Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Schimbul de date între autoritățile publice va fi efectuat prin intermediul unei platforme de interoperabilitate, asigurând creşterea accesibilităţii, eficienţei şi calităţii serviciilor publice, precum și excluderea necesităţii solicitării suplimentare de la cetățeni și mediul de afaceri a certificatelor și rapoartelor. Parlamentul a votat ieri, în prima lectură, proiectul de lege ce are ca scop reglementarea raporturilor ce apar în procesul schimbului de date între autoritățile și instituțiile publice,
În ajunul sărbătorilor amintim tuturor contribuabililor, dar și agenților publici, că legislația Republicii Moldova prevede modalitatea și procedura de declarare a cadourilor, precum și regimul juridic al acestora, fiind reglementate de prevederile Legii integrității nr.82 din 25 mai 2017 (în continuare – Legea nr.82) și a Hotărârii Guvernului nr. 134 din 22 februarie 2013 ,,Privind stabilirea valorii admise a cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol şi aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa, evaluarea, păstrarea, utilizarea şi răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol” (în continuare – Regulament).
Firma „X” trebuie să emită în adresa firmei „Y” (nerezident al Republicii Moldova) factură fiscală a cărei valoare impozabilă depășește suma de 100 000 lei. Prin urmare, potrivit prevederilor articolului 1181 din Codul fiscal, avem obligația înregistrării facturii fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale, în termen de 10 zile. Trebuie firma „X” să înregistreze factura fiscală dată, dacă codul fiscal al cumpărătorului conține și litere, și cifre?
Până la 31 iulie agenții economici pot depune cererile, în scris sau prin intermediul portalului e-Cerere, de rezervare a subvenției unice în mărime de 40 mii lei pentru fiecare loc de muncă creat, anunţă Ministerul Economiei și Infrastructurii. Actele vor fi depuse în adresa Ministerului Finanțelor. Dreptul la subvenţie unică îl au întreprinderile care nu activează în unul din domeniile incluse în lista activităţilor economice care nu au dreptul la subvenţii la crearea locurilor de muncă şi corespund următoarelor criterii:
Începând cu 31 iulie 2018, tranzacționarea valorilor mobiliare de stat pe piața secundară poate va efectuată prin platforma unică de tranzacționare E-Bond system, cu respectarea condițiilor minime obligatorii de cotație a valorilor mobiliare de stat de către dealerii primari. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Regulamentului cu privire la plasarea, tranzacționarea și răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscriere în cont.
Dacă e să ne uităm din punt de vedere simbolic, cifra 7 are un șir de conotații semnificative – 7 zile în care Dumnezeu a creat lumea, cele 7 minuni ale lumii, 7 culori ale curcubeului, 7 ani de acasă și altele. Parafrazând, am putea spune că și pentru „Monitorul fiscal” această cifră este încărcată de simbolism pentru că semnifică, în primul rând, maturitatea.
În Monitorul Oficial de astăzi, 15 decembrie, Serviciul Vamal a publicat Instrucţiunea cu privire la procedura declarării periodice a mărfurilor autohtone introduse în zonele economice libere și Portul Internațional Liber Giurgiulești şi a mărfurilor aflate în zonele economice libere și Portul Internațional Liber Giurgiulești la scoaterea lor pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător
În Republica Moldova este lansat în regim de testare un nou sistem al achiziţiilor publice, care are drept scop îmbunătăţirea procesului de achiziţie prin intermediul tehnologiilor informaţionale şi creşterea gradului de transparenţă al procesului de achiziţii publice.
Care autorități sunt în drept să efectueze controlul corectitudinii formării prețurilor la medicamente și alte produse farmaceutice și parafarmaceutice la agenții economici care comercializează/ distribuie medicamente și alte produse farmaceutice? Care sunt acțiunile aplicate de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) în acest caz?
Cancelaria de Stat propune spre consultare un proiect ce se referă la reorganizarea Întreprinderii de Stat „Fintehinform” în Instituţia Publică „Centrul de Excelență în Finanțe și Tehnologii Informaționale”, în subordinea Ministerului Finanțelor, care, ulterior, va absorbi Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” şi Întreprinderea de Stat „Vamservinform”.
Situația privind punerea în circulaţie a tichetelor de masă a fost discutată ieri de Președintele Parlamentului, Adrian Candu, cu cei doi operatori ai tichetelor de masă, care la moment sunt înregistrați în Republica Moldova – Edenred și UP. Pe parcursul unui an Parlamentul a fost implicat în promovarea a sistemului tichetelor de masă, prin elaborarea legislației și a actelor aferente. Sperăm că în timpul cel mai apropiat cetățenii Republicii Moldova vor putea folosi tichetele de masă pentru primele cumpărături. Au mai rămas să detaliem anumite aspecte ce țin de autoritatea fiscală, raportări, mașinile de casă și control, la care se va lucra în următoarele zile. Sper ca în Republica Moldova acest sistem să funcționeze la fel ca în alte state, a menționat Președintele Parlamentului.
Art. 117 alin.(2) din Codul fiscal, stabileşte expres elementele obligatorii care urmează a fi indicate în factura fiscală. Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabilită prin Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de documente primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.115 din 06.09.2010.
În atenția deținătorilor de Abonament PREMIUM sau ELECTRONIC! Accesarea ediției electronice www.monitorul.fisc.md poate fi făcută în câțiva pași:
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 și ratificat la 13 noiembrie 2014 de către Parlamentul European, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova presupune armonizarea în mare parte a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
Firma noastră a prestat servicii unui nerezident al Republicii Moldova, locul prestării acestora, conform prevederilor art. 111 din Codul fiscal, este Republica Moldova. Totalul valorii impozabile depășește suma de 100 000 lei. Factura fiscală eliberată se supune înregistrării obligatorii de către noi în Registrul general electronic al facturilor fiscale. Cum trebuie se procedeze firma noastră, dacă cumpărătorul nerezident al Republicii Moldova n-are codul fiscal al Republicii Moldova? În conformitate cu prevederile art. 1181 din CF, factura fiscală eliberată, ce corespunde cerințelor menționate la acest articol, se supune înregistrării obligatorii de către furnizor în Registrul general electronic al facturilor fiscale (RGEFF).
La 2 septembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 22 din 23.02.2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri (în continuare – Lege). Ținem să menționăm faptul că prevederile legii menționate se aplică doar beneficiarilor de lucrări din agricultură, specificate la diviziunea 01 din Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei.
В «Monitorul oficial» 6 апреля опубликована и вступила в силу Временная инструкция об уведомлении и регистрации автотранспортных операторов и экономических агентов, предоставляющих услуги, сопутствующие автотранспортным перевозкам, а также формы уведомления для инициирования и осуществления подобной деятельности. Согласно документу, предоставление транспортных услуг на платной основе подлежит уведомлению и регистрации. Официальная регистрация автотранспортного оператора осуществляется на основе уведомления, поданного в единое окно Национального агентства автомобильного транспорта (НААТ) в течение 10 рабочих дней до начала деятельности в области автоперевозок.
В ближайшие три года Государственная налоговая служба повысит прозрачность и обеспечит участие всех заинтересованных сторон в процессе принятия решений в налоговой сфере; улучшит качество предоставляемых услуг за счет внедрения эффективных автоматизированных информационных систем; обеспечит неподкупность и снизит риски коррупции в системе; усилит контроль за налоговыми инспекторами, чтобы снизить риски уклонения от уплаты налогов. Эти четыре приоритета включены в отраслевой План борьбы с коррупцией в налоговой сфере на 2018-2020 г., которые на прошлой неделе одобрило правительство Молдовы.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *