Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Europenii au decis luni un plan de urgenţă pentru a evita o panică bancară în Grecia dacă Atena nu ajunge la un acord cu creditorii ei până la sfârşitul săptămânii, afirmă Süddeutsche Zeitung, în ediţia de marţi.
Obținerea profitului de rînd cu evitarea pe cît posibil a riscului reprezintă coordonatele oricărui mediu economic de succes, în cadrul căruia informația cuprinsă în situațiile financiare este elementul central al procesului decizional.
Grecia a devenit prima economie occidentală care ratează o plată către Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat azi noapte creditorul de la Washington, scrie economica.net.
Fiecare al cincilea credit ipotecar contractat de englezi în al doilea trimestru al anului 2014 are un termen de 30 de ani sau mai mare, față de fiecare al douăzecilea, cât era acum 10 ani. Din cauza creșterii prețului la imobile, unica soluție de a le procura sunt creditele cu termene mai mari, transmite This is MONEY.
În sistemul bancar al Moldovei creşte trendul creditării ipotecare a populaţiei. Băncile din Moldova, într-un an, au majorat portofoliul ipotecar cu o treime, până la 2,3 miliarde de lei. Surse din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei au relatat că suma creditelor ipotecare, acordate cetăţenilor moldoveni, la data de 1 octombrie 2014 a constituit 2,3 miliarde de lei.
Continuarea articolului Încetarea procesului de insolvabilitate Efectele confirmării planului procedurii de restructurare, în cadrul procedurii de insolvabilitate, sînt prevăzute de Secțiunea a 4-a din Capitolul VI al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea).
Reglementările legale specifice procedurii falimentului sunt prevăzute în Capitolul IV al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 2 al Legii, procedură a falimentului – procedură de insolvabilitate concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării patrimoniului acestuia pentru acoperirea pasivului.
Guvernul din Croaţia a decis să anuleze datoriile de până la 35.000 de kuna (5.146 dolari) acumulate de persoanele cu venituri de până la 1.250 kuna pe lună (184 dolari), decizie fără precedent menită să susţină economia prin stimularea consumului intern. Măsura, care intră în vigoare luni, se referă la persoanele cu venituri reduse, care locuiesc cu chirie şi nu îşi pot plăti datoriile, relatează CNBC.
Banca Naţională a Ungariei a impus reguli mai stricte privind plafonarea creditelor acordate de bănci gospodăriilor pentru a feri populaţia de datorii excesive şi pentru a preveni pierderile din sistemul bancar în cazul în care condiţiile economice se înrăutăţesc.
Ca rezultat al neexecutării drepturilor contractuale, Banca în conformitate cu acordul ia în posesie bunurile, care aparțin persoanelor fizice cu dreptul de înstrăinare ulterioară și le comercializează din numele persoanelor fizice persoanelor juridice. Urmează în cazul dat de aplicat prevederile art. 90 din CF privind reținerea impozitului pe venit la sursa de plată în mărime de 7%?
Drepturile și obligațiile părților în cazul contractelor de cesiune a creanțelor și preluarea datoriilor sunt reglementate de Codul civil nr. 1107 din 06.06.2002 (capitolul III). Articolul 556 „Dispoziții generale la cesiunea de creanță” al Codului Civil stabilește, că o creanță transmisibilă și sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terț (cesionar) în baza unui contract.
Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Continuarea articolului Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile sociale. Astfel, se întîlnește sintagma de răspundere politică, răspundere morală, răspundere civilă, etc.
Ministerul Finanțelor al RM a prezentat un proiect de lege privind modificarea și completarea Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997, Codului vamal nr. 1149-XIV din 20.07.2000 şi Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal,care prevede restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor numai ai subiectului impunerii/plătitorului vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import, sau a viitoarelor obligaţii faţă de bugetul public naţional a acestuia.
Continuarea articolului Încetarea procesului de insolvabilitate. Conform prevederilor art. 175 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), după terminarea distribuției finale a masei debitoare, instanța de insolvabilitate pronunță o hotărîre de încetare a procesului de insolvabilitate şi de radiere a debitorului din registru. Art. 175 alin. (2) al Legii prevede că procedura de restructurare a debitorului, prin continuarea activității sau prin lichidare în bază de plan, va înceta în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă procesul începe ca o procedură de restructurare, dar, ulterior, devine procedură a falimentului, ea va înceta în conformitate cu dispozițiile alin. (1).
Viitorul arata din ce in ce mai bine pentru patroni, dar din ce in ce mai rau pentru angajatii dintr-o serie de domenii, care isi vad locurile de munca amenintate de roboti. Aceste masinarii nu au nevoie de salarii, de conditii speciale, de beneficii, nu-si iau concediu si nu dorm niciodata.
Guvernul de centru stânga al Suediei se află sub presiunea uriaşă a datoriilor acumulate de populaţie şi a preţurilor supraevaluate cu 20% ale proprietăţilor imobiliare, potrivit FMI, riscuri care umbresc perspectivele economiei, una dintre puţinele care mai performează în Europa.
În conformitate cu prevederile statuate de punctul 2 al HG nr. 360 din 25 iunie 1996 ,,Cu privire la controlul de stat al calității în construcții”, publicată în MO al RM nr. 49–50, art. Nr. 415, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea construcțiilor de orice destinație, indiferent de forma de proprietate şi sursa de finanțare, precum şi lucrările de construcții, reconstrucții, modernizare şi reparații capitale la construcțiile existente, producerea materialelor şi articolelor pentru construcții sunt supuse controlului de stat.
Conform prevederilor art. 175 alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), după terminarea distribuției finale a masei debitoare, instanța de insolvabilitate pronunță o hotărîre de încetare a procesului de insolvabilitate şi de radiere a debitorului din registru.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *