Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cota taxei de declarare voluntară a mijloacelor băneşti în condițiile Legii nr.180 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală din 26 iulie 2018 se va majora de la 3% la 6%. În ședința Legislativului de astăzi, 8 noiembrie 2018, a fost examinat și aprobat în două lecturi proiectul de lege ce vine cu precizări şi completări la Legea nr.180. Autorii proiectului consideră că, pentru evitarea unor interpretări duale despre scopul final al legii, care conform notei informative la proiect, ”este unul strict economic şi nici într-un caz nu poate fi folosit de demnitari sau funcţionari publici pentru eschivare de răspundere”.
Serviciul Fiscal de Stat a lansat platforma on-line de petiții pentru depunerea sesizărilor referitoare la abaterile întâlnite de cetățeni la transportatorii de pasageri în regim de taxi. Plângerile vor putea fi remise la adresa electronică taxi.petitie@sfs.md și informația transmisă pe această poștă va fi preluată de direcțiile responsabile pentru verificare. Beneficiarii de servicii de taxi vor avea dreptul să nu achite călătoria în cazul în care nu le-a fost emis şi înmânat bonul de casă pe suport de hârtie și/sau în formă electronică. Acțiunile anunțate de SFS au drept scop conformarea voluntară și forțată a contribuabililor care desfășoară activitate de transport de pasageri în regim de taxi.
Guvernul a susținut în cadrul ședinței de astăzi, 17 aprilie 2020, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor ca urmare a declarării de către Curea constituțională a Legii nr. 56 neconstituționale pe motivul nerespectării procedurii de asumare a răspunderii de către Executiv. Actualul proiect urmează a fi dezbătut și aprobat de Parlament, prevede crearea unui cadru juridic axat pe implementarea unor măsuri de susținere a întreprinderilor în contextul situației epidemiologice și diminuării efectelor acesteia asupra economiei naționale ca instrumente de suport bazate pe subvenționarea cheltuielilor suportate de întreprinderi în procesul de identificare a resurselor financiare pentru onorarea obligațiilor salariale față de angajați, obligațiilor comerciale și necesității de mijloace circulante etc.
Serviciul Fiscal de Stat desfășoară cu regularitate acțiuni de conformare a agenților economici din diverse domenii de activitate. Scopul acestor acțiuni este majorarea eficienței administrării fiscale și asigurarea conformării voluntare a contribuabililor la prevederile legislației fiscale. Astfel, în perioada 9-13 decembrie 2019 angajații SFS au desfășurat acțiuni de identificare și conformare voluntară a contribuabililor care desfășoară activitate de comerț stradal, inclusiv în cadrul piețelor comerciale și zonelor adiacente acestora, a peștelui viu. Contribuabililor le-a fost acordată asistență și consultanță sub aspectul înregistrării activității desfășurate conform formelor organizatorico-juridice prevăzute de legislație,
Potrivit Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2020 publicat de Serviciul Fiscal de Stat, pe parcursul anului curent SFS va monitoriza următoarele 7 domenii de activitate, care au fost selectate prin prisma analizei riscurilor de neconformare fiscală. Comparativ cu anul 2019, lista activităților a fost completată cu comerțul electronic și comerțul cu ridicata a mărfurilor. Potrivit Programului, din 148912 agenți economici persoane juridice partea preponderentă în colectarea veniturilor la bugetul public național o au cei ce își desfășoară activitatea în agricultură, construcții, comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, transport, depozitare și alte servicii.
La data de 17 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 180 din 26.06.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (Lege). Declararea voluntară oferă persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova posibilitatea să declare mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate, fără să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Poate declara voluntar mijloace bănești oricare persoană fizică care este cetățean a RM. Declararea voluntară a mijloacelor bănești începe la data de 17 august 2018 şi se încheie la 1 februarie 2019.
La data de 12 decembrie 2019, Curtea Constituțională (CC) a emis Hotărârea nr. 29, prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către un avocat, a declarat neconstituțional art. 16 alin. (9) din Legea nr. 180/2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală și a stabilit drept criterii ce urmează a fi puse în balanță de către Serviciul Fiscal de Stat și, după caz, instanțele judecătorești, următoarele: a) contribuția informației solicitate la o dezbatere de interes public;b) gradul de notorietate a persoanei/persoanelor afectate de informația solicitată;c) conținutul, forma și consecințele publicării informației;d) alte criterii relevante pentru cazul pe care îl examinează.
Cuantumul alocațiilor sociale va fi majorat cu 40% pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii și va constitui 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu aceste dizabilităţi stabilit anual de către Guvern. Totodată, se va majora cu 30%alocația pentru persoanele vârstnice. Aceasta va constitui 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilit anual de către Executiv. În Monitorul Oficial din 15 noiembrie curent a fost publicată și Hotărârea nr. 535 din 12 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni.
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și (4) din Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare.
Procedura planificării controlului fiscal, cele mai frecvente erori depistate în cadrul verificărilor și sancțiunile aplicate, drepturile și obligațiile contribuabilului și ale agentului de control au fost discutate în cadrul atelierului de lucru privind practicile și metodologiile de planificare, organizare și efectuare a controlului fiscal desfășurat la solicitarea Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, la care au participat reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat.
O sursă importantă de informare pentru luarea deciziilor manageriale de orice nivel sunt rapoartele financiare, pentru întocmirea cărora în art. 6 din Legea contabilității nr. 113/20071 (Legea nr. 113/2007) sunt stipulate cerințele calitative: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea, comparabilitatea. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, este necesar ca managementul organizațional să asigure funcționalitatea permanentă a metodelor și procedeelor manageriale, care asigură calitatea informațiilor prezentate de contabilitate în rapoartele financiare. În acest articol ne-am propus să dezvăluim unul din procedeele importante ale managementului - inventarierea patrimoniului public din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare. Vom examina următoarele aspecte:
În scopul asigurării continuității măsurilor de conformare voluntară a contribuabililor și combaterea comerțului ilicit desfășurat în incinta piețelor autorizate din republică, în prima jumătate a anului 2019 au fost desfășurate acțiuni ample de monitorizare, identificare și conformare a comercianților care practică comerțul ilicit în piețe. În acest context, în luna aprilie au fost efectuate vizite fiscale la 244 de piețe, administratorilor piețelor fiindu-le înmânate scrisori de conformare privind asigurarea respectării legislației pe segmentul comerțului în piețe. Astfel, în mun. Chișinău au fost informați administratorii a 36 de piețe, în regiunea de Nord a țării – a 86 de piețe, în regiunea centru – a 87 de piețe și în zona de sud – a 35 de piețe.
Prin Legea nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (în continuare Lege), Parlamentul a aprobat procedura de stimulare fiscală care constă în anularea sumelor amenzilor și majorărilor de întârziere (penalităților) la plățile administrate de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, potrivit art.2 lit.a) din Lege, stimularea fiscală la plățile administrate de Serviciul Fiscal de Stat reprezintă, anularea sumelor amenzilor aferente bugetului de stat sau fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și majorărilor de întârziere (penalităților) calculate pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii
Codul fiscal statuează că dreptul de a prezenta declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii. Totodată, articolul 83 alin. (2) lit. a) din CF prevede că, sunt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice care au obligații privind achitarea impozitului. Acestea sunt: — persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în RM și din orice surse aflate în afara RM pentru activitatea lor în RM; — persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RM care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara RM;
Dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale poate avea ca rezultat câștiguri pe termen scurt și lung pentru bugetele publice prin reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor fiscale în comparație cu alte metode de abordare a problemelor sociale, însă lipsa de înțelegere a dimensiunii economice și sociale pe care o au întreprinderile sociale este una din barierele ce afectează credibilitatea acestora în piața economică. Faptul este constatat în Planul național de dezvoltare a antreprenoriatului social pentru anii 2020-2025. Documentul a fost elaborat pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii ca urmare a contractului de asistență tehnică și financiară pe care îl are încheiat cu
În ediția nr. 5(60) este publicat un interviu realizat cu Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari. - La 1 iulie Serviciul Fiscal de Stat a marcat 30 de ani de activitate. Pe parcursul acestei perioade, autoritatea fiscală națională a trecut prin mai multe reforme structurale.În opinia Dumneavoastră, ce a stat la baza creării unei structuri eficiente ce reușește să promoveze o administrare fiscală echilibrată?
Mâine, 25 octombrie 2019, va apărea de sub tipar nr. 310-313 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova:
Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege pentru modificarea Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Prin acest proiect se propune majorarea cuantumului alocațiilor sociale cu 40% pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii și va constitui 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu aceste dizabilităţi stabilit anual de către Guvern, cu 30% – pentru persoanele vârstnice și va constitui 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilit anual de către Guvern. Totodată, victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 vor beneficia de alocația lunară de stat.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi proiectul legii ce se referă la măsurile de mobilizare a veniturilor și asigurare a stabilității bugetare, care au fost negociate cu Fondul Monetar Internațional. Documentul conține modificări la Codul Fiscal, Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, Legea privind plata pentru poluarea mediului și Legea cu privire la tichetele de masă.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat datele cu privire la rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare voluntară pentru anul 2017. În program au fost incluși 5828 contribuabili cu riscuri de neconformare fiscală, preponderent din sfera construcțiilor, agriculturii, întreținerii și reparației autovehiculelor, însă cel mai mare număr sunt agenţii economici din domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul – 48% din totalul contribuabililor incluşi în listă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *