Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (asigurare RCA) este cel mai utilizat produs de asigurare din RM, ceea ce se explică prin faptul că, în primul rând, acestea sunt asigurări obligatorii pe teritoriul țării, dar și prin numărul semnificativ al accidentelor auto ce se soldează cu pagube și vătămări corporale. Asigurările RCA reprezintă un mijloc de protecție a populației în cazul celor mai frecvente accidente și au ca scop acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată unor terțe persoane, în condițiile în care acesta se face responsabil potrivit legislației. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA intervine și o a treia persoană - terțul păgubit.
Conform art. 34 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea prevăzută la art. 33, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
Din 1 iulie 2019, potrivit art.5 (alin.4) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale achită toate tipurile de indemnizații din mijloacele financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, începând cu a șasea zi calendaristică, și angajaților parcurilor IT, după metoda venitului asigurat declarat în ultimele 12 luni, care se regăsesc în contul persoanei asigurate. Respectiv, angajatorii care au aderat la parcurile IT achită, ca și ceilalți, indemnizația doar pentru primele cinci zile din mijloacele angajatorului.
Partea I Partea II Partea III Clauze care modifică art. 904 Cod civil (clauza de forță majoră)
Sistemul „Cabinetul personal al contribuabilului” este parte componentă a Sistemului Informațional al Serviciului Fiscal de Stat (SFS) și are ca obiectiv de bază stimularea contribuabililor în utilizarea serviciilor fiscale electronice și interacțiunea acestora cu SFS exclusiv în mediul online prin centralizarea opțiunilor, modulelor și funcționalităților serviciilor fiscale electronice.
Opt Centre de Suport în Afaceri vor activa în regiunea de sud a țării, comunică Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Patru dintre acestea vor funcționa în cadrul consiliilor raionale din Căușeni (aici a avut loc evenimentul de lansare oficială a Centrelor, create în cadrul Proiectului european „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”), Cantemir, Basarabeasca și Taraclia. Alte patru sunt Incubatoare de afaceri, care își vor desfășura activitatea în Cahul, Leova, Cimișlia și Ștefan Vodă. Centrele vor oferi servicii de consultanță și vor sprijini potențialii antreprenori în procesul de lansare și dezvoltare a afacerii, vor contribui la dezvoltarea echilibrată și durabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud.
La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,În cazul transferării sumelor la contul creditorului, creanţa se consideră stinsă din momentul în care suma datorată este înscrisă în contul creditorului” din art. 41 alin. (3) din Codul de executare (CE), ridicată de către autorul sesizării în dosarul nr. 2-4479/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Prin încheierile executorului judecătoresc s-a dispus intentarea procedurii de executare în baza titlului executoriu, emis de Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău, privind încasarea de la Compania de asigurări ,,Z” (CA „Z”) în beneficiul cetățeanului ,,X” şi BC ,,Banca comercială” SA a despăgubirii de asigurare în mărime de 311096 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 97428,40 lei şi a penalităţii în mărime de 55997,28 lei (în total, 464521,68 lei),
Cabinetul de miniștri a susținut Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, elaborat de către Cancelaria de Stat în baza propunerilor parvenite de la ministere și alte autorități administrative centrale. Documentul se bazează pe obiectivele din Programul de activitate al Guvernului, în care sunt stabilite autoritățile responsabile de executarea acțiunilor, termenele de realizare, indicatorii de progres. Acțiunile propuse vizează toate domeniile de competenţă ale Executivului. Un capitol aparte din Program include acțiunile ce țin de Politicile fiscale și administrare fiscală. În primul rând, este pusă sarcina consolidării finanțelor publice și stimulării activității agenților economici prin modificarea unor acte legislative, ținând cont de obiectivele politicii fiscale pentru anul 2020.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2019. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, sunt câțiva factori importanți care au determinat rectificarea bugetului și anume — implementarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, revizuirea programelor de cheltuieli, ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din reestimarea prognozelor principalilor indicatori macroeconomici și mersul executării bugetului în primul semestru, deblocarea finanțării suportului bugetar din partea donatorilor și consolidarea administrării fiscale.
O persoană fizică angajată a unui agent economic cu genul de activitate de bază realizarea de programe și care corespunde condițiilor prevăzute de art.24 alin. (21) din Legea nr.1164 pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal pe parcursul anului se angajează, prin cumul, la un alt agent economic – rezident al parcului pentru tehnologia informației. Va putea beneficia această persoană fizică în continuare (la locul de muncă de bază) de facilitatea prevăzută la art.24 alin.(21) din Legea nr.1164/1997 în situația în care, potrivit art.377 alin.(2) din CF, pentru perioada aplicării impozitului unic nu pot fi acordate, conform art.33–36 din CF, scutiri şi alte deduceri referitoare la plăţile salariale achitate de rezidenţii parcurilor IT?
Peste 100 de oficiali, analiști financiari externi, bancheri, oameni de afaceri, parteneri de dezvoltare, experți independenți s-au reunit marți, 24 septembrie 2019, la Chișinău pentru a aborda perspectivele de dezvoltare a pieței financiare în Republica Moldova. Organizatorii conferinței „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica Moldova”, Banca Națională a Moldovei (BNM) și CFA Society Romania, și-au propus să facă un schimb de experiență între investitorii profesionali din Republica Moldova și cei de peste hotare, cu scopul de a sprijini dezvoltarea pieței financiare și de a implementa excelența profesională în sectorul financiar din Republica Moldova.
(Continuare. Partea I în nr. 4 (59), 2020) Avizul de evaluare în vamă nr. 4.8: Redevenţe și drepturi de licenţă conform art. 8 paragraful 1 lit. c) din Acord 1. Importatorul „I” încheie un contract de licenţă/ redevență cu deţinătorul licenţei „L” stabilit în ţara „X”, conform căruia „I” este de acord sa îi plătească lui „L” o redevență forfetară pentru fiecare pereche de încălţăminte importată în ţara de import și care are marca de fabrică a lui „L”. Titularul licenţei „L” pune la dispoziţie lucrările de artă și design legate de marcă. Importatorul „I” încheie un alt contract de vânzare cu producătorul „M” din ţara „X” pentru cumpărarea încălțămintei produse de „M” sub marca lui „L”, pe baza lucrărilor de artă și design realizate de „L” și furnizate de „I”. Producătorul „M” nu a încheiat un contract de licenţă cu „L”. Contractul de vânzare dintre „M”și „I” nu prevede plata unei redevenţe. Între producător, importator și titularul licenţei nu există nicio legătură.
Se interzic reţineri din mijloacele câștigate de salariat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice și fizice, precum și orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea cuantumului reţinerilor din salariu. Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărâri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie și de contractele colective de muncă.
Din 1 ianuarie 2019, cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului constituie 30% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puțin decât cuantumul indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului persoanei asigurate, în cazul solicitării de către asiguratul care se află în concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani la toate unitățile în care desfășoară activități, în cazul alegerii de către asigurat a opțiunii de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului de la data nașterii acestuia și până la data împlinirii vârstei de 3 ani a copilului. Din 1 ianuarie 2020, indemnizația va constitui 60% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puțin decât cuantumul dublu al indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului a persoanei asigurate până la împlinirea vârstei de 1 an a copilului,
În cazul în care, la livrarea mărfurilor, furnizorul emite avizul de însoţire a acestora pe perioada transportării lor, eliberarea facturii fiscale se efectuează până la sfârșitul perioadei fiscale. Un proiect de lege ce are ca scop perfecționarea și ajustarea legislației fiscale în corespundere cu solicitările mediului de afaceri a fost aprobat de cabinetul de miniștri în ședința din 8 noiembrie curent. Astfel, proiectul prevede completarea Codului fiscal și a Legii contabilității și raportării financiare cu prevederi ce vor permite utilizarea de către agenții economici a avizului de transportare a mărfurilor.
La situația din 1 octombrie 2017, la evidența Casei Naționale de Asigurări Sociale erau înregistrați 718 285 beneficiari de pensii în aspect teritorial. Totodată, în baza de date a instituției, erau înregistrați 59 846 beneficiari de alocații sociale de stat.
Codul fiscal stipulează expres norme de impozitare pentru persoanele fizice aferente situației expuse. Contribuabilii care vînd, schimbă sau înstrăinează sub altă formă active de capital, urmează să determine creşterea sau pierderea de capital conform prevederilor Capitolului 5 „Creşterea şi pierderea de capital" din Codul fiscal.
Ministerul Finanțelor va aloca din bugetul de stat pentru anul curent 798,8 mii lei pentru construcția, restaurarea sau procurarea locuinței unor categorii de cetățeni. De indemnizație unică pentru spațiul locativ vor beneficia 16 veterani din 6 raioane ale țării. Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței Guvernului din 11 februarie 2019. Banii vor fi transmiși în gestiunea autorităților publice locale, după cum urmează: Briceni – 122,0 mii lei, Cahul – 123,0 mii lei, Drochia – 205,0 mii lei, Râșcani – 41,0 mii lei, Ștefan Vodă – 184,8 mii lei și Ungheni – 123,0 mii lei.
Contravenientul este în drept să achite jumătate din amendă, dacă o plăteşte în cel mult trei zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale. Ministerul Finanțelor a publicat în MO din 15 martie curent Ordinul nr. 45 din 5 martie 2019, prin care sunt modificate și completate prevederile Ordinului nr. 121 din 13 septembrie 2018. Astfel, persoana vinovată de comiterea unei contravenții în zilele nelucrătoare va avea la dispoziție mai mult timp pentru achitarea amenzii cu reducere (anterior era prevăzut că, pentru a beneficia de reducerea de 50% din suma contravenției aplicate, contravenientul avea la dispoziție 72 de ore din momentul stabilirii acesteia).
Comitetul de Supraveghere al Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1 a aprobat încă 44 de cereri de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 10,62 mil. lei, înaintate de companiile create sau extinse de emigranți sau rudele acestora. Potrivit estimărilor, vor fi create peste 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 28,20 mil. lei. Din cele 44 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă, 43% sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 57% sunt start-upuri. Totodată, 16 afaceri sunt create de lucrătorii emigranți, care s-au întors de peste hotare, iar 28 — de rudele de gradul I ale emigranților. Datele statistice arată că aproape jumătate din afaceri sunt create și administrate de tineri, iar o treime – de femei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *