Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2014, România a alocat Republicii Moldova pentru proiecte de asistenţă 70,3 milioane de dolari, fiind al doilea donator bilateral, după SUA, şi al treilea în lista generală a donatorilor, după SUA (121,5 milioane de dolari) şi Uniunea Europeană (116,8 milioane de dolari), transmite IPN.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 20-26 iulie au fost înregistrate 64 cazuri contravenţionale în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de peste 350 mii lei.
Veniturile la bugetul Republicii Moldova din taxa pe valoare adăugată (TVA) și accize sînt mai mici decît indicii planificați, din cauza diminuării volumului importului mai mare decît se prognozase anterior, informează Noi.md.
Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat penal pentru contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari. Circa 1,5 mil. hrivne ucrainene, 246 mii ruble rusești și peste opt kilograme de caviar au fost depistate în autoturismul acestuia de către Echipele mobile ale Serviciului Vamal.
Pe parcursul săptămânii trecute vinieta a mai adus 1 milion 700 mii lei în bugetul de stat. Potrivit Serviciului Vamal, pe parcursul săptămânii trecute, au fost eliberate 9.049 de viniete. Despre alte încălcări contracarate de vameși, dar și despre taraficul la frontieră în perioada vizată, aflați în continuare.
Dragii noștri mici cititori, suntem siguri că doriți să aflați cât mai multe lucruri despre lumea care vă înconjoară, pentru că, așa este și firesc la vârsta voastră. La sigur sunteți interesați să știți mai multe despre medicină, natură, viața pe pământ sau, de ce nu, despre un domeniu vast, interesant și mai puțin cunoscut de voi – domeniul fiscal.
În perioada 01 – 08 iunie, Serviciul Vamal a eliberat 6.450 viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,4 milioane lei. În același timp, în perioada vizată au fost depistate 65 cazuri privind falsificarea vinietei și aplicate amenzi în sumă de 146 mii lei.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Autoritățile consolidează pachetele de acțiuni ale statului în societățile cu capital majoritar de stat Autoritățile Republicii Moldova intenționează să consolideze (să majoreze) pachetele de acțiuni ale statului la întreprinderile cu capital majoritar de stat și/sau de importanță națională. Guvernul a aprobat Regulamentul privind consolidarea pachetelor de acțiuni ale statului, informează Noi.md.
Săptămâna trecută, Serviciul Vamal a eliberat peste 6.000 de viniete, fiind alocate în bugetul de stat circa 1,3 milioane lei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidență, au fost depistate 60 de cazuri de fraudare și aplicate amenzi în sumă de 135 de mii de lei.
La 1 aprilie, au fost puse în circulație noile plăcuțe de înmatriculare pentru mașinile din Republica Moldova. Timp de o lună, au fost eliberate peste 11 mii de plăcuțe noi de înmatriculare, iar suma încasată este de câteva milioane de lei.
Republica Moldova strânge tot mai strâns cureaua: regimul de austeritate rupe din cheltuielile pentru drumuri, din gazoductul Ungheni-Chişinău, se reduc chiar şi cheltuielile curente şi de personal.
Sinteza săptămânii trecute la frontieră. Timp de o săptămână, colaboratorii vamali au aplicat amenzi în valoare de aproape jumătate de milion de lei. Potrivit Serviciului Vamal, amenzile au fost aplicate pentru sfidarea legislației.
Banca Socială a Moldovei, aflată în prezent în plin proces de licihidare organizează o nouă licitație «cu strigare». Aceasta urmează să se desfășoare pe 12 aprilie, începând cu ora 11:00 și urmează să fie scoasă la vânzare o clădire administrativă din orașul Cahul, la un preț de pornire de peste 7 milioane de lei, o încăpere comercială din Cantemir, dar și mai multe automobile Chevrolet.
Ucraina a majorat încă cu aproximativ 8,5 la sută prețul poliței „Carte Verde” pentru deplasările cu autoturisme în Moldova și alte țări, relatează Noi.md. Potrivit Biroului Asiguratorilor de Transport al Ucrainei (BATU), începînd cu 27 martie, prețul unei polițe pentru călătoriile cu autoturisme în Moldova, Belarus și Rusia pe un termen de 15 zile va constitui 445 de grivne (anterior – 410 de grivne)
Volumul total al vînzărilor nete ale producţiei industriale produse de către rezidenţii zonelor libere în, trimestrul I al anului 2015, s-a majorat cu 30,3% faţă de aceeași perioadă a anului precedent şi a constituit 967,7 milioane de lei, informează Noi.md.
Rusia a redus prețul la polița „Carte Verde” pentru intrarea mijloacelor de transport în Moldova, Ucraina și Belarus cu aproximativ 23 la sută, relatează Noi.md. Potrivit Uniunii Ruse a Asiguratorilor Auto, începînd cu 15 martie, polița de asigurare internaţională de răspundere civilă auto pe un termen de 15 zile, pentru călătoriile cu autoturisme în cele trei țări menționate, s-a ieftinit de la 970 pînă la 750 de ruble.
În perioada de la 30 martie până la 5 aprilie 2015, în urma eliberării vinietelor, în bugetul de stat au intrat mai mult de un milion de lei, transmite News-Moldova, cu trimitere la datele dării de seamă a Serviciului vamal al RM.
În perioada 16 — 22 martie, vameşii au înregistrat 86 de cazuri contravenţionale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de 206 mii lei. Frontiera de stat, atât pe sensul de ieşire cât şi pe sensul de intrare în ţară a fost traversată de aproape 37 de mii de autoturisme, peste 13 mii autocamioane şi în jur de 1.500 autocare.
Ucraina a majorat încă cu aproximativ 9 la sută prețul poliței „Carte Verde” pentru deplasările au autoturisme în Moldova și alte țări, relatează NOI.md. Drept motiv pentru sporirea prețului acestei polițe a servit creșterea cursului monedei euro. Ultima oară tarifele la polița „Carte Verde” pentru călătoriile în Moldova și alte țări au fost majorate de Ucraina la 19 februarie 2015 cu 11,3 la sută, iar pînă atunci la 12 februarie curent – cu 42,7 la sută.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *