Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul curent, Serviciul Fiscal de Stat va efectua controale planificate la 928 de agenți economici. Lista entităților care urmează a fi incluse în planul controalelor fiscale pentru anul 2020 a fost aprobată prin Ordinul SFS nr. 599 din 23 decembrie 2019. Astfel, 34 de agenți economici vor fi verificați de Direcția generală administrare contribuabili mari (DGACM). Alți 284 de contribuabili vor fi inspectați de către DGAF Chișinău, iar DGAF Centru va verifica în anul curent 252 de agenți economici. Conform listei, 227 contribuabili vor fi verificați de către DGAF Nord. DGAF Sud urmează să verifice 131 întreprinderi.
Serviciul Fiscal de Stat anunță agenții economici despre faptul că, pe parcursul lunii decembrie 2019, aceștia vor fi supuși verificărilor (controale fiscale prin metoda verificării operative). Verificărilor vor fi supuse următoarele genuri de activitate: – prestarea serviciilor de transport auto de pasageri, inclusiv în trafic național în regim de taxi, pe rute urbane/interurbane și în trafic internațional; – prestarea serviciilor de alimentație publică; – desfășurarea comerțului electronic;
În cazul în care persoana fizică cetăţean transmite în locațiune agentului economic un teren (altul decât cel agricol), care sunt obligațiile fiscale ale participanților aferente impozitului pe venit? Potrivit Codului civil al RM nr. 1107 din 6 iunie 2002, prin contractul de locațiune o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar locatarul se obligă să plătească chiria.
Astfel a numit Prim-ministrul Republicii Moldova proiectul bugetului de stat pentru anul 2020, care se află în proces de elaborare. Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Guvernul va propune majorarea de salarii și plăți sociale, ținta bugetului pentru anul viitor fiind cetățenii cu venituri mici. Suplimentar, administrația publică locală va beneficia de venituri mai mari, deoarece 100% din impozitul pe veniturile persoanelor fizice vor rămâne în bugetele locale, iar din impozitul pe venit al persoanelor juridice către APL pot fi oferite 50%, scopul fiind independența financiară a acestor autorități.
Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile continuă și în anul 2019. Scopul acțiuni este asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu de activitate. Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-martie curent, 1 032 de persoane fizice au înregistrat 3 135 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile de deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.
Persoana fizică X a depus la Casa Teritorială de Asigurări Sociale cererea cu privire la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, anexând documentele necesare (confirmarea stagiului, venitului asigurat din care s-au plătit contribuții de asigurări sociale și care constituiau baza de calcul a pensiei). La momentul depunerii cererii, nu au fost anexate certificatele de salariu de la SA „F”, pe motiv că nu le putea găsi. Ulterior (după patru ani), X a adresat către CTAS cerere pentru a-i fi recalculat cuantumul pensiei, cu includerea în stagiul de cotizare și recalculare a coeficientului individual a salariului de la SA „F”, certificatele necesare fiind anexate.
Adoptarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), inclusiv modificările ulterioare, au avut drept scop armonizarea cadrului legislativ în corespundere cu directivele europene, în deosebi cu prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26.02.2014 privind achiziţiile publice, oferind autorităţilor publice din RM oportunitatea introducerii de noi concepte şi abordări în domeniul achiziţiilor publice. Și anume, utilizarea fondurilor publice în mod eficient, prin generarea valorii pentru bani (value of money) de către sistemul de achiziţii, în detrimentul alegerii banale a celui mai mic preţ. Autorităților publice în acest sens, revenindu-le responsabilitatea de bază de alegere a celei mai bune oferte din punct de vedere tehnico-economic, care generează valoare economică autentică, şi nu doar executarea unei cheltuieli în limita bugetului planificat, aşa cum încă, în mare parte se mai percepe în prezent.
Sistemul informațional automatizat „Registrul mandatelor de executare” (SIA „RME”) reprezintă o soluţie informatică din categoria Guvern pentru Guvern (G4G) și are ca principal obiectiv asigurarea necesităților informatice și informaționale ale actorilor implicați în procedurile de executare a creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public conform Codului administrativ. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern ce ține de aprobarea conceptului acestui sistem, care este un instrument-cheie de asigurare a executării creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public conform Codului administrativ și de evidență a acestui proces, poate asigura accesul on-line la dosarul electronic al procedurii de executare, și, în același timp, poate îndeplini cerințele strategiei naționale de migrare a sistemelor informaționale pe platforma MCloud, schimbul de date cu alte sisteme informaționale prin intermediul platformei MConnect și integrarea lor cu serviciile de platformă precum MSign, MPass, MPay, MNotify și MLog.
În trimestrul trei al anului 2019, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat o majorare a veniturilor la BPN aferent impozitului pe venit din transmiterea în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății imobiliare cu 42,8% față de trimestrul III al anului 2018. Potrivit datelor din Sistemul informațional al SFS la situația din 24 septembrie, în trimestrul III al anului curent la bugetul public național au fost încasate în total venituri obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a bunurilor imobiliare în sumă de 5,1 mil. lei, depășind veniturile trimestrului III al anului 2018 cu 1,5 mil. lei.
Implementarea Sistemului Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA MEV) va asigura un control on-line a vânzărilor prin intermediul mecanismului de verificare a integrității datelor și securizarea acestora la transferul de la echipamentelor de casă și de control (ECC) către serverul Serviciului Fiscal se Stat (SFS). Aceasta este opinia autorilor Conceptului SIA MEV, prezentat recent de către Ministerul Finanțelor în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul descrie scopul, obiectivele, funcțiile și arhitectura SIA MEV, stabilește posesorul, deținătorul, furnizorii de date și utilizatorii acestuia, precum și va servi drept punct central pentru coordonarea și schimbul de informații între autoritățile publice, furnizorii de date fiscale și alți actori implicați în procesele și scenariile descrise în Concept.
Conform prevederilor introduse în Codului fiscal în anul 2012, persoanele care deţineau mai mult de 500 mii lei au fost obligate să depună la organul fiscal Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti (în continuare – Declarația). Totodată, se prezuma că persoanele care, la data de 1 ianuarie 2012, au atins vârsta de 18 ani, aveau mijloace bănești disponibile în sumă de până la 500 mii lei, pentru care obligația de declarare nu apărea, chiar și în cazul în care nu au depus Declaraţia. Astfel, în cadrul controalelor fiscale efectuate până la 1 ianuarie 2020, venitul
Serviciul Fiscal de Stat asigură examinarea permanentă și identificarea segmentelor din economia națională cu risc sporit de neconformare fiscală. În scopul executării principalelor atribuții și obiective sunt aplicate măsurile de conformare voluntară. Conform Ordinului SFS a fost aprobată lista contribuabililor cu riscuri de neconformare fiscală, în număr de 5828 contribuabili, care începând cu 01.04.2017 sunt monitorizați de către SFS prin prisma Programului de conformare voluntară.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, nr. 413 din 27.09.2019
Serviciul Fiscal de Stat dă start unei campanii de sensibilizare a societății, de atenționare a populației asupra aspectelor obligatorii ale unui bon fiscal veridic. Astfel, până la finele anului curent, SFS va desfășura un complex de acțiuni în cadrul căruia va fi mediatizat și un spot video social în care cetățenii sunt îndemnați să nu fie indiferenți — să solicite bonul de casă. Concomitent, în spot se atenționează asupra elementelor unui bon fiscal veridic, astel, sensibilizând cetățenii cum să distingă un bon fiscal adevărat și o notă de evidență internă. În scopul unei informări mai profunde, SFS a creat un ghid video în care un specialist din cadrul SFS va relata despre elementele esențiale ale unui bon fiscal.
Ce s-a modificat în procedura de inițiere a cauzelor penale pentru evaziune fiscală şi alte infracțiuni economice? Care este rolul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) în această procedură?
În contextul Declarației Organizației Mondiale a Sănătății din 11 martie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 55 din 17 martie 2020 a instituit starea de urgență în RM pentru perioada 17 martie-15 mai 2020. Totodată, potrivit prevederilor art. 132 din CF, sarcina de bază a SFS constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.
În după-amiaza zilei de ieri doi inspectori fiscali ai Direcţiei Generale Administrare Nord din cadrul Serviciului Fiscal de Stat au fost reţinuţi de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie, după ce au fost denunțaţi de un bărbat la linia naţională anticorupţie. Potrivit denunţătorului, inspectorii fiscali ar fi pretins şi primit de la el 2 mii de lei în cadrul unui control, sub pretextul că pot lua o decizie favorabilă, aplicând o amendă mai blândă administratorului întreprinderii pentru încălcările fiscale depistate.
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, nr. 403 din 19.09.2019
Situația 1 În perioada anului 2019, întreprinderea X a fost supusă unui control fiscal tematic privind corectitudinea și plenitudinea calculării și declarării obligațiilor fiscale aferente salariilor calculate și altor recompense. În rezultatul controlului fiscal s-a stabilit că, contribuabilul a diminuat suma contribuției de asigurări sociale de stat obligatorie aferente salariilor calculate pentru perioada fiscală luna august 2019 în sumă totală de 6000 lei, inclusiv aferent angajatului P1 în sumă de 1500 lei, P2 – 2000 lei și P3 – 2500 lei.
Mâine, 26 aprilie 2019, va ieși de sub tipar nr. 148-158 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituțională publică:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *