Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Legea ce prevede modificarea şi completarea a 36 de articole din Codului Muncii a fost publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 20 octombrie.
Legea pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă și Fondul fiduciar al Programului de adaptare a micilor producători în vederea realizării Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD), precum și Decretul Președintelui privind promulgarea Legii respective au fost publicate în Monitorul Oficial din 11 august curent.
Măsurile aprobate anterior de către autorități și ONG privind combaterea consumului de tutun și a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populației au dat primele rezultate. Nu se mai fumează în baruri și restaurante, pe coridoarele multor instituții, se fac eforturi pentru a amenajarea locurilor speciale pentru fumat. Totuși, reducerea consumului de tutun necesită perseverență și eforturi în continuare.
Deseori mai scumpe sunt ideile, oportunitățile, parteneriatele, schimbul de experiență și stilul de comunicare cu autoritățile. De obicei, investitorii sunt gata să vină cu aportul acolo unde există potențial, iar procedurile birocratice pot fi depășite cu costuri (de timp, dar și financiare) mici. Guvernul tarii noastre a depus un efort pentru a crea condiții cât mai favorabile investitorilor străini. Inițiativa amendamentelor, completărilor și modificărilor ale Legii cu privire la migrația de muncă a venit din partea investitorilor străini, care la întrunirile Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM au menționat că procedura de obținere a permisului de muncă și de ședere, era foarte anevoioasă.
Succesorul va obţine calitatea de asociat, în cazul dobândirii părții sociale prin succesiune, de la data operării modificărilor în Registrul de stat al persoanelor juridice, dacă actul de constituire nu prevede că dobândirea acestei calități este condiționată de acordul asociaților.
În Monitorul Oficial nr. Nr. 103–108 (6026–6031) de ieri, 31 martie 2017, au fost publicate următoarele documente oficiale
Pe fiecare pachet și pe orice ambalaj exterior al produselor de tutun, indiferent de locul producerii (locală sau importate), va fi aplicată o informație mai amplă privind dauna fumatului, potrivit Regulamentului sanitar privind avertismentele de sănătate și etichetare a produselor din tutun, aprobat de Guvern în cadrul şedinţei din 26 iulie curent. Regulamentul stabilește, că avertismentele de sănătate trebuie să ocupe întreaga suprafaţă rezervată în acest scop și nu pot fi comentate, parafrazate sau însoţite de alte texte sau imagini. Vopselele utilizate pentru imprimarea avertismentelor și imaginilor trebuie să asigure vizibilitatea şi integritatea lor grafică și să nu permită ștergerea lor.
Studiul cu genericul Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare și pregătit de Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), a fost prezentat și discutat în cadrul ședinței de ieri a a Grupului de lucru a Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.
Taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neânmatriculate în țara noastră va fi micșorată, la moment aceasta fiind cea mai mare stabilită în regiune. Legea ce are drept scop stimularea folosirii infrastructurii drumurilor naționale de către autovehiculele străine, dar și promovarea unei corelații între mărimea taxei rutiere achitate de subiecții impunerii și pagubele produse asupra infrastructurii drumurilor țării, a fost publicat în Monitorul Oficial din 4 august 2017.
Întreprinderea de stat ”Registru Naval” și Instituția Publică „Căpitănia Portului Giurgiulești” vor fi comasate și vor creaAgenția Navală a Republicii Moldova , potrivit Legii privind modificarea și completarea Codului navigației maritime comerciale al RM, publicată în MO din 25 august. Tot în această ediție se regăsește Decretul prezidențial privind promulgarea documentului. Astfel, administrarea în domeniul transportului naval va fi efectuată de organul central de specialitate (Ministerul Economiei și Infrastructurii) prin intermediul Agenției Navale a Republicii Moldova, în limitele competențelor,care, în procesul de activitate, interacționează cu alte autorități ale administrației publice.
Guvernul va putea stabili scutiri de la unele taxe, drepturi de import şi de export, alte măsuri de politică economică la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene. Legea privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului în comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 244-251 din 14 iulie curent.
La 15 august in Republica Moldova, tradițional, se sărbătorește Ziua lucrătorului din domeniul financiar, care a fost aprobată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 216 din 12 iulie 1995. Deoarece activitatea noastră este influenţată şi de activitatea celor din domeniul finanţelor, venim cu profundă recunoştinţă pentru toţi cei care muncesc sau au stat bază sistemului financiar al ţării. Vă dorim prosperitate, chibzuinţă, responsabilitate şi realizarea celor mai îndrăzneţe visuri.
În luna aprilie, rata medie ponderată a dobânzii la depozitele la termen în lei a fost de 5,35%, în o scădere cu 0,77 puncte procentuale în comparație cu luna precedentă. După cum a relatat Banca Națională, în comparație cu luna aprilie a anului trecut acest indice a scăzut cu 8,51 puncte procentuale.
În cadrul penultimei şedinţe a Legislativului din sesiunea curentă a fost audiat şi aprobat Raportul privind executarea bugetului asigurărilor de stat în anul 2016. Potrivit Preşedintei Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Laura Grecu, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au fost realizate la nivelul de 15060590,0 mii lei, cu 12,1% sau cu 1628113,8 mii lei mai mult decât anul 2015.
Întreprinderea este veriga de bază a economiei de piaţă, devenind subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Întreprinderea are dreptul să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc. Operaţiunile de casă reprezintă operaţiuni de plăţi /încasări băneşti în numerar efectuate la casieria întreprinderii. În context mai amplu, acestea pot fi definite ca operaţiuni legate de circulaţia mijloacelor băneşti în numerar.
În ianuarie – mai curent, veniturile bugetului de stat al Moldovei a însumat 12, 697 mld. lei sau cu 20,9% (2,2 mld. lei) mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Ministerului Finanțelor, în același timp, cheltuielile bugetului de stat au constituit 13,72 mld. lei, în creștere de 11,3% (1,39 mld. lei), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Ca urmare, în ianuarie-mai 2017, deficitul bugetului Moldovei a totalizat 1,02 mld. lei, fiind acoperit din surse interne și exter-ne. În februarie curent, Moldova va primi de la România cea de-a doua tranșă a creditului în sumă de 50 mil. euro (1, 06 mld.lei) pentru acoperirea deficitului bugetar.
Cei mai buni zece contabili din ţara noastră au fost premiaţi de Ministerul Finanţelor, în cadrul unei festivităţi organizate cu prilejul Zilei Profesionale a Contabilului. Cu această ocazie, Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a adresat un mesaj de felicitare tuturor contabililor din Republica Moldova.
Legea comunicațiilor electronice este completată cu un nou articol ce se referă la protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice, care stabilește condițiile specifice de garantare a protecției drepturilor și a libertăților fundamentale, în special a dreptului la respectarea vieții private în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, în sectorul comunicațiilor electronice.
Mărfurile importate/exportate pe teritoriul vamal al RM, fac obiectul unor formalități vamale, adică mărfurile trebuiesc declarate organului vamal şi supuse examinării de către funcționarii vamali în vederea asigurării respectării tuturor prevederilor legale.
Premierului Pavel Filip, în debutul ședinței Guvernului, i-a fost adusă o sticlă de whiskey care i-a fost pusă demonstrativ pe masa sa. Ulterior, prim-ministrul a explicat acest gest prin atenționarea instituțiilor de stat cu privire la fenomenul realizării alcoolului provenit din contrabandă prin intermediul site-urilor specializate.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *