Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În contextul limitelor plăților în numerar prevăzute la art.5 din Legea nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar, sunt careva restricții la retragerile de numerar din conturile bancare/ de plăți de către agenții economici? Potrivit art.1 alin. (2) din Legea nr.34/2024, scopul acestei legi este de a stimula plățile efectuate prin intermediul
Conform art. 1 din Codul de executare (Cod), procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor, recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege. Totodată, potrivit art. 10 din Cod, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu
Conform art. 1242 alin. (1) Cod civil (CC), prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. Din esenţa și natura juridică a contractului de împrumut rezultă că acesta este un acord de voinţă între împrumutător și împrumutat, de regulă gratuit, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Noua clauză de neconcurență este cea prin care salariatul este obligat ca, după încetarea CIM, să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurența cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații lunare de neconcurență, pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.
Rezidenții parcului IT, fiind înregistrați și având sediul (adresa juridică) în RM, desfășoară activitate inclusiv prin intermediul salariaților care prestează munca la distanță pe teritoriul RM și/sau în afara acestuia. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate
În cauzele civile, cheltuielile pentru efectuarea expertizei judiciare sau extrajudiciare în scopul instituirii măsurii de ocrotire în cazul persoanelor cu boli psihice vor fi finanțate din contul bugetului de stat. Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 84 de voturi, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 68/2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, ce are ca scop îmbunătățirea sistemului de ocrotire judiciară prin furnizarea gratuită a expertizei judiciare și extrajudiciare persoanelor care suferă de boli psihice grave.
Următoarea etapă, ce urmează după înaintarea și verificarea creanțelor creditorilor, este etapa validării creanțelor creditorilor. Şedinţa de judecată în care se validează creanţele înaintate de creditori faţă de patrimoniul debitorului se numeşte şedinţă de validare. Convocarea creditorilor în şedinţa de validare
Prima emisiune de valori mobiliare de stat (VMS) prin intermediul platformei eVMS.md este programată pentru data de 26 septembrie 2024. Despre aceasta a anunțat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, în cadrul unui eveniment.
Datele despre întârzierile în executarea obligațiilor de plată care decurg din contractele comerciale încheiate între profesioniști și între profesioniști și autoritățile publice vor fi expuse prin Platforma de interoperabilitate (MConnect). Aceasta va prevedea lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile publice.
Odată cu aderarea RM la Tratatul Comunității Energetice Europene în anul 2010, țara noastră și-a asumat obligația de a transpune în legislația națională Directivele europene din domeniul energiei, care stabilesc inclusiv obligația statelor-membre de a asigura dreptul consumatorilor de a-și schimba furnizorii de gaze naturale sau energie electrică.
Începând cu 1 ianuarie 2026 vor fi aplicate proceduri simplificate ce vizează moștenirea. Legea nr.251 din 10 iulie pentru modificarea unor acte normative (revizuirea unor aspecte din cadrul regimului juridic al moștenirii) a fost publicată
De ce este important să vă alegeți cu grijă banca la care să vă deserviți? Pentru că procesele ce țin de gestionarea afacerii dvs. depind în mod direct de viteza și calitatea serviciilor bancare. În prezent, lumea înconjurătoare trece printr-un proces de digitalizare, care își propune să inoveze
Serviciul Fiscal de Stat își intensifică eforturile de combatere a activităților economice ilicite desfășurate de întreprinzători, un fenomen care subminează conformarea fiscală și împiedică dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil și competitiv.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat, în temeiul prevederilor Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023, Metodologia de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, proiectul căreia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat din 31 martie curent. De menționat, că scopul actului normativ, care va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2026, constă în instituirea prevederilor pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al riscului seismic și stabilirea priorității investițiilor pentru punerea în siguranță a clădirilor față de acțiunea seismică.
Potrivit prevederilor art. 1222 din Codul civil (în continuare CC), renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier). Renta poate fi plătită în bani sau în natură și poate fi constituită în favoarea unui terţ.
În cadrul ședinței din 24 ianuarie curent, Guvernul a aprobat un șir de modificări la Hotărârea de Guvern nr. 1276/2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă, scopul cărora este reducerea numărului persoanelor cu statut de șomeri beneficiari de ajutor social și sporirea interesului
Serviciul Fiscal de Stat continuă eforturile de combatere a activităților economice ilicite de întreprinzător, fenomen care afectează conformarea fiscală și dezvoltarea unui mediu de afaceri corect și competitiv.
Cei mai buni 27 profesioniști în domeniul financiar au fost premiați în cadrul Galei Financiare – eveniment organizat de Ministerul Finanțelor, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sistemul financiar, marcată în fiecare an la data de 15 august. Evenimentul a fost organizat pentru al doilea an consecutiv
Salariatul este obligat să achite primele de asigurare obligatorie de asistenţă medical (AOAM) în modul stabilit de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la сondiţiile de asigurare medicală a angajaților. La determinarea obiectului impozabil privind impozitul pe venit pentru persoana fizică se permite deducerea sumelor pentru primele de AOAM achitate de persoanele fizice în
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *