Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Guvernul RM va adera la decizia Consiliului șefilor de executive din țările membre ale CSI privind Concepția dezvoltării strategice a transportului feroviar, aprobată la 18 octombrie 2011 la Sankt Petersburg şi realizarea căreia este prevăzută până în anul 2020. Aderarea, însă, prevede o excepție. Aceasta se referă la măsurile privind armonizarea și unificarea legislației naționale, precum și de creare a spațiului unic informațional în cadrul CSI, Republica Moldova urmând să aprobe decizii separate de participare la fiecare din acțiunile de implementare a Concepției.
Potrivit Comisiei Naționale pentru Piața Financiară, cu un an mai devreme, acest indice era de numai 8,88 mil. lei sau cu 96,61 mil. lei mai puțin decât în șase luni din acest an.
Înainte de a purcede la examinarea regimului fiscal este important să precizăm statutul, modul de creare și funcționare a parcurilor IT, precum și cine este eligibil de a activa în calitate de rezidenți ai acestor parcuri. Prin Legea nr. 77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în premieră pentru țara noastră cadrul legal ce reglementează procesul de creare și activitate a parcurilor pentru tehnologia informației.
Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord cu reprezentantii Comisiei Europene pentru introducerea vignetei pentru autoturisme pe autostrazile germane, afirma surse citate de presa germana.
Guvernul a aprobat un proiect de lege privind ratificarea Acordului între RM și Republica Lituania în domeniul protecției sociale, semnat la 1 octombrie 2014, la Chișinău. Acordul va asigura un cadru de garanții de securitate socială pentru lucrătorii migranți din RM, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă și domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante.
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care a fost completată anexa nr. 1 a Hotărării nr.246 din 8 aprilie 2010 Cu privire la modul de aplicare a cotei zero la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova face parte.
Potrivit art. 3 al Legii salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002 unităţile din sectorul real pot aplica: sistemul tarifar; şi/sausistemele netarifare de salarizare.
Multiplele dispute cu referire la achitarea și impozitarea sau mai corect spus neimpozitarea indemnizației de concediere au fost stopate prin adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii nr. 71 din 12.04.2015, care este deja în vigoare din 01.05.2015.
Plafonul cheltuielilor lunare de serviciu pentru angajații misiunii diplomatice a RM pe lângă oficiul ONU de la Geneva va fi calculat în euro și echilibrat cu nivelul chiriei pe piața imobiliară a orașului respectiv.
Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a României privind Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (IEV) pentru anii 2014-2020 a fost aprobat de Guvern.
Aceste rectificări la legislaţie au fost aprobate în Parlament în lectura finală. Iniţial se prevedea încetarea activităţii antreprenoriale pe bază de patentă de la începutul anului 2017.
Agenții economici care pe parcursul anului fiscal obțin titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informației nu au dreptul la deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor privind uzura mijloacelor fixe în anul fiscal respectiv.
Spania a ratificat Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Acordul prevede în egală măsură stabilirea unei zone de liber schimb cuprinzător şi aprofundat ce va permite integrarea progresivă a ţării pe pieţele europene.
A intrat în vigoare Hotărârea Guvernului (HG) nr. 209 din 04 aprilie 2017 prin care sunt operate unele modificări și completări la HG nr. 647 din 7 august 2014 privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a dinCodul vamal al Republicii Moldova, care se referă la implementarea procedurilor simplificate de vămuire și a instituției agentului economic autorizat.
Experții Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) și-au încheiat misiunea de evaluare a proiectului de construcție a locuințelor sociale din țara noastră. După câteva zile de vizite în localitățile Călărași, Hîncești și Nisporeni, unde se construiesc apartamente sociale, experții CEB au ținut o întrevedere cu ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, pentru a concluziona rezultatele obținute la această etapă și a prezenta recomandări de eficientizare a implementării proiectului.
La Ministerul Finanţelor a avut loc şedinţa grupului de lucru şi a experţilor externi responsabili pentru elaborarea şi promovarea proiectului noului Cod fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție deosebită conformării benevole a contribuabililor în toate domeniile economiei naționale. Astfel, este foarte important ca fiecare membru al societății să conștientizeze importanța conformării benevole și să-și aducă aportul în bugetul public național prin achitarea în volum deplin a impozitelor și taxelor ce-i revin.
Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014 (în vigoare din 1.09.2014) și Planurile naționale de acțiuni pentru implementarea acestuia, prin care Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a transpune în legislația națională Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, stabilesc că prevederile actelor normative europene urmează a fi încorporate în legislația națională în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului (până la 1 septembrie 2017).
Sistemul de management financiar și control din cadrul Combinatului de Vinuri Cricova, precum și a Centrului de Business Turism Cricova-Vin (CBT Cricova-Vin), necesită a fi consolidat și orientat spre o administrare eficientă și o gestiune economico-financiară axată pe obținerea beneficiilor, a concluzionat Curtea de Conturi în urma efectuării misiunii de audit Eficiența administării patrimoniului public de către SA Cricova și Centrul de Business și Turism Cricova-Vin în perioada 2015-2016.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *