Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Republica Moldova a obținut premiul trei la concursul celor mai frumoase timbre poștale din Europa, organizat de PostEurop. Astfel, timbrul din seria “Europa. Castele”, pus în circulație de Î.S. Poșta Moldova în aprilie 2017, pe a cărei marca poştală este ilustrat Castel Mimi — un monument de arhitectură de importanță națională din localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi, a obținut bronzul în cadrul concursului european cu genericul “Castelele Europei”.
Sechestrarea și urmărirea bunurilor unui debitor este o procedură complexă și complicată, care necesită cunoașterea interacțiunii mai multor acte normative și legislative. Aplicarea corectă a acestora garantează respectarea intereselor părților implicate în proces. Astăzi venim cu generalizarea procedurii respective, care va fi utilă atât debitorilor cât și creditorilor, indiferent de statutul acestora (persoane fizice sau juridice).
Executorii judecătorești vor fi obligați să ridice mijloacele de transport declarate în căutare în termen de trei zile lucrătoare de la momentul comunicării reţinerii acestora de către organele afacerilor interne. Parlamentul a votat săptămâna trecută în lectură finală un proiect de lege ce vine cu modificări la Codul de executare și la Legea privind executorii judecătorești.
Continuare. Partea I – nr. 2 (57), 2020) Desfășurarea unei activități eficiente și profitabile a întreprinderii depinde de politicile și capacitățile manageriale ale conducerii acesteia. În acest context, administratorul întreprinderii reprezintă veriga cea mai importantă care are menirea să asigure buna funcționare a entității, astfel încât aceasta să ofere produse și să presteze servicii de calitate, care într-un final vor contribui la maximizarea valorii de piață a întreprinderii și va reprezenta eficient statul în toate sectoarele.
Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste 4 mil. lei şi a desfăşurat investigaţii paralele în baza a 64 de delegaţii în privinţa a 277 de subiecţi, informează Centrul Național Anticorupție, cu referire la sinteza săptămânii precedente. De asemenea, ARBI a formulat 34 de avize consultative privind valorificarea bunurilor pe care urmează a fi pus sechestru şi a efectuat 44 de analize financiare.
Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de peste 4 mil. lei, transmite autoritatea. Totodată, ARBI a desfăşurat investigaţii paralele în baza a 59 de delegaţii în privinţa a 269 de subiecţi. Sinteza săptămânală a CNA mai denotă că în cancelaria Centrului au fost înregistrate 1009 materiale, iar autorilor proiectelor de acte legislative le-au fost expediate 11 rapoarte de expertiză anticorupţie şi 21 de avize la proiecte.
Pachetul de legi ce vizează reforma fiscală nu prevede înăsprirea regulilor de joc și nu presupune nicidecum o presiune suplimentară asupra mediului de afaceri. Afirmația a fost enunțată de directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, în cadrul unei ședințe a Camerei Americane de Comerț, organizată cu scopul de a informa comunitatea de business despre implementarea reformei fiscale. În mesajul său, șeful fiscului a menționat că pachetul de legi este o măsură importantă și bine gândită, asumată de Guvern, reieșind dintr-o analiză profundă a situației economice și vine să perfecționeze și să ajusteze legislația fiscală la evoluțiile economice și sociale atât la nivel național cât și internațional.
Publicaţia Periodică «Monitorul Fiscal FISC.md» a informat anterior, că Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal va fi completată cu un nou capitol – V, ce va conține normele speciale privind determinarea impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018. Capitolul dat va conține și reguli speciale de aplicare a scutirilor. Astfel, pentru etapa I a perioadei fiscale (1 ianuarie – 30 septembrie 2018) scutirile la care are dreptul contribuabilul se aplică:
În Parlament este înregistrat un proiect de lege ce are ca scop aducerea în concordanță a prevederilor legislației ce reglementează mediul de afaceri cu prevederile Legii Concurenței. Astfel, autorii propun excluderea din sursele de venit a sumelor obţinute de pe urma acordului (convenţiei) de neangajare în activitatea de concurenţă. Totodată, se solicită includerea în art. 131 din Codul fiscal, ce conține lista instituțiilor care sunt în drept să primească informaţii cu privire la un contribuabil concret de la organele de administrare fiscală, a Consiliului Concurenței, în scopul examinării cazurilor din domeniu, ajutorului de stat și publicității.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului Informaţional Automatizat „Monitorizarea Electronică a Vânzărilor” ( SIA „MEV”). Conceptul prevede scopul, obiectivele, funcţiile şi arhitectura SIA „MEV”, stabileşte posesorul, deţinătorul, furnizorii de date şi utilizatorii acestuia, precum şi descrie procesele de coordonare şi schimb de informaţii între autorităţile publice, furnizorii datelor fiscale şi alţi actori implicaţi.
Veniturile bugetului public național vor fi majorate cu 963,9 mil. lei,cheltuielile – cu 1 312,5 mil. lei, iar deficitul bugetar va spori cu 348,6 mil. lei. Parlamentul a votat ieri în lectură finală proiectul de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, după ce documentul a fost discutat detaliat în cadrul ședinței Comisie economie, buget și finanțe.
Serviciul Fiscal de Stat exprimă regretul pentru situaţia în care un angajat al serviciului este bănuit de implicare într-un caz de corupţie şi comunică va acorda tot sprijinul procurorilor pentru investigarea obiectivă, operativă şi sub toate aspectele a cazului. De asemenea, SFS urmează să analizeze procedurile legale cu privire la suspendarea din funcţie a angajatului pe durata acţiunilor de urmărire penală. SFS reiterează angajamentul vizavi de promovarea unui climat al integrităţii în rândul angajaţilor Serviciului Fiscal de Stat şi toleranţă ZERO corupţiei.
De la începutul lunii februarie și până ieri, 12 martie, 2273 persoane juridice deja și-au onorat obligația de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017. Informația a fost oferită de administratorul Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, persoanele juridice, precum și cele care practică activitatea de întreprinzător, activitatea profesională sau independentă au la dispoziție aproximativ încă două săptămâni pentru a prezenta Declarația respectivă, data limită fiind 26 martie 2018.
Entitatea comercială reprezintă veriga fără de care nu poate funcționa ciclul economic al unei țări, aceasta manifestându-și contribuția atât în plan economic, cât și social. Din punct de vedere economic, entitatea are rolul de a produce bunuri și/sau servicii, a le comercializa și crea valoare adăugată și, eventual, a obține profit. Din punct de vedere social, aceasta contribuie la satisfacerea necesităților populației prin bunurile și serviciile furnizate, la dezvoltarea civilizației umane prin promovarea progresului tehnico-științific etc.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern privind asigurarea implementării Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. Proiectul stabilește autoritățile și instituțiile publice, care vor avea calitatea de posesor, deținător și destinatar al sistemului electronic unic de monitorizare de stat a jocurilor de noroc (SEUMSJN).
Prevederile Codului contravențional (CC) reglementează cadrul general al constatării și al sancționării contravențiilor și conține norme juridice cu privire la modul de întocmire a procesului-verbal, mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină acest proces-verbal, persoanele care au calitatea de agenți constatatori, modul de contestare a procesului-verbal, regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și al executării acestora.
Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat, că sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru a asigura funcţionalitatea şi independenţa Autorităţii Naţionale pentru Integritate şi a Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, iar lupta împotriva corupţiei şi reformele în justiţie rămân prioritare şi în acest an. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei şedinţe cu Misiunea Directoratului General ”ECFIN” din cadrul Comisiei Europene, aflate la Chişinău pentru evaluarea îndeplinirii celor zece condiţionalităţi pentru debursarea primei tranşe a asistenţei macrofinanciare din partea UE.
La entitatea ONG, în cadrul unui proiect, câteva persoane fizice au elaborat manuale, caiete, teste etc. În baza contractelor de autor încheiate, autorul transmite integral către entitate produsul final şi drepturile sale exclusive de valorificare a lui. Entitatea ONG înregistrează aceste drepturi de autor în componența imobilizărilor necorporale (dacă da, durata de utilizare va fi durata proiectului?) sau la cheltuielile aferente mijloacelor cu destinație specială?
Ministerul Economiei și Infrastructurii informează conducătorii auto că se interzice, provizoriu, circulația mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 de tone pe drumurile naționale. Restricția este valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30 de grade Celsius, între orele 10:00 și 20:00. Măsura restricționării circulației rutiere a fost luată pentru protejarea stratului de asfalt.
Bunurile atribuite la categoria de mijloace fixe sunt unul dintre cele mai valoroase și importante elemente de evidență contabilă pe care le dețin autoritățile/instituțiile bugetare (entități bugetare). Autoritățile/instituțiile bugetare utilizează „Planul de conturi contabile în sistemul bugetar1 și Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar”, aprobat prin Ordinul MF nr. 216 din 28.12.20152 (OMF nr. 216/2015), conform cărora activele se clasifică în 2 clase: • clasa 3 – active nefinanciare, și • clasa 4 – active financiare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *