Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2011, la expirarea testării tehnice, de asemenea a fost achitată taxa respectivă şi trecută testarea tehnică. La data de 21.11.2012 întreprinderea a achitat taxa respectivă pentru acest mijloc de transport în mărime de 2 304 lei. Însă testarea tehnică a acestuia nu s-a realizat, deoarece în paşaportul tehnic a fost identificată o eroare, acesta fiind schimbat doar la data de 23.01.2013. Ulterior, la data de 23.01.2013 stația de testare tehnică a refuzat efectuarea acesteia, pe motiv că nu a fost achitată taxa. Solicităm să explicați dacă au fost corecte acțiunile stației de testare tehnică vizavi de înaintarea acestui refuz sau nu? În conformitate cu prevedeile art. 340 alin. (1) al Codului fiscal, perioada fiscală în cazul taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova este anul calendaristic, iar potrivit alin. (2), taxa se achită pentru perioada fiscală printr-o plată unică și în volum deplin, cu excepţia cazului în care este vorba de mijloace de transport supuse testării tehnice de două ori pe an.
Răspunsul la această întrebare urmează a fi separat în două părţi: pînă la operarea modificărilor în CF prin Legea nr. 324 din 23.12.2013 (publicată în MO nr. 320-321 din 31.12.2013), care au intrat în vigoare începînd cu 01.01.2014, şi după acest moment.
În încercarea de a atrage mai mulți bani la bugetul de stat actualul executiv a introdus în 2013 noi taxe și impozite, sau a majorat unele dintre cele existente deja. Deși nu vor fi afectați toți românii de noile taxe, multă lume va plăti mai mult pentru anumite bunuri sau servicii.
Vinieta — taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicolele neînmatriculate în Republica Moldova se aplică începînd cu 1 noiembrie 2012. Perceperea vinietei se efectuează de către organul vamal, care eliberează un certificat standardizat ce confirmă achitarea vinetei și termenul de valabilitate. De la începutul anului curent Serviciul Vamal a eliberat peste 200 de mii vinete, care în sumă au alocat un venit de peste 25 mln lei în bugetul de stat al țării.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pentru informare şi călăuză în activitate, relatează despre modificările şi completările realizate prin Legea nr. 48 din 26.03.2011 (publicată în Monitorul Oficial al RM din 04 aprilie 2011) „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”. Astfel, reieşind din aceste modificări, începînd cu 04 aprilie 2011, în tot textul Titlului VII „Taxele locale” al Codului fiscal, noţiunile de „cotă maximă” şi „cotă concretă” au fost substituite cu cuvîntul „cota”. Respectiv, urmare a acestui fapt, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale sunt în drept de a stabili cotele aferente taxelor locale fără careva delimitări. În acelaşi timp, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale nu sunt în drept să aplice alte taxe locale decât cele prevăzute în art. 289 alin. (2) al Codului fiscal.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 20131)2) Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2013 s-au cifrat la 195,6 mil. dolari SUA, cu 2,1% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 4,6% mai mult comparativ cu luna septembrie 2012.
Cele mai multe state UE au implementat deja cote reduse la TVA pentru serviciile de restaurant si transport la achizitionarea pachetelor turistice, a declarat, joi, Dan Badia, partener Deloitte Tax, cu ocazia unei conferinte. ,,Germania si Franta au introdus, din 2009, TVA redusa la serviciile conexe din turism si mediul de afaceri a inregistrat o crestere a business-ului. Un studiu efectuat recent pentru Marea Britanie a relevat o crestere a activitatii in turism dupa adoptarea unei astfel de masuri. De altfel, Directiva TVA prevede posibilitatea aplicarii cotelor reduse pentru aceste categorii de servicii', a precizat Dan Badia, citat de Agerpres.
11 mii de contribuabili, persoane fizice, au declarat pentru anul trecut venituri mai mici decât cheltuielile efectuate. Discrepanţele au fost stabilite la examinarea declaraţiilor pe venit, prezentate la FISC până pe 31 martie anul curent.
Marii producători auto europeni şi asiatici se extind în Europa Centrală şi de Est, atraşi de costurile de producţie mai mici şi de forţa de lucru calificată pe care le găsesc aici. Compania sud-coreeană Hyundai a ales pentru a construi o fabrică de faruri pentru automobile în Republica Cehă, unde produce deja maşini, în timp ce companiile germane Audi şi Opel au anunţat recent, la o zi distanţă una de cealaltă, că îşi vor majora producţia în Ungaria.
În conformitate cu Ordinul ministrului finanţelor nr. 13 din 02.02.2012 (M.O. nr. 30-33/146 din 10.02.2012), capitolul 122 „Taxele şi plăţile administrative” din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 91 din 20 octombrie 2008 „Privind clasificaţia bugetară”, a fost completat cu paragrafele 65-69 cu următoarele denumiri: 122 65 „Taxa de la posesorii unităţilor de transport” 122 66 „Taxa pentru parcaj” 122 67„Taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor” 122 68 „Taxa pentru evacuarea deşeurilor” 122 69 „Taxa pentru dispozitivele publicitare”.
În Monitorul Oficial din 21 iulie a fost publicată Hotărîrea nr. 613 din 21.07.2014, prin care Guvernul și-a angajat răspunderea politică asupra aprobării Nomenclaturii combinate a mărfurilor, ce va intra în vigoare din 2015.
Potrivit art. 8 din Legea fondului rutier în redacția în vigoare pînă la modificările operate prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 „Controlul asupra virării integrale şi la timp a accizelor şi taxelor revine organelor Ministerului Finanțelor”. Totodată, ulterior modificărilor realizate prin această Lege „Controlul asupra virării integrale şi la timp a taxelor în fond revine organelor Ministerului Finanțelor. În cazul nerespectării modului de calculare, declarare şi/sau achitare a taxelor aferente fondului rutier, organele fiscale vor aplica măsurile de asigurare a stingerii, de răspundere şi de executare silită aferente obligațiilor fiscale conform Codului fiscal.” În acest context, solicităm explicații privind corectitudinea aplicării amenzilor fiscale pentru perioada de pînă/după modificările operate prin Legea nr. 267 din 23.11.2011, şi anume: amenzile fiscale prevăzute la art. 261 alin. (4) al Codului fiscal în cazul în care accizele şi taxele cu referință nu au fost declarate, dar au fost achitate în termen, şi art. 261 alin. (5) al Codului fiscal – în cazul în care taxele nu au fost declarate şi, corespunzător, nu au fost achitate. Se aplică sancțiuni fiscale în cazul taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise, prevăzută de Titlul IX al Codului fiscal?
Declaraţia de avere va trebui depusă numai de către persoanele fizice pentru care există elemente serioase care să conducă la suspiciunea de evaziune fiscală şi care intră în procedura de verificare fiscală, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Dan Manolescu.
Declaraţia precompletată (pre-filled income tax return) este un mecanism, care e unul inovativ pentru Republica Moldova, dar destul de răspîndit în ţările Uniunii Europene. În cele ce urmează, se va efectua o analiză-expres a situaţiei la zi vizavi de oportunitatea implementării acesteia în Republica Moldova.
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iulie 20141 Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iulie 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-iulie 2013 a constituit 104,2%. În luna iulie 2014 faţă de iulie 2013 acest indice a marcat 103,2%. Industria extractivă în ianuarie-iulie 2014 comparativ cu ianuarie-iulie 2013 a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 2,8%.
Potrivit prevederilor art. 146 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, posturile fiscale pot fi staţionare, mobile şi electronice. Postul fiscal staţionar este amplasat într-un loc stabil şi special amenajat, unde îşi exercită atribu-ţiile. Postul fiscal mobil, asigurat cu mijloace tehnice, inclusiv de transport, se deplasează, după caz, în raza teritoriului controlat. Postul fiscal electronic reprezintă o soluţie tehnico-informaţională de transmitere şi stocare în mod electronic a informaţiei, care poate fi utilizată în mod direct sau indirect la determinarea obligaţiei fiscale.
In continuare ne vom referi la principalele masuri de politica fiscala si administrare fiscala, precum si aspecte de perfectionare a legislatiei fiscale nationale, care se propun a fi implementate/mentinute in anii 2012 — 2013 si urmeaza a fi aplicate de organele fiscale, in contextul legilor nr.158 din 05.07.2012 si nr.178 din 11.07.2012: Impozitul pe venit Mentinerea sistemului progresiv de impozitare a veniturilor persoanelor fizice si a cotelor impozitului, de 7% si 18%.Majorarea transelor de venit impozabile, de la 25200 lei anual la 26700 lei anual.Majorarea marimii scutirii anuale personale cu 480 lei, de la 8640 lei la 9120 lei, a scutirii anuale personale majore cu 720 lei, de la 12840 lei la 13560 lei, si a scutirii anuale pentru persoane intretinute cu 120 lei, de la 1920 lei la 2040 lei.
Astăzi la inițiativa lui Tudor Balițchi la Serviciului Vamal a avut loc ședința cu transportatorii, care transportă pasageri și colete. Scopul ședinței, cum a menționat T. Balițchi a fost de a avea o discuție directă și deschisă, privind traficul de colete și posibilitățile de eficientizare a controlul vamal al acestora. La ședință au participat circa 100 de transportatori care au abordat mai multe aspecte de transportare a coletelor.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale În ultima perioadă s-au înteţit adresările cetăţenelor și diferitor organizaţii obștești cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, exprimate prin neeliberarea de către comercianţi la vînzarea-cumpărarea bunurilor (lucrărilor, serviciilor) în numerar a bonurilor de casă, emise de mașinile de casă și control cu memorie fiscală, precum prevăd actele legislativ-normative în vigoare.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Inspectoratul Fiscal Principal de Stat aduce spre cunoștinţă și călăuză în lucru modificările operate în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Сu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”. Prin Hotărîrea Guvernului nr. 368 din 23 mai 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27 mai 2011, nr. 87-90, p. II, art. 428) în Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 au fost operate modificări, cele mai importante reglementări fiind următoarele:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *