Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Economia mondială este ameninţată de o nouă criză provocată de un mix otrăvitor de datorii suverane în creştere rapidă şi stagnare economică din cauza inflaţiei lente, avertizează Centrul Internaţional de Cercetări Monetare şi Bancare, o fundaţie care are ca scop schimbul de idei între academicieni, sectorul financiar şi băncile centrale. Statele nu au început încă să îşi plătească datoriile acumulate în urma crizei financiare, astfel că raportul dintre datorii (publice + private) şi PIB la nivel mondial a crescut de la 160% în 2001 la aproape 200% în 2009, după izbucnirea crizei, şi la 215% în 2013.
După o perioadă în care depozitele în lei au fost mai populare în rândul clienților băncilor, inclusiv a persoanelor fizice, ponderea deținută de acestea depășind-o pe cea a depozitelor în valută, balanța s-a inversat în ultimele luni, depozitele în valută surclasându-le ca sumă pe cele în moneda națională.
Termenul de lichidare a băncilor, în proces de insolvabilitate, va fi extins de la 3 la 5 ani – modificări și completări în acest sens în Legea cu privire la instituțiile financiare a aprobat marți cabinetul de miniștri. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu a explicat necesitatea de extindere prin specificul lichidării unei bănci. Lichidatorii băncilor numiți de BNM se confruntă cu diverse probleme.
Jucătorii de pe marile burse europene au jubilat ieri după ce un indice anticipativ al încrederii în economia germană a revenit în teritoriul pozitiv după o absenţă de 11 luni, semn că analiştii şi economiştii cred că prima economie ca mărime din Europa şi motorul de creştere economică al zonei euro a lăsat în urmă ceea ce a fost mai rău. Institutul pentru Cercetare Economică Europeană de la Mannheim (ZEW), unul dintre cele mai importante din Europa, a anunţat că indicele prin care cuantifică aşteptările analiştilor a sărit la 11,5 puncte în noiembrie de la -3,6 puncte în luna anterioară, scrie Bloomberg.
Guvernul de centru stânga al Suediei se află sub presiunea uriaşă a datoriilor acumulate de populaţie şi a preţurilor supraevaluate cu 20% ale proprietăţilor imobiliare, potrivit FMI, riscuri care umbresc perspectivele economiei, una dintre puţinele care mai performează în Europa.
Anul 2014 a fost marcat de mai multe evenimente importante pentru Republica Moldova, precum ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi respectiv a Acordului de Liber Schimb, deschiderea tot mai mare a pieţei europene pentru produsele moldoveneşti.
Obsesia Germaniei pentru austeritate bugetară în zona euro împiedică economiile să crească, avertizează un reputat profesor de economie, care propune în schimb ştergerea datoriilor ţărilor din regiune şi lăsarea sectorului privat să-şi reducă datoriile într-un ritm mai lent, scrie CNBC. „Germanii greşesc. În această situaţie ar trebui ca statele să urmeze o politică bugetară care să dea un imbold economiilor şi să încetinească ritmul de reducere a gradului de îndatorare al sectorului privat“, spune profesorul australian de economie Steve Keen, care conduce Facultatea de Economie, Politică şi Istorie a Universităţii Kingston din Londra.
Pieţele financiare ar putea fi prea optimiste în privinţa perspectivelor zonei euro, unde îndatorarea şi şomajul la cote ridicate, precum şi inflaţia redusă, ar putea afecta creşterea economică, a avertizat directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde. Europa se confruntă în continuare cu provocări majore în privinţa viitorului pe termen lung, iar pieţele financiare riscă printr-o atitudine lipsită de precauţie, a spus Lagarde.
Guvernatorul Californiei, Jerry Brown a legalizat utilizarea monedei electronice. Acum, bunurile și serviciile pot fi achitate inclusiv cu Bitcoins. Primul terminal din SUA, unde poate fi schimbată kriptovaluta Bitcoins a fost instalat în Seattle. Acesta este al doilea dispozitiv de acest fel din lume.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit în scădere prognoza privind rata anuală a inflaţiei pentru anii 2014 şi 2015, la 5,2% şi, respectiv, 4,3%, a anunţat Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM. Prognoza BNM prevede şi o ieftinire a gazelor naturale Potrivit lui Drăguţanu, în ultimele trei luni inflaţia a fost într-o „uşoară creştere“, în principal ca urmare a scumpirii produselor alimentare.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit în scădere prognoza privind rata anuală a inflaţiei pentru anii 2014 şi 2015, la 5,2 la sută şi, respectiv, 4,3 la sută, a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, informează MOLDPRES. În ianuarie BNM anticipa o rată a inflaţiei de 5,4 la sută în acest an şi 4,8 la sută în anul 2015. Este pentru prima oară cînd banca centrală se aşteaptă la o reducere a preţurilor, după ce de trei ori consecutiv a revizuit în creştere previziunile asupra inflaţiei.
Comisarul pentru Afaceri Sociale Laszlo Andor a denunţat vineri erorile de concepţie a uniunii economice şi monetare, care au dus la politici de austeritate nefaste pentru drepturile sociale ale europenilor. Laszlo Andor a adoptat o poziţie diferită faţă de unii dintre colegii săi, cum ar fi comisarul pentru Afaceri Economice Olli Rehn, denunţând politicile de consolidare bugetară impuse ca reacţie la criza datoriilor suverane, într-un discurs susţinut la Berlin şi al cărui text a fost pus la dispoziţia presei.
Economia Italiei, a treia ca mărime a zonei euro, a reintrat în recesiune, comenzile pentru industria manufacturieră a Germaniei, motorul de creştere al Europei, au înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimii trei ani, iar analiştii puternicei şi influentei bănci americane Goldman Sachs atenţionează că vremurile de relaxare pe pieţele de finanţare se apropie de sfârşit pentru ţările de la periferia uniunii monetare. Toate aceste avertismente se aprind în Europa pe măsură ce se întinde umbra crizei geopolitice.
Acordul privind modernizarea sectorului animalier al Republicii Moldova urmează să fie semnat miercuri, 14 mai 2014, în cadrul vizitei oficiale a Prim-ministrului Iurie Leancă la Varșovia. Șeful Guvernului va fi însoțit de un grup de miniștri pentru a participa la Reuniunea anuală a Bordului de Guvernatori al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Semnarea acordului a fost aprobată astăzi de membrii Cabinetului de miniștri, care s-au reunit în ședința Executivului. Documentul prevede obținerea unui credit de asistență în condiții favorabile.
Propunerea Franţei de a proteja campionii din industria europeană prin relaxarea regulilor concurenţei din UE este cel mai recent semn al revitalizării unui naţionalism economic postcriză care face mai grea viaţa unora dintre marile companii americane, scrie The Wall Street Journal. Amazon, Apple, Pfizer, Starbucks şi, mai recent, General Electric se numără printre giganţii americani care s-au trezit confruntându-se în ultimele luni în Europa cu presiuni politice şi legislative.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) este dispusă să intervină pe piaţa valutară, pentru a stabiliza situaţia şi de a contribui la reglementarea economiei Moldovei. Anunţul a fost făcut de guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, miercuri, în cadrul audienţelor la Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe.
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ar putea creşte pînă la 15 mii de lei. Discuţii la acest subiect au avut loc în şedinţa de miercuri a membrilor Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe. Potrivit agenţiei «Infotag», deputaţii i-au audiat pe reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), ai Ministerului Finanţelor şi ai Asociaţiei Băncilor din Moldova, în vederea elaborării proiectului de lege respectiv.
Oficialităţile europene se uită la exemplul Belgiei, care a înfiinţat cooperative energetice, pentru a mări independenţa energetică a Uniunii Europene (UE), dar şi pentru a reduce emisiile de carbon din atmosferă, scrie EurActiv. UE a cheltuit anul trecut aproape 1,25 miliarde de euro pe zi pe importurile de energie, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europeane. Preţul este cu atât mai mare cu cât Rusia, pricipala sursă externă de energie a Europei, îşi foloseşte resursele ca armă geopolitică.
Cererea de valută străină din partea agenţilor economici nu este acoperită de oferta netă de la persoanele fizice, în luna martie gradul de acoperire a coborît la 84,9 la sută, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Potrivit BNM, gradul de acoperire a cererii prin ofertă a fost mai jos decît cel înregistrat în luna martie, de 89,9 la sută. Nivelul înregistrat în aprilie este cu mult sub cel consemnat în perioada similară a anului precedent, de 113 la sută.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *