Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul hotărârii cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor. Documentul a fost elaborat în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 118 din 5 iulie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost substituite noțiunile aferente dispozitivelor și sistemelor pentru înregistrarea operațiunilor în numerar cu noțiunea echipamente de casă și de control.
Partea I §7. TREI ÎNTREBĂRI-CHEIE Pentru practician, la aplicarea noului regim al clauzelor abuzive sunt decisive răspunsurile la următoarele trei întrebări-cheie: 1) cine este profesionist și cine este consumator? 2) când o clauză este individual negociată? 3) când o clauză este abuzivă? În cele ce urmează vom încerca să găsim răspunsul la ele prin prisma noilor reglementări.
Proiectul privind indexarea depozitelor populaţiei la Banca de Economii prin intermediul reţelei de oficii poştale ale Întreprinderii de Stat Poşta Moldovei a fost aprobată de Parlament în primă lectură.
I. Partea III Procesul de notificare privind înregistrarea în calitate de operator de date cu caracter personal Etapa 3 — Procesul de notificare Prin procesul de notificare înțelegem autentificarea în Registru (crearea unui cont/profil), completarea notificării (17 etape) și depunerea acesteia la Centru. Înainte de a depune notificarea, este absolut necesar să faceți cunoștință și să vizualizați „Ghidul privind procedura înregistrării operatorilor și a sistemelor de evidență a datelor cu caracter personal” și “Manualul operatorului” care pot fi accesate pe pagina-web oficială a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova (în continuare Centru). Vizualizarea acestora va facilita procesul de notificare, din motiv că se descrie într-un lux de amănunte procedura de notificare, inclusiv și procedura tehnică.
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, ale Legii nr.1593 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorii de asistență medicală și Legii nr.281 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018,nu se vor calcula contribuții de asigurări sociale de stat și de asigurări medicale pentru plățile suportate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, inclusiv a cheltuielilor legate de organizarea şi realizarea programelor de formare profesională tehnică prin învăţământ dual, pentru acordarea tichetelor de masă în mărimea prevăzută de legislație
Parlamentul a votat ieri proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Mondială a Turismului cu privire la organizarea celei de-a treia Conferințe Globale privind Turismul Vinicol. Acordul a fost semnat la 20 aprilie curent și are drept scop stabilirea condițiilor necesare pentru organizarea Conferinței, ce se va desfășura în perioada 6-7 septembrie 2018.
Prin decizia consiliului local, au fost stabilite două taxe: taxa de piaţă şi taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, sub incidenţa cărora, în calitate de subiect al impunerii apare întreprinderea noastră. Totodată, analizînd decizia consiliului local şi legislația fiscală în vigoare am concluzionat că obiectul impozabil corespunde pentru ambele taxe: în cazul unităților de comerț şi/sau prestări servicii – suprafața ocupată de acestea, iar în cazul taxei de piață – suprafața terenului şi a imobilelor amplasate pe teritoriul pieţei.
Ministerul Finanțelor și Inspecția Financiară au perfectat primele contracte de achiziții publice în format electronic înregistrate la Trezoreria de Stat, folosind sistemul MTender. Aceste tranzacții au fost efectuate totalmente cu utilizarea semnăturii electronice. Contractele respective de achiziții au parcurs tot ciclul procedurii de achiziții în regim electronic de la planificare până la semnarea și înregistrarea contractului de achiziții publice. Este pentru prima dată când în țara noastră s-a utilizat semnătura electronică elaborată de Centrul de Guvernare Electronică, pentru semnarea contractelor între o autoritate publică și un agent economic.
Dragii noștri mici cititori, suntem siguri că doriți să aflați cât mai multe lucruri despre lumea care vă înconjoară, pentru că, așa este și firesc la vârsta voastră. La sigur sunteți interesați să știți mai multe despre medicină, natură, viața pe pământ sau, de ce nu, despre un domeniu vast, interesant și mai puțin cunoscut de voi – domeniul fiscal.
Conform reglementărilor Statelor Unite ale Americii (SUA) aferente FATCA, instituțiile financiare americane şi alți agenți de reținere1 sunt obligați să rețină o taxă în mărime de 30% din plățile şi transferurile efectuate din SUA şi direcționate spre instituțiile financiare străine2 care sunt considerate neconforme prevederilor FATCA.
În Monitorul Oficial din 17 august 2018 a fost publicat decretul de promulgare a Codului administrativ al Republicii Moldova. Prevederile Codului determină statutul juridic al participanților la raporturile administrative, atribuțiile autorităților publice administrative și ale instanțelor de judecată competente pentru examinarea litigiilor de contencios administrativ, drepturile și obligațiile participanților în procedura administrativă și cea de contencios administrativ. Codul cuprinde 258 de articole în care sunt sistematizate toate reglementările legale existente ce țin de procedura administrativă desfășurată de autoritățile publice.
Ziua de vineri, 1 iunie 2018 va fi zi liberă. Guvernul a aprobat proiectul Hotărârii cu privire la ziua de odihnă din luna iunie 2018. Astfel, bugetarii vor sta acasă în prima zi de vară, însă sâmbătă, 23 iunie, când se marchează Ziua Funcționarului Public, o vor recupera. Inițial Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus ca ziua de 1 iunie să fie recuperată pe data de 9 iunie, însă, la propunerea prim-ministrului, aceasta a fost transferată pentru 23 iunie.
Persoanele care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, stabilite conform prevederilor Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii vor avea dreptul de a solicita reexaminarea pensiei cu condiţia că pensia calculată în condiţiile legii indicate va fi mai mare decât pensia care este achitată solicitantului în prezent.
Sustenabilitatea și transparența investițiilor în sănătate, asigurarea dezvoltării sectorului de sănătate prin atragerea și menținerea investițiilor, consolidarea mecanismelor strategice de contractare a serviciilor medicale pentru eficientizarea utilizării fondurilor pentru sănătate au fost discutate ieri, 11 mai, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în cadrul unei reuniuni de experți la nivel înalt. Sectorul privat să participe la reforma sistemului medical
Vineri, 11 mai, Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat în Parlament Raportul de activitate al Guvernului pe anul 2017. În discursul său premierul s-a referit la evoluțiile din anul precedent, dar a punctat și cele mai importante activități pe care se concentrează Executivul în anul curent. „În anul 2016 am reușit să stabilizăm economia țării, în 2017 am pus bazele unor procese de reformă, iar în 2018 începem să construim. La propriu și la figurat. Este timpul să facem pași mai mari, mai rapizi, astfel încât oamenii să simtă îmbunătățiri mai consistente ale calității vieții”, a constatat Prim-ministrul. Executivul cunoaște bine unde mai trebuie de muncit pentru ca să se simtă schimbări concrete.
La determinarea regimului fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor de către un rezident/nerezident Republicii Moldova, este necesar de a stabili locul livrării serviciilor. Conform art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 al Codului fiscal, „Locul livrării serviciilor”.
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele oferite de Bănca Națională a Moldovei, conform cărora în ianuarie-martie 2018 încasările în numerar pe sistemul bancar au însumat 24790 mil. lei, fiind în creștere cu 1,3% față de încasările din perioada respectivă a anului 2017. Majorări s-au înregistrat pentru următoarele tipuri de încasări: • de la comercializarea mărfurilor de consum, indiferent de canalul de desfacere – cu 4,8%;
Astăzi,19 octombrie 2018, a fost publicat Avizul Executivului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1018 din 17 octombrie 2018. Oferim utilizatorilor noștri posibilitatea de a lua cunoștință de acest document. ”Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă (nr.346 din 12 octombrie 2018) de către un grup de deputați în Parlament, și comunică susținerea acestuia cu următoarele propuneri.
Serviciul Fiscal de Stat în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transportului Auto au desfășurat, astăzi, 27 octombrie 2017, o operațiune de amploare pe teritoriul municipiului Chișinău. Acțiunea a avut drept scop combaterea fenomenului transportării ilegale de pasageri și conformarea contribuabililor care prestează astfel de servicii în regim de taxi.
Subiecții impunerii cu impozitul pe venit stabiliți prin Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova își determină obligațiile fiscale privind impozitul pe venit după metoda de casă. Acest Regulament a fost aprobat de Executiv în scopul unificării prevederilor mai multor hotărâri de Guvern ce reglementau domeniul și care au fost abrogate odată cu publicarea pe data de 10 august 2018 în MO a HG nr.693.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *