Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Alexei Repede, Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP) şi Valeriu Cosarciuc, Preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), au semnat Acordul de Colaborare dintre cele două organizaţii. Semnarea acordului a pornit de la necesitatea de a susţine şi a dezvolta sectorul agricol din Republica Moldova, precum şi în vederea extinderii şi dezvoltării relaţiilor de colaborare între AOAMP şi FNFM. Totodată, este nevoie de a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea agriculturii competitive în ţară.
Decizia Comitetului Mixt, constituit în temeiul Acordului de Comerț Liber între RM și Republica Turcia de înlocuire a anexei la Acord privind definiția noțiunii de produse originare, a fost aprobată de Guvern și propusă pentru ratificare. Potrivit viceministrului economiei, Vitalie Iurcu, care a prezentat proiectul de lege în ședința Guvernului, Parlamentul RM a aprobat aderarea RM la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan — euro – mediteraniene (Convenția PEM), care a permis țarii noastre să devină stat cu drepturi depline la Convenție din septembrie 2015.
Serviciul Fiscal de Stat continuă să desfășoare acțiuni de informare și conformare benevolă a contribuabililor cu privire la aspectele fiscale în desfășurarea activității de întreprinzător de către persoanele fizice. Acțiunea cu genericul ,,Activează legal – activează în siguranță” a reînceput pe 25 mai 2017, se desfășoară pe întreg teritoriul țării și se va încheia la 5 iunie curent.
Incontestabil, orice problemă poate fi rezolvată sau chiar prevenită prin intermediul unui dialog, când părţile sunt gată să audă şi să fie auzite, să accepte poziţia argumentată a interlocutorului, să avanseze și, uneori, să cedeze. În Republica Moldova o platformă de dialog deschis şi eficient este Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, care oferă posibilitate reprezentanţilor instituţiilor de stat, mediului de afaceri şi celui academic să găsească soluţii pentru depăşirea problemelor. Despre realizări şi planuri am discutat cu Ion Lupan, Şeful Secretariatului Consiliului Economic.
În 2016, veniturile statului de la activitatea de licențiere s-au redus cu 15,2 la sută în comparație cu 2015 și au însumat 105,9 mil. lei. Potrivit informațiilor de la Camera de Licențiere din Moldova, aproape 81,7 la sută din veniturile de la licențiere au fost asigurate, anul trecut, de agenții economici, care au primit licență pentru organizarea jocurilor de noroc, mai ales că licențe pentru astfel de activități au fost eliberate doar pana pe 22 octombrie. Astfel, acumulările de pe participanții acestei piețe au constituit 87,87 mil. lei, în descreștere cu 16,1 la sută față de 2015.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) a semnat astăzi un Acord de Parteneriat.
Asociația Oamenilor de Afaceri din Republica Moldova este umbrela sub care businessul moldovenesc învață să crească, să progreseze și de ce nu, să se internaționalizeze. Asociația are o viziune nouă și promite, în anii următori, consolidarea sporită a mediului de afaceri din țara noastră. Despre viziuni de viitor, parteneriate și oportunitatea de a face parte dintr-o asociație de business, am discutat cu noul director general al AOAM, Alexandru Baltag.
Lista agenților economici, care vor beneficia de prelungirea termenului de plată a TVA și taxei vamale pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, va fi completată cu doi agenți economici noi.
Programul Agent Economic Autorizat (AEO) se bazează pe parteneriatul dintre autoritățile vamale și întreprinderi, care îndeplinesc în mod voluntar o gamă de criterii și lucrează în strânsă cooperare cu autoritățile vamale pentru a realiza obiectivul comun al securității lanțului de aprovizionare.
Este opinia lui Thomas Moser, preşedinte al Asociaţiei Businessului European, preşedinte al Consiliului de administraţie al companiei «Danube Logistics» și a fost expusă în cadrul Forumului de Afaceri Moldo-Austriac, care s-a desfăşurat vineri, 3 februarie, la Chişinău, în cadrul expoziţiei «Fabricat în Moldova».
Cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala se stabilește anual. Pentru anul 2017, cuantumul acestora a fost stabilit prin Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2017 nr. 285 din 16 decembrie 2016. În partea ce ține de contribuțiile de asigurări sociale, menționăm că modul de calculare și achitare este prezentat în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobată anual.
Legea ce prevede declararea vinului produs alimentar fost publicată în Monitorul Oficial, Nr. 109-118 din 7 aprilie curent, iar potrivit Legii, prevederile vor intra în vigoare la 30 de zile după publicare.
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi va fi completată cu prevederi referitoare la antreprenoriatul social. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură.
În 2016, exportul moldovenesc în țările UE a revenit la o dinamică pozitivă și a depășit 6,9% nivelul anului 2014, după ce în 2015 a fost atestată o descreștere de 2,3%.
Guvernul României a aprobat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, destinat promovării individuale a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Pastele făinoase, crupele, oțetul, vinul, dar și serviciile IT și de transport vor ajunge mai ușor pe piața externă. Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității (UIPAC) a aprobat spre finanțare încă nouă dosare.
145 de întreprinderi din țara noastră, participante la concursurile „Marca comercială a anului 2016″, „Premiul pentru realizări în domeniul calității” și Expoziția națională „Fabricat în Moldova”, au fost premiate în cadrul celui mai important eveniment al businessului autohton — „Gala Businessului Moldovenesc”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).
Numărul locurilor de muncă vacante în Moldova este în creștere. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în țara noastră sunt în prezent disponibile 8697 de joburi, cu aproximatibv 900 mai multe decât în urmă cu două săptămâni.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *