Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Care regim fiscal se va aplica pentru premiile îndreptate în folosul angajaților în produse agricole? Salariu și concediile sunt achitate în lei, dar anume la sfârșitul anului agricol pentru munca depusă angajatorul a hotărât sa ofere angajaților câte o tona de grâu, porumb. Ce acte vor fi completate pentru conformarea acestor plăți?
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor, în funcție de particularitățile activității entității. Conform modificărilor la SNC ”Diferențe de curs valutar și de sumă”, prin expunerea pct.3 în redacția nouă s-a stabilit domeniul de aplicare a Standardului. Astfel, acesta se aplică la contabilizarea diferenţelor de curs valutar şi de sumă, cu excepţia diferenţelor aferente conversiei indicatorilor situaţiilor financiare ale entităţilor din străinătate incluşi în situaţiile financiare consolidate ale entităţii-mamă.
Cuantumul ajutorului bănesc acordat beneficiarilor de protecţie internațională în anul 2019 va constitui 1046,25 lei, în creștere comparativ cu cel acordat în anul 2018, când acesta a fost de 922,5 lei. Guvernul a aprobat în ședința din 18 iulie un proiect de hotărâre ce stabilește volumul ajutorului bănesc pentru această categorie de persoane în anul curent. Ajutorul respectiv este acordat în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 270/2008, care prevede dreptul beneficiarilor de protecţie internaţională la susținerea financiară în limitele disponibilităţilor statului, dacă, din motive obiective, aceştia sunt lipsiţi de mijloacele de existenţă.
Pe parcursul lunilor aprilie-iunie ale anului curent, conducerea Serviciului Fiscal de Stat a primit în audiență 171 de persoane, potrivit datelor privind funcționarea sistemului de petiționare publicate de SFS. Pentru comparație, în aceeași perioadă a anului 2018 în audiență au fost primite 206 persoane, iar în anul 2017 – 173 persoane. În trimestrul II al anului 2019, Direcția securitate internă și anticorupție a SFS a recepționat spre examinare 12 petiții, cereri și sesizări, mai puține decât au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2018, când au fost primite 34 de petiții sau față de perioada similară din 2017, când au fost recepționate 21 de adresări.
Art. 40 din Codul Fiscal al Republicii Moldova (în continuare – CF) determina creșterea de capital ca diferența dintre valoarea de înstrăinare a activelor și baza valorică dederminată conform art.42 din CF, confirmată documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor1. Astfel, alin. (3) art.42 din CF stabilește baza valorică a acțiunilor dobândite până la data de 1 ianuarie 1998 ce se determină reieşind din valoarea unei acţiuni la data de 31 decembrie 1997, care se calculează ca raportul dintre capitalul social şi numărul total al acţiunilor emise. Dar cum rămâne cu alte active de capital obținute în perioada indicată: utilaj, mașini și, în special, terenurile și construcțiile?
Persoanele fizice plătitoare ale impozitului pe venit care au neclarități și/sau întrebări referitoare la întocmirea și depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 pot contacta Centrul Unic de apel al SFS la numărul de telefon 080001525, la care vor primi consultațiile de care au nevoie. Operatorii Centrului activează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Apelurile la numărul 080001525 sunt gratuite și pot fi efectuate din orice localitate a republicii de la un telefon mobil sau fix.
Prezentarea în rapoartele financiare consolidate a unor venituri anticipate, rezultate din încasarea garanțiilor de bună execuție a angajamentelor contractuale nesoluționate, în sumă de 211,4 mil. lei la categoria „Alte venituri și venituri neidentificate”, a generat majorarea nejustificată și raportarea eronată a informațiilor în cauză, precum și a rezultatului financiar al anului de gestiune. Aceasta este una din concluziile misiunii de audit a Curții de Conturi, efectuată asupra rapoartelor financiare ale Ministerului Economiei și Infrastructurii. Hotărârea nr. 27 din 19.04.2019 cu privire la Raportul auditului rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii, încheiate la 31 decembrie 2018, a fost publicată în Monitorul Oficial din 24 mai curent.
Amenzile aferente sancţiunilor aplicate de Comisia Naţională a Pieții Financiare (CNFP) ar putea fi vărsate în bugetul de stat. Această propunere se conține în proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative aprobat în cadrul ultimei ședințe a Executivului. Prevederea urmărește scopul uniformizării destinației amenzilor aplicate de către autoritățile administrative centrale, precum şi evitarea unor potențiale conflicte de interes în procesul de aplicare a sancțiunilor în sectorul de creditare nebancară. Astfel, proiectul prevede abrogarea lit. k) la alin. 1 al art. 6 din Legea nr. 192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, conform căreia sumele sancțiunilor pentru contravențiile administrative aplicate de CNPF se transferau în bugetul autorității și erau utilizate pentru finanțarea acesteia.
De la 1 iulie 2019 se majorează vârsta standard de pensionare. Astfel, bărbaţii care intenţionează să-şi realizeze dreptul la pensie pentru limită de vârstă după 1 iulie 2019 trebuie să cunoască că pot beneficia de acest drept dacă au împlinit 63 de ani, având un stagiu de cotizare de 34 de ani. Femeile se vor pensiona de la 1 iulie 2019 la vârsta de 58 de ani şi 6 luni, având un stagiu de cotizare de 31 de ani şi 6 luni. Menţionăm că atât bărbaţii, cât şi femeile, la atingerea vârstei de pensionare, pot beneficia de pensie şi în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet de cel puţin 15 ani.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță că are în baza de date 12987 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind înregistrate în Chișinău – 5704 și în Bălți – 1571. Numărul locurilor vacante a crescut comparativ cu cel înregistrat la sfârșitul lunii mai, când angajatorii declarau vacante 12350 de funcții. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1973 locuri de muncă vacante, constituind circa 15% din numărul total de locuri vacante. Pentru specialiștii din activitatea financiară, economică sau comercială se propun 184 de posturi, dintre care 99 sunt pentru poziția contabil și 26 – pentru cea de contabil-șef.
Regimul fiscal privind TVA, în cazul serviciilor prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident, se stabilește în funcție de locul prestării serviciilor, determinat conform regulilor stabilite la art.111 din Codul fiscal.
Principii de aplicare Potrivit principiilor generale de determinare a valorii în vamă, prima și principala bază pentru stabilirea valorii în vamă este ,,valoarea de tranzacție”, aşa cum este definită în Articolul 1 din Acordul privind aplicarea Articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, GATT 1994 (în continuare – Acord) și, respectiv, art. 11 din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal (Legea nr.1380/1997).
Prin Legea nr.311 din 30 noiembrie 2018 au fost operate unele modificări în Legea nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale (în continuare – Legea 289/2004). Modificările la art. 18 din legea menţionată au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020 şi reglementează modul de acordare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.
Începând de astăzi, 9 septembrie, Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) desfășoară două cursuri noi de instruire: unul – pentru specialiștii începători în finanțe publice din cadrul autorităților publice locale (APL) de nivelul doi și altul – pentru aceeași categorie de specialiști din cadrul instituțiilor bugetare. Cursurile sunt desfășurate în baza noilor module ”Planificarea bugetară în APL de nivelul doi” și, respectiv, ”Introducere în finanțele publice”, aprobate de Ministerul Finanțelor. La primul curs de instruire, cu o durată de patru zile, participă 14 specialiști începători din cadrul Direcțiilor finanțe din teritoriu, iar la al doilea curs, cu o durată de trei zile – 14 specialiști din diferite instituții bugetare. Instruirile sunt ghidate de formatori ai Ministerului Finanțelor și CTIF.
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității în cadrul căreia activează. Astfel, cu referință la SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, pentru concretizarea domeniului de aplicare, în contextul modificării altor standarde și excluderii trimiterilor la Standardele Internaționale de Raportare Financiară, pct.3 s-a expus într-o redacție nouă care stabilește că standardul se aplică tuturor imobilizărilor necorporale şi corporale cu excepţia imobilizărilor primite în leasing financiar, la recunoaşterea iniţială a acestora (SNC “Contracte de leasing”).
La SRL “G”, în baza ordinului Serviciului Fiscal de Stat, a fost instituit un post fiscal mobil, agentul economic fiind înștiințat despre acest fapt. Totodată, contribuabilul a fost informat despre obligația de a comunica funcționarului fiscal responsabil de activitatea postului fiscal despre fiecare livrare/procurare de mărfuri/servicii, precum și despre răspunderea pe care o poartă conform art.257 alin.(8) din Codul fiscal care stipulează că efectuarea de către agentul economic, la care este instituit post fiscal şi care a fost înştiinţat despre aceasta conform prevederilor legislaţiei în vigoare, a intrărilor/ieşirilor de mărfuri/servicii fără informarea despre aceasta a inspectorului sau a subdiviziunii SFS responsabile de activitatea postului fiscal se sancţionează cu amendă în mărime de la 50% la 100% din suma operaţiunilor economice respective.
Conform Legii nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, desfăşurarea activităţilor de comerț conform poziţiilor 1.1 şi 1.2 din anexa la lege, se permite doar în cadrul pieţelor comerciale create în condiţiile art. 12 din Legea cu privire la comerţul interior nr. 231 din 23 septembrie 2010.
Prima parte Exemplul 7. Salariul efectiv calculat aferent volumului produselor fabricate în luna iunie 2019 la entitatea „Benefice” SRL a constituit 42 852, 50 lei. Salariul normativ calculat la o tonă de produs finit pentru produsul „Foi de vafele” a constituit 4041,01 lei, pentru produsul „Napolitane cu umplutură de halva” – 6275,30 lei. Presupunem că suma totală a salariului normativ calculat la o tonă de produs finit pe linia de Napolitane a constituit 16 820,35 lei. Volumul efectiv fabricat pentru produsul „Foi de vafele” a constituit – 1220 kg, iar pentru produsul „Napolitane cu umplutură de halva” – 3200 kg. Volumul total fabricat a constituit 6180 kg.
Formularul D.V.1 pentru declararea datelor în scopul evaluării în vamă nu întotdeauna este necesar. În anumite împrejurări, organul vamal poate renunţa să solicite o declaraţie pe formularul D.V.1. Datele privind valoarea în vamă sunt, în general, însoțite de documente comerciale, cum ar fi, de exemplu, facturile. În același timp, factura poate să nu fie suficientă pentru a satisface organul vamal în ceea ce privește realitatea sau exactitatea valorii în vamă declarate. Exemple care indică unele dintre documentele pe care organul vamal le poate solicita, în funcție de circumstanțele tranzacției și/sau în caz de îndoială cu privire la unele sau la toate datele declarate, pot fi consultate în articolul „Documentele și informațiile care pot fi solicitate ca dovadă pentru stabilirea valorii în vamă”, expus cu știință de cauză de către Maria Bârcă, șeful Departamentului valoarea în vamă al Serviciului Vamal.
Ministerul Justiției în comun cu Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) au elaborat proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor. Proiectul a fost discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 12 septembrie curent și transpune prevederile directivelor europene în domeniu în legislația națională. Proiectul legii stabilește modul de constatare a încălcărilor legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanțării terorismului de către entitățile raportoare, precum și modul de aplicare a sancțiunilor. Prevederile acestuia se propun a fi aplicate faptelor (acţiuni sau inacţiuni) săvârşite pe teritoriul RM, ce au ca obiect sau pot avea ca efect încălcarea legislației în domeniu.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *