Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară rămâne una din prioritățile Serviciul Fiscal de Stat, scopul fiind sporirea randamentul acestui segment al administrării fiscale. Astfel, în perioada august şi septembrie 2018, în cadrul campaniei de informare a cetățenilor cu privire la prevederile legislației în vigoare în partea ce ține de darea în chirie/ locațiune/ arendă a bunurilor imobile, la SFS au fost înregistrate 2122 contracte de locaţiune pe întreg teritoriul ţării.
Directorul Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander s-a întâlnit cu Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan. Întrevederea a vizat colaborarea eficientă desfășurată în cadrul parteneriatului dintre cele două instituții pentru facilitarea comerțului din Republica Moldova.
La contabilizarea operațiunilor economice aferente donațiilor voluntare, entitățile bugetare se confruntă cu un șir de probleme, inclusiv reglementarea normativă a operațiunilor aferente donațiilor, definirea și identificarea elementelor, care pot fi incluse în componența veniturilor din donații voluntare etc. Ediția din august a revistei „monitorul fiscal FISC.md” venim cu articolul „Particularitățile contabilității veniturilor din donații voluntare înregistrate de către entitățile bugetare”, în care autorul nostru Elena Taban analizează nu doar enunță problemele, ci vine cu soluții pentru depășirea acestora prin prisma prevederilor actelor legislative și a investigațiilor practice.
În primul semestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, producția industrială (serie brută) a fost mai mare cu 13,1%, pe fundalul reducerii indicatorului în ianuarie-iunie 2020 față de aceeași perioadă a anului 2019 cu 7,0%, anunță Biroul Național de Statistică. Doar în luna iunie curent, producția industrială s-a majorat față de luna iunie 2020 cu 20,4%. Majorarea producției a fost cauzată de creșteri în industria extractivă (+18,1%), în industria prelucrătoare (+21,6%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+8,7%).
La momentul actual în Republica Moldova se constată lipsa unui act normativ care ar reglementa gestionarea deşeurilor de uleiuri uzate, în scopul protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei, cu respectarea acordurilor internaţionale la care țara noastră este parte. Aprobarea Regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate va asigura punerea în aplicare a Legii privind deșeurile, precum și va contribui la tranziția către o economie circulară, potrivit analizei impactului de reglementare a proiectului hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea uleiurilor uzate. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.
Creșterea competitivității și valorii adăugate produse de către ÎMM-urile din Republica Moldova, cât și stimularea integrării acestora în ecosistemele regionale de inovare bazate pe cooperare în cadrul clusterelor vor fi susținute prin implementarea Programului de susținere a inițiativelor de clustere (Program), proiectul căruia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat. Totodată, acesta este propus pentru consultări publice, care vor dură până pe data de 4 noiembrie 2021. Obiectivul general al inițiativei este oferirea suportului în procesul de clusterizare prin stimularea cooperării între actorii economici și reprezentanții infrastructurii de suport în afaceri, a asistenței necesare în creșterea competitivității și potențialului de export a ÎMM-urilor. În procesul implementării măsurilor elaborate se pune sarcina
Începând de astăzi, 2 august și până la 20 august curent, persoanele juridice care activează pe teritoriul țării și au o experiență de cel puțin 3 ani de activitate în domeniul colectării, reciclării, reutilizării și eliminării deșeurilor, pot depune dosarele de participare la Programul de grant destinat gestionării specifice a unor fluxuri de deșeuri în Republica Moldova: uleiuri uzate, anvelope uzate și vehicule scoase din uz.
În primele patru luni ale anului curent producția industrială (serie brută) s-a majorat cu 11,9% comparativ cu perioada similară din anul precedent, iar producția industrială serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 7,7%, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, doar în luna aprilie curent comparativ cu aceeași lună a anului 2020 industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creștere a producției industriale cu 2,1%, ceea ce a generat creșterea indicelui general per total în industrie cu 0,6%.
Preţurile de consum în luna ianuarie 2019, comparativ cu luna ianuarie 2018, au înregistrat o tendinţă de creştere cu 2,2%, informează Biroul Național de Statistică cu referire la evoluția prețurilor de consum în Republica Moldova. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC), în ianuarie 2019 faţă de decembrie 2018, a constituit 101,3%. Creşterea preţurilor medii de consum cu 1,3% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare şi la mărfurile nealimentare cu 1,7% şi, respective, 1,5% și de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,2%.
Incubația ouălor de diferite specii de păsări în aspect industrial are loc în incubatoare. Incubația, în aspect tehnologic se tratează ca proces de dezvoltare naturală sau artificială a embrionului de păsări sub influența anumitor factori fizici (temperatură, umiditate etc.). Incubatorul însă reprezintă o instalație specială amenajată,
Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сoncedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu. Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
Autoritățile au elaborat proiectul legii privind emisiile industriale, ce va stabili cadrul juridic privind prevenirea și controlul poluării provocate de activitățile industriale și economice, în vederea reducerii emisiilor și prevenirii generării deșeurilor, fiind propusă crearea unui sistem de autorizare integrată de mediu. Documentul va fi examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător. Astfel, autorizaţia integrată de mediu reprezintă actul permisiv emis de Agenția de Mediu, care acordă dreptul de a exploata, în totalitate sau în parte, o instalaţie şi/sau practicarea unor activităţi economice cu risc semnificativ asupra mediului, cum ar fi: rafinarea țițeiului și a gazului, producerea cocsului,
Raportul de evaluare finală a rezultatelor implementării Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru 2012-2020, elaborat cu sprijinul echipei de experți ai programului de asistență tehnică al Uniunii Europene (UE) „Politici de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale”, a fost prezentat în cadrul evenimentului cu participarea reprezentanților Delegației UE în Republica Moldova, ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, Educației, Culturii și Cercetării, ODIMM, CCI și ai mediului academic, comunică MEI.
Contabilitatea de gestiune asigură utilizatorii interni cu informație veridică, relevantă și oportună despre costurile, cheltuielile, veniturile, procesele de normare, planificare, control și analiză a activității economice atât a entității în ansamblu, cât și a unităților structurale ale acesteia. În acest aspect, totalitatea elementelor contabile se delimitează prin unitățile structurale (subdiviziuni) potrivit cărora sunt localizate costurile, cheltuielile și veniturile. Prin reunirea elementelor contabile menționate se obține localizarea costurilor.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va repartiza 10 000 de laptopuri în 35 de raioane din țară, care vor ajunge la elevii din clasele V-XII, fiind asigurați astfel cu tehnică de calcul pentru a avea acces la studiile în regim online. Această cantitate va acoperi integral necesitățile elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Astăzi, 14 aprilie, Ministerul Educației Culturii și Cercetării a recepționat primul lot în număr de 2400 de laptopuri, achiziționat prin intermediul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM). Calculatoarele urmează a fi distribuite în raioanele din țară, iar săptămâna viitoare va fi livrat și cel de-al doilea lot, în număr de 7 600 unități.
Pentru prima dată după evoluțiile negative generate de consecințele pandemiei, sectorul industrial a revenit, în trimestrul I al anului 2021, pe un trend ascendent, se spune în Raportul lunar privind evoluția social-economică publicat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, în ianuarie-martie 2021 volumul producției industriale s-a majorat cu 3% comparativ cu perioada similară a anului 2020. Sectorul energetic a fost în creștere, însă industria prelucrătoare și cea extractivă rămân încă în descreștere, deși în luna martie și acestea au înregistrat evoluții pozitive.
La data de 10 iulie 2025 Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 193 pentru modificarea unor acte normative (reglementarea raporturilor conexe prestării muncii prin agent de muncă temporară, securității și sănătății în muncă a unor categorii de lucrători, a unor aspecte legate de raporturile de muncă, a răspunderii contravenționale etc.) (în continuare Legea nr. 193/2025). Această lege organică, publicată în MO al RM nr. 441-444, art. 602, din 21 august 2025, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
După divizarea CIP în variabile și constante (fixe) pe fiecare CR, acestea urmează a fi repartizate între costurile de producție ale produselor obținute, activelor biologice adiționale, greutății vii, adaosului greutății vii etc.
În contextul actual economic dificil cauzat de multiplele crize care au afectat Republica Moldova în ultima perioadă de timp (criza energetică, seceta, inflația etc.),
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *