Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În activitatea oricărei entități survin situații în care utilajele, echipamentele deținute nu produc efectele economice corespunzătoare sau randamentul scontat și, prin urmare, este necesară casarea acestora. Procedura de casare presupune totalitatea operațiunilor aferente scoaterii definitive din folosință și din inventar a unui bun a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai este economică. Cu toate acestea, anumite elemente sau părți componente ale unui bun, ce necesită a fi casat, pot fi comercializate sau reutilizate. Astfel, complexitatea procesului de casare a bunurilor, intervențiile atât în structura bunului, cât și la nivel contabil, necesită reglementare riguroasă în vederea asigurării principiului eficienței în gestionarea activelor unei entități, în special acelei unde statul este proprietar.
În ședința din 12 septembrie a Guvernului a fost prezentat Raportul semianual Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2018. Datele din Raport indică creșterea, în semestrul I al anului 2018, a investițiilor în active imobilizate, intensificarea comerțului exterior, creșterea veniturilor și cheltuielilor publice, etc.
Întreprinderea transferă mijloace bănești pentru achitarea contractului de studii a copilului unuia din angajați. Ce impozite urmează să calculăm și să achităm? La ce cont va fi indicată suma transferată și cum se va declara în Darea de seamă (forma IPC18)? Art. 19 din Codul fiscal specifică facilitățile impozabile cu impozitul pe venit acordate de angajator salariaților săi.
Contribuabilii mai au la dispoziție câteva zile pentru a prezenta rapoartele fiscale pentru luna aprilie 2019. Astfel, până la 27 mai contabilii care încă nu au perfectat dările de seamă necesare pe motivul apariției unor neclarități, pot consulta paginile P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” pentru a primi răspunsuri la întrebările apărute, indiferent de faptul că sunteți specialist cu experiență sau faceți primii pași în profesie. • Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate forma (IPC18) – IPC18: Utilizarea categoriilor persoanelor asigurate pentru evitarea stopării plăţii indemnizaţiilor
Începând cu 1 octombrie 2018, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi aplică un regim special de impunere a veniturilor cu impozitul pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și prime de asigurări medicale pentru angajații conducători auto. Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor menționate, din partea contribuabililor au apărut un șir de întrebări vizavi de aplicarea acestora. Astfel, în continuare vom examina cele mai frecvente întrebări abordate de contribuabili. Care sunt impozitele și plățile obligatorii ce urmează a fi calculate și achitate, începând cu 1 octombrie 2018, de către angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi?
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) anunță organizarea, în luna iunie, a primelor trei cursuri de instruire pentru auditorii Curții de Conturi privind utilizarea Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP), administrat de CTIF. Cele trei cursuri, cu o durată de cinci zile fiecare, se vor desfășura în perioadele 3 – 7 iunie, 10 – 14 iunie și 17 – 21 iunie. Ulterior, CTIF va mai organiza încă două instruiri cu aceiași tematică pentru auditorii Curții de Conturi.
Cetățenii Republicii Moldova care activează în Estonia și au reşedinţă sau domiciliul în această țară vor beneficia de alocaţie pentru capacitate de muncă în loc de pensie pentru incapacitate de muncă, cum este practicat în prezent. Asta deoarece în Estonia a fost lansată reforma naţională, care prevede schimbarea conceptului de incapacitate în capacitate de muncă și se referă la modificarea atitudinii faţă de persoanele cu capacitatea redusă de muncă. Astfel, conceptul prevede substituirea pensiei pentru incapacitate de muncă cu alocaţia pentru capacitate de muncă.
La un an de la lansarea Programului de stat „Prima casă”, 1800 de persoane și-au procurat propria locuință, iar valoarea acestora este de 1,026 mld. lei. Datele au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă organizate de Ministerul Finanțelor. Programul „Prima casă” este un program național care oferă posibilitate tinerilor să acceseze credite ipotecare în condiții mai avantajoase, statul oferind suport beneficiarilor la toate etapele programului – de la contractarea împrumutului până la rambursarea acestuia, a menționat ministrul Finanțelor, Ion Chicu.
Până la 17 mai 2019, ministerele și alte autorități administrative centrale vor finaliza lucrările de pregătire a taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor. Guvernul a aprobat în ședința din 3 aprilie curent proiectul hotărârii cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2019.
Toți copiii cu vârsta de până la 18 ani ar putea primi indemnizație lunară de stat pentru copil. Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind prestațiile sociale pentru copii a fost discutat ieri în cadrul ședinței comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Astfel, art. 4 din Legea privind prestațiile sociale pentru copii, ce prevede tipurile de prestații sociale pentru aceștia, va fi completat cu prevederea de acordarea indemnizației lunare de stat pentru fiecare copil. Cuantumul acestui suport va constitui 200 lei.
În anul 2019, Republica Moldova urmează să achite cote de membru față de 68 organizații internaționale și regionale. În acest sens, din bugetul de stat se alocă o sumă de circa 60,9 mil. lei. În cadrul ședinței din 27 februarie Guvernul a aprobat proiectul hotărârii privire la achitarea din bugetul de stat pentru anul 2019 a cotelor de membru şi a datoriilor Republicii Moldova faţă de organismele internaţionale şi regionale.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultări publice proiectul hotărârii cu privire la utilizarea unor mijloace financiare, prin derogare de la prevederile pct. 42 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 243/2016 privind crearea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.
Statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală se va acorda de către asigurător în baza informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale şi medicale, prezentată de angajatori Serviciului Fiscal de Stat potrivit formei și modului aprobat de Ministerul Finanțelor. În Monitorul Oficial de astăzi, 22 februarie, a fost publicată și a intrat în vigoare Legea nr. 13 din 15 februarie 2019 pentru modificarea unor acte legislative, ce conține modificări și în Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea pe ultimele pagini a informației de cultură generală, de data aceasta vă propunem curiozități fiscale, pagini din istorie despre impozitarea în Moldova Medievală, precum și conexiuni financiare.
Din informația ce se conține în permisele de conducere naționale vor fi excluse datele despre grupa sanguină. Ministerul Afacerilor Interne propune spre consultare publică proiectul cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr. 1127 din 7 octombrie 2008 cu privire la aprobarea modelelor permiselor de conducere de tip nou. Prin acest proiect se propune inițierea unei noi generații a permisului de conducere național al Republicii Moldova, de tip cartelă pe bază de policarbonat, cu gravare laser, de formatul ID-1, cu excluderea din acest document a câmpului de date nr. 14 ”Grupa sanguină” și rezervarea a două spații (13 și 14) pentru unele eventuale inscripționări de autoritatea emitentă.
Acum solicitanții Programului de stat „Prima Casă” pot verifica starea dosarului în regim online. În acest sens, Organizația pentru Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM) a lansat o nouă aplicație tehnică care facilitează accesul la informații printr-un singur click. Pentru a verifica statutul dosarului, persoanele vor introduce codul personal (IDNP). Dacă la introducerea IDNP-ului nu este afișat tabelul cu date, atunci se va verifica corectitudinea ID-ului sau statutul dosarului la sucursala băncii comerciale la care a fost depusă cererea de credit.
Din 1 ianuarie 2020, perceptorii fiscali din cadrul primăriilor vor utiliza în mod obligatoriu Sistemul informațional automatizat “Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale” (în continuare SIA SCITL) în scopul organizării evidenței obligațiilor fiscale la impozitele și taxele locale aferente persoanelor fizice care nu sunt înregistrate în calitate de întreprinzător. Ministerul Finanțelor propune spre consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.998 din 20.08.2003 privind activitatea serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriei.
Începând de azi, 22 februarie, prin derogare de la lit. a), art. 5 din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, angajatorii, care întrunesc, cumulativ, condițiile că în luna de gestiune nu efectuează plăți în folosul persoanelor fizice, nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajaţi nu vor mai fi obligați să prezinte darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna respectivă (IPC18).
Începând cu 12 februarie 2019, entitățile, care în luna de gestiune nu efectuează plăți în folosul persoanelor fizice, nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta darea de seamă forma IPC18 pentru luna de gestiune. Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificării și completării Ordinul nr.126 din 4 octombrie 2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC18) Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate şi a Instrucţiunii cu privire la modul de completare a formularului.
Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, a alocaţiei sociale de stat pentru persoane cu dizabilităţi din copilărie, de care vor beneficia circa 27300 persoane şi pentru circa 12100 copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 18 ani. Hotărârea Guvernului mai prevede majorarea, de la 1 aprilie 2018, cu 10% a alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi, de care vor beneficia 10500 persoane, precum şi pentru 5200 copii care și-au pierdut întreţinătorul.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *