Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Sporirea încasărilor, creșterea ratei de depistare a fraudelor vamale, profesionalizarea angajaților din sistem – printre principalele rezultate înregistrate de Serviciul Vamal în primul semestru de activitate al acestui an.
La 25 ianuarie 2017 expiră termenul de prezentare a Notei de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor, precum şi plăţile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (forma IALS 14) şi a Notei de informare privind impozitul reţinut din alte surse de venit decât salariul achitate persoanelor nerezidente (forma INR 14).
În cadrul şedinţei de ieri Guvernul a aprobat proiectul de lege în vederea ajustării Legii instituțiilor financiare și a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.
Agenţia Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la 'stabil' la 'negativ' din cauza incertitudinii declanşate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News şi Sky News.
Vor fi interzise oricare plăți în avans, precum și acordarea de garanții, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoașterea explicită a datoriilor, precum și alte plăți efectuate de consumator înainte de sfârșitul termenului de revocare al contractului de utilizare al produselor de vacanță. Un proiect ce conține această prevedere, precum și alte prevederi a fost votat astăzi de parlament în prima lectură.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către angajații Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 18 — 24 aprilie 2016 au fost înregistrate 130 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de circa 780 mii lei.
În perioada 08–12 decembrie 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a desfăşurat trei seminare, inclusiv unul destinat contribuabililor nou-înregistraţi, din raza teritoriului administrat, la temele: Drepturile şi obligaţiunile contribuabilului; Familiarizarea contribuabililor nou-înregistraţi cu aspectele fiscale, juridice,
Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău aduce la cunoştinţa contribuabililor că, începând cu 07 iulie 2014, de comun cu reprezentanţii Direcţiei generale, comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău şi Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău, va iniţia efectuarea controalelor fiscale în pieţele municipiului Chişinău.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către angajații Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 30 mai — 5 iunie 2016 au fost înregistrate 99 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de circa 185 mii lei.
Guvernul României a declanșat procedura tehnică pentru acordarea primei tranșe din împrumutul în valoare de 150 de milioane de euro acordat Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul României, Dacian Cioloș, la întrevederea cu președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Numărul total al controalelor la agenții economici în perioada ianuarie — octombrie a anului curent s-a redus cu 22% — a menționat Gheorghe Cojocaru, șef-adjunct al IFPS. Potrivit afirmațiilor sale, controalele se efectuează în baza analizei riscurilor.
Băncile urmează, în mod independent să-și evalueze și dezvolte procedurile și sistemele interne existente pentru a asigura o adaptare la complexitatea riscurilor inerente modelului de afaceri și activități desfășurate. Un proiect în acest sens a fost votat în prima lectură în ședința plenară.
În cadrul controlului fiscal o persoană fizică a declarat că este angajată la SRL „W” în calitate de operator. Pentru a confirma sau a infirma acest fapt, au fost solicitate informații și documente de la SRL „W”, prin intermediul citației. Cum trebuie să procedeze contribuabilul – SRL „W” – de la care au fost solicitate informațiile? În cadrul efectuării unui control fiscal la contribuabil, indiferent dacă este persoană fizică sau persoană juridică, deseori apare necesitatea de a verifica prin contrapunere corectitudinea faptelor, documentelor puse la dispoziție de către contribuabilul verificat.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauză de utilitate publică şi în condițiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internațional.
Ministerul Economiei a transmis Executivului spre examinare proiectul definitivat al Hotărârii Guvernului privind aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător, elaborat în colaborare cu Ministerul Finanțelor și alte instituții de stat.
În cazul în care persoana fizică a primit de la organul fiscal o scrisoare de conformare, în care era prevăzut că aceasta urmează să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit și să achite impozitul pe anul respectiv, este pasibilă de aplicarea sancțiunilor conform Codului fiscal?
Una dintre prioritățile esențiale ale Republicii Moldova rămâne a fi crearea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea și susținerea mediului de afaceri, motiv pentru care sunt acordate unele facilități privind scutirea de taxă vamală și TVA la importul anumitor categorii de mărfuri.
Parlamentul Republicii Moldova a votat vineri, 13 mai, în a doua lectură, Proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii nr.66-XVI din 27.03.2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate.
Terminalul POS este un dispozitiv special prin intermediul căruia se efectuează operaţiuni cu utilizarea fizică a cardului de plată. Fiind amplasat la comercianţi, conectat la sistemul băncii printr-o linie telefonica, permite efectuarea în timp real a autorizării, înregistrării şi transferului de mijloace băneşti direct din contul plătitorului în cel al comerciantului, cînd plata este efectuată cu ajutorul unui card de plată.
Expertul independent în domeniul vamal, Eduard Sîrbu, susține că unele surse media au interpretat în mod eronat modificarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor. Astfel, că acesta nu are nici o implicare asupra persoanelor fizice, care vor trebui în continuare să declare și să achite taxele pentru mărfurile care depășesc valoarea de 300 de euro.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *