Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Creditorii internaţionali ai Greciei au reluat miercuri negocierile cu Guvernul de la Atena în vederea finalizării, cel mai probabil în luna aprilie, a evaluării stadiului reformelor cerute autorităţilor elene, condiţie obligatorie pentru continuarea ajutorului acordat Greciei, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și ÎS „Poșta Moldovei” au lansat astăzi serviciul de schimb de mandate bănești internaționale între Republica Moldova și Spania. Un serviciu similar a fost lansat între Republica Moldova și Portugalia. Potrivit reprezentanților celor două instituții, aceste servicii sunt mai ieftine decât cele existente pe piață.
O licitație în cadrul căreia vor fi scoase mai multe bunuri de importanță majoră pe piața financiară va fi organizată pe data de 27 aprilie. În prezent, aceste bunuri aparțin băncii comerciale în proces de lichidare Unibank.
Terminalul POS este un dispozitiv special prin intermediul căruia se efectuează operaţiuni cu utilizarea fizică a cardului de plată. Fiind amplasat la comercianţi, conectat la sistemul băncii printr-o linie telefonica, permite efectuarea în timp real a autorizării, înregistrării şi transferului de mijloace băneşti direct din contul plătitorului în cel al comerciantului, cînd plata este efectuată cu ajutorul unui card de plată.
Banca Națională a moldovei a revizuit în scădere inflația medie anuală pentru următorii doi ani. Astfel, pentru 2016 BNM prognozează că inflația medie anuală va fi de 10,1% cu 1,8 p. p. mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.
Băncile din afara SUA sunt beneficiarii surpriză ai politicii de dobândă monetară a Rezervei Federale americane, cea mai influentă bancă centrală din lume, şi vor obţine în continuare câştiguri pe măsură ce Fed schimbă modalitatea prin care controlează costurile de creditare, ceea ce nu va fi probabil pe placul politicienilor. Băncile străine au primit aproape jumătate din dobânzile de 9,8 miliarde de dolari pe care Fed le-a plătit băncilor de la începutul anului trecut pentru capitalul şi rezervele depozitate la banca centrală americană, deşi acestea controlează doar 17% din activele bancare din SUA, potrivit unei analize efectuate de The Wall Street Journal.
Băncile centrale din Marea Britanie şi Statele Unite intenţionează să crească dobânzile de politică monetară, afirmă surse oficiale şi analişti citaţi de presa britanică şi americană.
Aderând la Fondul E5P Republica Moldova își propune drept obiective ameliorarea sistemului de termoficare, aprovizionarea cu apă, iluminarea stradală, eficientizarea energetică a edificiilor publice, gestionarea și reciclarea deșeurilor.
Премьер-министр Павел Филип заверил общественность в том, что правительство предпринимает все необходимые усилия для стабилизации ситуации в финансовом секторе. Об этом он заявил по итогам заседания ВСБ 24 февраля, передаёт Noi.md.
Comitetul de coordonare al Fondului Monetar Internaţional a cerut, sâmbătă, ţărilor membre să intensifice cheltuielile «favorabile creşterii economice». De asemenea, a declarat că instituţia ar trebui sa exploreze noi instrumente de creditare pentru a lupta cu încetinirea ritmului de creştere la nivel mondial.
Testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană în rândul celor mai importante bănci europene ar putea forţa unele instituţii să îşi regândească strategia din Europa Centrală şi de Est şi chiar să se retragă de pe unele pieţe din regiune, a declarat marţi noul expert regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Lucyna Stanczak-Wuczynska, transmite Reuters. Expertul BERD a adăugat că bănci precum Raiffeisen, Erste şi UniCredit ar putea să înceapă să-şi revizuiască poziţiile după ce BCE va da publicităţii rezultatele testelor de stres, la finele acestei luni.
Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, în trimestrul trei al anului curent, pe teritoriul ţării noastre au fost efectuate peste 6,33 mil. de operaţiuni cu carduri emise în Republica Moldova. Doar 1,59 mil. dintre acestea au reprezentat plăţi fără numerar, în timp ce 4,74 mil. au constituit extrageri de numerar.
Băncile moldoveneşti au atras în luna aprilie depozite la termen în lei moldoveneşti şi valută străină în sumă de circa 3 miliarde de lei, cu 85 de milioane mai puţin decît în martie, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES. Agenţii economici şi populaţia au făcut mai puţine economii, în condiţiile în care rata dobînzilor oferită de bănci la depozitele la termen este în scădere.
Правительство проводит консультации, в том числе, с внешними партнерами, относительно возможных решений ситуации в Banca de Economii, — Кирилл Габурич. Представляя перед депутатами парламента отчет о предпринятых мерах на финансово-банковском рынке, премьер-министр сообщил, что из трех банков (Banca de Economii, Banca Socială и Unibank) были похищены практически все деньги.
Banca Europeană de Investiții și-a anunțat disponibilitatea de investi, din nou, în Republica Moldova. La un acord, ce prevede finanțare de 25 milioane de euro pentru izolarea termică a clădirilor din capitală, au ajuns reprezentanții instituției internaționale și primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Anunțul a fost făcut chiar de acesta în cadrul ședinței de luni a Primăriei.
În legătură cu necesitatea utilizării codurilor IBAN pentru achitarea impozitului pe venit datorat Bugetului Public Național de către persoanele fizice cetățeni, Serviciul Fiscal de Stat a prezentat Lista codurilor IBAN pentru achitarea impozitului pe venitul persoanelor fizice.
Mai multe companii petroliere, cinci dintre care sînt importatoare de carburanţi, au notificat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre o nouă micșorare a preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat.
După apelul Asociației Obștești ”Liga Bancherilor din Moldova”, este cunoscut faptul, că sectorul bancar din Republica Moldova a fost mereu un exemplu de eficiență a transformărilor structurale spre economia de piață, iar moneda națională, leul moldovenesc, a devenit un atribut indispensabil al independenței economice a țării. Anume acest sector a aplicat printre primele tehnologiile informaționale moderne, standardele internaționale de contabilitate și raportare financiară, gestionarea prudentă a riscurilor, principiile guvernării corporative.
Valoarea totală a creditelor, acordate de băncile din Moldova pînă la sfîrşitul lunii octombrie 2014, a constituit 47,98 de miliarde de lei, majorîndu-se faţă de luna precedentă cu 752,9 de milioane de lei sau cu aproximativ 2 la sută, relatează Noi.md. Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, totodată, în structura portofoliului de credite ale băncilor din Moldova predomină creditele acordate comerţului, cu o pondere de 41,9 l sută din valoarea totală a creditelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *