse între 7-12 ani.
Încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în 5 luni ale anului curent 18 mld. lei, ceea ce denotă o creștere cu peste 2,9 mld. lei sau cu 19,0 % în raport cu perioada similară a anului precedent.
Potrivit datelor preliminare publicate de Biroul Naţional de Statistică, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (de fermier) și gospodăriile populației) în semestrul I din anul curent a însumat, în preţuri curente, 5,2 mld. lei, ceea ce constituie doar 88,7% (în preţuri comparabile) faţă de aceeași perioada a anului 2020, diminuarea fiind determinată de scăderea producţiei vegetale cu 22,8% și a producţiei animaliere cu 9,5%. Cu toate acestea, experții consideră că, în cazul producției vegetale, rezultatele sunt influiențate de întârzierea față de anul precedent a campaniei de recoltare a cerealierelor de prima grupă și a altor culturi agricole.
În lunile ianuarie-septembrie ale anului curent primele de asigurare brute subscrise au constituit 1438,6 mil. lei, fiind în creștere cu 35,4% față de perioada respectivă a anului precedent, comunică Biroul Național de Statistică. Totodată, în a perioada de raportare au fost achitate despăgubiri și îndemnizații de asigurare în sumă de 474,1 mil. lei, cu 1,8% mai mult decât în perioada similară a anului precedent, dintre care 447 mil. lei țin de asigurările generale, iar restul 27,1 mil. lei – asigurări de viață. Astfel, pentru asigurările de răspundere civilă auto au fost achitate indemnizații și despăgubiri în sumă de 235,6 mil. lei comparativ cu 201,3 mil. lei achitate în perioada ianuarie-septembrie 2020.
Astăzi, 29 noiembrie, marcăm 28 de ani de la punerea în circulație a valutei naționale. Cu această ocazie, pe parcursul zilei Banca Națională a Moldovei organizează mai multe evenimente: expoziția din incinta BNM, la care vizitatorii vor putea să se familiarizeze cu istoria leului moldovenesc (cu respectarea măsurilor anti Covid) sau atelierul de instruire cu genericul „Cum ajung banii în circulație”, organizat la Facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării din cadrul USM. Totodată, BNM pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic a unor monede jubiliare și comemorative:
La situația din 30 iunie 2021 în Republica Moldova erau înregistrate 11810 patente de întreprinzător valabile, iar suma taxei achitate pentru acestea a depășit 6,22 mil. lei, comunică Serviciul Fiscal de Stat. Cel mai mare număr de persoane fizice ce au decis să-și legifereze activitatea și au optat pentru patentă sunt din domeniul comerțului cu amănuntul (5643 unități), iar suma acumulată pentru eliberarea acestora a constituit 4,92 mil. lei. Serviciile de frizerie și cosmetice sunt încă un gen de activitate prestarea căruia este permisă prin intermediul patentei, pentru acesta fiind eliberate 1656 acte, iar suma achitată pentru acestea a depășit 5,56 mil. lei.
Serviciul Fiscal de Stat a înmânat certificate de credibilitate și diplome de gratitudine pentru 150 de contribuabili pentru manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată. Exprimăm gratitudine și suntem recunoscători tuturor contribuabililor și agenților economici pentru implicare și aportul considerabil întru susținerea economiei naționale prin onorarea în termen a obligațiilor față de buget, promovarea civismului fiscal și spiritului de conformare voluntară la prevederile legislației fiscale.
Proiectul de lege ce se referă la politica fiscală și vamală pentru anul 2022 (nr. 204 din 6 decembrie 2021) a fost astăzi reexaminat în plenul Parlamentului și aprobat cu votul a 59 de deputați.Reamintim, documentul a fost votat în lectura a doua în cadrul ședinței din 6 decembrie curent, însă a fost restituit deputaților de către Președintele țării din motivul avizului negativ al Guvernului la un amendament motivat prin faptul că majorarea remunerării judecătorilor depășește cadrul de resurse disponibile, neavând acoperire financiară.
Peste 130 de companii din întreaga țară au participat la Târgul online al locurilor de muncă (ediția a XIX-a), organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pe platforma www.e-angajare.md în perioada 7-17 iunie curent. Potrivit datelor oferite de ANOFM, agenții economici au propus circa 2000 oferte de muncă din diferite domenii de activitate – medicină, administrație publică, industria prelucrătoare, industria textilă, contabilitate, comerț, transport etc. În perioada desfășurării Târgului locurilor de muncă, portalul www.e-angajare.md a înregistrat peste 11400 de accesări din 43 de țări,
În Monitorul Oficial de astăzi, 17 septembrie 2021, a fost publicat Codul vamal nr. 95 din 24 august 2021 și Decretul de promulgare al acestuia. Reamintim că noul Cod vamal are ca scop unificarea, modernizarea și eficientizarea legislației vamale, precum și ajustarea acesteia la angajamentele asumate de Republica Moldova prin acordul de Asociere RM–UE. Principalul obiectiv al Codului vamal constă în intensificarea comerțului internațional prin armonizarea cadrului legislativ național vamal cu standardele europene, reducerea costurilor legate de declararea mărfurilor și utilizarea tehnologiilor informaționale pentru toate procedurile vamale.
Populaţia din mediul urban a suportat în anul 2020 cheltuieli de consum cu 1157,2 lei sau de 1,5 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural, comunică Biroul Național de Statistică. Totodată, datele denotă că în mediul urban pentru asigurarea consumului de produse alimentare populația a alocat în perioada de referință 39,8% din cheltuielile lunare de consum, iar în rural – 47,2%. Pentru populația urbană a fost înregistrată o pondere mai mare a cheltuielilor pentru transport – 6,3% față de 4,7% în mediul rural, sănătate – 5,3% față de 4,1%, recreere și cultură – 3,6% față de 1,2%, educație – 1,0% față de 0,5% și pentru restaurante și hoteluri – 3,3% față de 0,6%.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, urmare a procesării declarațiilor CET18 depuse de cetățeni și DAJ17 depuse de către subiecții care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, pentru anul 2020 s-a constatat că 34 805 persoane fizice au efectuat desemnări procentuale în sumă totală de 9,7 mil.lei lei. Anul 2021 a fost cel de-al cincilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.
Conform Raportului Casei Naționale de Asigurări Sociale privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), în primele șapte luni ale anului 2021, în BASS au fost acumulate venituri în sumă de 16385,1 mil. lei sau 62,1% din planul anual stabilit de 26400,5 mil. lei. Astfel, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 9126,0 mil. lei sau 60,5% din suma anuală prevăzută de 15080,1 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2020, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 1172,0 mil. lei sau cu 14,7%.
În viitorul apropiat pe piața financiară a Republicii Moldova va apărea un nou instrument financiar – „garanții de portofoliu”, destinat întreprinderilor mici și mijlocii. Conceptul acestei inițiative a fost discutat în cadrul unui atelier de lucru, cu participarea experților din domeniu și a reprezentanților instituțiilor financiare. Implementarea acestui mecanism va stimula majorarea plafonului de garanții cu minim 1 mld. lei, care va fi asimilat de către instituțiile financiar-bancare într-o perioadă de maxim 2 ani. Astfel, creditele solicitate de ÎMM-uri de la băncile comerciale vor conține garanția inclusă în produsul de credit, scutind antreprenorii de la depunerea cererilor de garantare și de la plata comisioanelor.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (16) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal, la calcularea impozitului pe venit, agenții economici au dreptul la reducerea venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulțirea salariului mediu lunar pe țară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creșterea numărului mediu al salariaților în anul fiscal de gestiune fată de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil. Salariul mediu lunar pe țară în anul precedent se stabilește în baza comunicatului Biroului National de Statistică. Creșterea numărului mediu al salariaților în anul fiscal de gestiune fată de anul precedent acestuia se determină ca depășire a numărului mediu al salariaților în anul fiscal de gestiune fată de numărul mediu al salariaților din anul precedent.
Potrivit pct.4 din Modul de completare şi prezentare a Dării de seamă privind calcularea contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 423/2020, anul de gestiune include trei perioade pasibile raportării: 1) 1 ianuarie - 30 aprilie; 2) 1 mai - 31 august; 3) 1 septembrie - 31 decembrie
Persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător și deja solicită de la angajatori informația privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35 din Codul fiscal, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin. (6) şi (7) din același Cod, precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii acestuia, tot mai frecvent adresează întrebările ce țin de determinarea plafonului de 360 mii lei. Ținând cont de solicitările contribuabililor ce sunt în proces de verificare a veniturilor obținute în perioada fiscală 2021 și determinarea venitului impozabil în scopul reflectării corecte în declarația CET18, recomandăm să examinați o serie de articole plasate pe paginile noastre ce vin în sprijinul persoanelor fizice.
Cheltuielile achitate dе contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de taxe dе aderare și cotizații de membru destinate activității asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații (AUAI) vor fi premise spre deducere. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, inclusiv a Codului fiscal, care conține un șir de inițiative menite să elimine impedimentele de ordin juridic și administrativ în dezvoltarea sectorului hidroameliorației (irigare/desecare). Propunerile ministerului urmează a fi examinate în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător din 7 decembrie 2021.
Miercuri, 20 octombrie, ora 15:00, în cadrul Clubului contribuabililor onești va fi desfășurată cea de a cincea sesiune de instruire cu genericul Etică și conformare; audit intern. Evenimentul se va desfășura în format online. Pentru a avea acces la eveniment este necesar să vă înregistrați prealabil aici. Speaker-ul sesiunii va fi Adrian Gheorghița, director adjunct pe Advocacy și Dezvoltare, Camera Americană de Comerț din Moldova, iar în calitate de invitați speciali ai evenimentului vor fi Doina Bîrsan, PwC România, și Irina Creciun, contabil-șef, PwC Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *