Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Producătorii de struguri afectaţi de embargoul impus de Rusia vor primi compensaţii. Cel puţin asta a anunţat ministrul în exerciţiu al Agriculturii, Vasile Bumacov. Potrivit lui, banii vor veni de la Banca Mondială, iar de sprijin fincinciar ar putea avea parte câteva zeci de mii de agricultori. Potrivit lui Bumacov, acum, Ministerul Agriculturii colectează informaţiile de la fabricile de vinuri pentru a afla câţi agricultori vor fi despăgubiţi.
Guvernul din Croaţia a decis să anuleze datoriile de până la 35.000 de kuna (5.146 dolari) acumulate de persoanele cu venituri de până la 1.250 kuna pe lună (184 dolari), decizie fără precedent menită să susţină economia prin stimularea consumului intern. Măsura, care intră în vigoare luni, se referă la persoanele cu venituri reduse, care locuiesc cu chirie şi nu îşi pot plăti datoriile, relatează CNBC.
Radierea persoanelor juridice inactive și a întreprinzătorilor individuali inactivi va fi simplificată esențial și se va face din oficiu, potrivit proiectului de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative în vigoare, care include politica fiscală, vamală și bugetară pentru 2016, aprobat de Guvern.
În legătură cu necesitatea utilizării codurilor IBAN pentru achitarea impozitului pe venit datorat Bugetului Public Național de către persoanele fizice cetățeni, Serviciul Fiscal de Stat a prezentat Lista codurilor IBAN pentru achitarea impozitului pe venitul persoanelor fizice.
Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a anunțat lansarea în Republica Moldova a Fondul pentru buna guvernare. Potrivit Ambasadei Marii Britanii de la Chișinău, Fondul pentru buna guvernare, iniţiat de Guvernul Marii Britanii, va susţine măsurile anticorupţie, îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforma justiţiei, reformele din sectoarele-cheie (sectorul bancar şi cel energetic),
Eforturile Băncii Centrale Europene de a ieftini finanţarea pentru companii, deprecierea euro şi preţurile scăzute nu au reuşit să impulsioneze suficient de puternic activitatea din afaceri din zona euro, iar o serie de indicatori macroeconomici sugerează că economia uniunii monetare s-ar putea contracta anul viitor.
Criza sistemului de pensii se adânceşte tot mai mult. Economiştii estimează că până la sfârşitul anului în curs, deficitul structural va ajunge la 1,1 miliarde de lei sau aproximativ 1% din PIB. Prognozele nu sunt îmbucurătoare nici pentru anii următori – numărul beneficiarilor de pensii va creşte în paralel cu diminuarea celor care contribuie la sistem.
Neafilierea la sistemul bancar din Republica Moldova și experiență de muncă în instituțiile bancare de peste hotare sînt noile condiții înaintate candidaților la funcția de guvernator al BNM. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, notează Noi.md.
Germania va acorda Moldovei 2 mil. de euro în cadrul programului de asistenţă a sporirii eficienţei energetice în 10 raioane nordice şi în regiunea din stânga Nistrului. Acordul corespunzător a fost semnat vineri de Prim-ministru Iurie Leancă şi directorul biroului Băncii germane de dezvoltare KfW pentru Moldova şi Ucraina, Gunnar Walzholz. Potrivit agenţiei „Infotag”, proiectul prevede folosirea mai eficientă a energiei de către consumatori şi perfecţionarea serviciilor acordate.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să lase nemodificată dobânda de politică monetară în zona euro la nivelul minim record de 0,05%, transmite Reuters. De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să menţină nemodificată şi dobânda la facilitatea de creditare marginală, la 0,30%, precum şi dobânda la depozite, la minus 0,20%.
Deprecierea leului a dus la scumpirea produselor alimentare. În pieţele din capitală, comercianţii au afişat preţuri mai mari pentru mai multe produse. Nici prognozele BNM nu sunt mai optimiste. Banca a revizuit în creştere prognoza asupra inflaţiei pentru anul 2015. Astfel, pe parcursul acestui an, rata anuală a inflaţiei se va plasa la nivelul de 5,8 la sută, în creştere cu 1,2 puncte procentuale faţă de prognoza fixată la sfârşitul anului trecut.
Confederaţia Naţională a Patronatului din Moldova (CNPM) cere Guvernului să adopte de urgenţă un plan naţional anticriză. Preşedintele CNPM, Leonid Cerescu, a comunicat, luni, într-o conferinţă de presă la IPN, că de la începutul anului moneda naţională s-a depreciat faţă de euro cu 26%, iar faţă de dolar – cu 34%, iar acest proces trebuie stopat. Oamenii de afaceri, băncile şi factorii de decizie trebuie să facă uz de toate instrumentele pentru a calma spiritele şi a nu admite speculaţii pe piaţa valutară.
anca Centrală Europeană (BCE) va derula în 2016 teste de stres separate pentru băncile aflate sub supravegherea sa dar care nu vor fi incluse în exerciţiul pan-european derulat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), a declarat luni preşedintele Consiliului de supervizare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), Daniele Nouy, transmite Reuters.
В преддверии Нового 2015 г. на Фондовой бирже накануне заключено восемь сделок купли-продажи акций пяти коммерческих банков Молдовы. Как сообщили «Инфотаг» на ФБМ, четыре сделки зарегистрированы с акциями Moldindconbank. Владельцев поменяли в общей сложности 400 акций – 0,01% от эмиссии. Рыночная цена акции составила 100 леев – на пять леев выше прежней.
Crizele valutare care au urmat experimentelor monetare de mii de miliarde de dolari pe care cea mai puternică bancă centrală din lume, Rezerva Federală americană (Fed), le-a făcut pentru a scoate din criză cea mai mare economie a lumii au demonstrat cât de vulnerabile şi nepregătite sunt economiile emergente pentru fluctuaţiile de capital.
Операционная прибыль Banca Comercială Romînă Chişinău (BCR Chișinău) в 2014 г. составила 21,7 млн. леев, увеличившись на 77,8% в сравнении с предыдущим годом. В то же время, чистые убытки банка в сумме 3,7 млн. леев были зафиксированы в прошлом году исключительно в результате решения руководства банка повысить резервы, рассчитанные в пруденциальных целях. Об этом говорится в сообщении BCR Chișinău, передает NOI.md.
Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) a anunţat că va desfăşura săptămîna aceasta consultări publice privind solicitările operatorilor de revizuire a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale. ANRE consideră „nejustificate” tarifele propuse de operatori, însă nu oferă cifre referitoare la mărimea majorărilor solicitate, informează Moldpres.
Fiecare al zecelea împrumut acordat de instituţiile bancare riscă să nu fie restituit. În echivalent financiar, suma „datoriilor riscante" constituie la moment 4,07 miliarde de dolari.
Banca Centrală Europeană intenţionează să armonizeze modelele pe care le folosesc diferitele bănci pentru evaluarea riscurilor activelor proprii în încercarea de a reface încrederea în sistemul financiar din zona euro în condiţiile în care analiştii cred că testele de stres ale BCE care au vizat instituţiile bancare nu au reuşit să facă o evaluare realistă a stabilităţi financiare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *