Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Partea I a fost publicată în nr. 6(54) Veniturile independente Cu referire la veniturile independente, merită a fi menționat că acestea acoperă, în mare parte, activitatea de întreprinzător definită în Codul fiscal1 desfășurată de persoanele fizice (inclusiv activitatea profesională sau independentă în sensul CF).
Executivul a aprobat ieri Regulamentul de implementare a Programului de stat „Prima Casă”, ce reglementează criteriile de admitere a băncilor în cadrul Programului, condițiile de acordare a creditului de către bancă, cele de acordare și executare a garanției de stat, precum și cele de valorificare a locuinței ipotecate. De asemenea, proiectul dat stabilește marja maximă a dobânzii, care poate fi aplicată de către bănci la acordarea creditelor în cadrul Programului pe parcursul anului 2018 — în mărime de până la 3% anual.
1. (28.13.5) Care este modalitatea de impozitare cu TVA a livrărilor de mărfuri în zona economică liberă?
Stimați cititori, cu siguranță aveți întrebări ce țin de utilizarea tichetelor de masă electronice. În continuare vă propunem o listă cu cele mai frecvente astfel de întrebări, la care, totodată, vă oferim și răspunsurile!
Ministerul Economiei şi Infrastructurii declară creșterea sectorului industrial cu 3,4%, în anul 2017. Industria prelucrătoare a înregistrat o creștere cu 4,5%, impulsionând evoluția întregului sector industrial. Ramurile care au determinat creșterea industriei în anul 2017, au fost fabricarea de fire și cabluri electrice, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, fabricarea băuturilor, inclusiv a vinurilor, prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea zahărului.
Credibilitatea situaţiilor financiare este un aspect sensibil, care influenţează semnificativ încrederea utilizatorilor acestor situații. Raportarea în audit reprezintă un subiect important, datorită impactului asupra situațiilor financiare, şi, în final, asupra procesului de luare a deciziilor de către utilizatori.
Suntem la finele anului și în preajma frumoaselor sărbători de iarnă, când magia și semnificațiile ne înconjoară. Fiecare sfârșit de an este deosebit pentru directorul Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD”, Rodica Musteața-Staci, pentru că sărbătorește dublu trecerea dintre ani, iar anul acesta, ziua de 30 decembrie este una mai semnificativă — marchează frumosul jubileu de 30 de ani.
În urma solicitării Băncii Naționale a Moldovei, instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova au obținut posibilitatea să adreseze întrebări guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Acest interviul este unul cumulativ, fiind realizat în baza întrebărilor adresate. — Ați venit de scurt timp în funcția de guvernator al Băncii Naționale. Cum vedeți sistemul bancar din noul fotoliu? Ce garanții puteți oferi că nu vom mai avea parte de surpriza unei fraude bancare?
Sechestrarea și urmărirea bunurilor unui debitor este o procedură complexă și complicată, care necesită cunoașterea interacțiunii mai multor acte normative și legislative. Aplicarea corectă a acestora garantează respectarea intereselor părților implicate în proces. Astăzi venim cu generalizarea procedurii respective, care va fi utilă atât debitorilor cât și creditorilor, indiferent de statutul acestora (persoane fizice sau juridice).
Funcția de bază a contabilității autorităților/instituțiilor bugetare este funcția de informare. Informațiile din rapoartele financiare alimentează sistemul decizional al managementului administrației publice centrale și locale, precum și alți utilizatori (guvernul Republicii Moldova și altor state, creditorii, investitorii, donatorii, finanțatorii, mass-media, populația etc.) cu informații despre executarea bugetelor, starea decontărilor și resursele patrimoniale ale statului.
Sechestrul ca măsură de executare silită poate fi aplicat în temeiul hotărârii Serviciului Fiscal de Stat privind executarea silită a obligației fiscale. Modelul nou al hotărârii și al actelor procedurale aferent sechestrului este reglementat de prevederile Ordinului IFPS nr. 143 din 13 septembrie 2002 despre aprobarea formularelor de executare silită a obligațiilor fiscale.
Având în vedere birocrația excesivă pe care asociațiile de business le invocă în relația lor cu autoritățile fiscale, Ministerul Finanțelor a inițiat un șir de modificări care au drept scop simplificarea proceselor și reducerea poverii administrative asupra mediului de afaceri.
Întreprinderea de Stat Fiscservinform este cunoscută de fiecare contribuabil din Republica Moldova și a devenit cea mai tehnologizată companie de stat din sectorul TIC din cadrul instituțiilor publice. Astăzi, compania se află în pragul unei reforme de proporții. Despre realizările întreprinderii pe parcursul la 10 ani și reforma instituțională discutăm cu Directorul Fiscservinform, Vitalie Coceban. — Întreprinderea de Stat Fiscservinform a fost fondată zece ani în urmă. Cu ce scop a fost creată, ce obiective au fost puse la etapa iniţială și care au fost realizările?
Primul pas în a înființa propria afacere este găsirea unei surse de finanțare, acesta fiind adesea și punctul în care se blochează o mulțime de antreprenori. Fără o finanțare solidă în spate, o afacere nu poate să se dezvolte ca la carte și cele mai multe dintre persoanele care şi-ar dori să dețină propriul business se descurajează încă din etapa găsirii unei surse de finanțare. În ultimii ani, însă, cei care își doresc propria lor afacere au avut mai multe oportunități de finanțare, cele mai notabile fiind cele de mai jos:
Leul moldovenesc împlineşte astăzi 24 de ani de când a fost introdus în circulaţie. Data de 29 noiembrie 1993 este considerată de Banca Naţională a Moldovei cel mai important pas întreprins în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit de la obţinerea independenţei Republicii Moldova.
Anexa 1 la Acordul de comerț liber dintre Republica Turcia și Republica Moldova privind definiția noțiunii de ”produse originare” și metodele de cooperare administrativă va fi substituită. O decizie în acest sens a Comitetului mixt, constituit în baza Acordului indicat, a fost semnată la Ankara la 14 decembrie 2016, iar proiectul de lege privind ratificarea Deciziei nominalizate, aprobată de Guvernul de la Chișinău a fost publicată în MO din 25 august.
Camera de Comerț și Industrie în parteneriat cu FinComBank a organizat cea de-a II ediție a forumului de afaceri „Acces la finanțare din programele internaționale”.
La mijloc de toamnă marcăm o frumoasă sărbătoare – Hramul Oraşului Chişinău, iar această zi ne face să ne gândim la neamul nostru, la istoria şi valorile lui! Stimaţi contribuabili, cu prilejul Hramului orașului Chișinău, Publicaţia Periodică „Monitorul fiscal FISC MD” vă transmite cele mai sincere şi calde urări de bine, sănătate, pace şi prosperitate! Să-i aveţi la masa de sărbătoare pe cei dragi şi să vă bucuraţi împreună de această zi!
Republic of Moldova Name of Project: Tax Administration Modernization Project (P127734) IBRD Loan or IDA Credit No: IDA Credit No. 5829-MD and IBRD Loan No. 8625-MD Identification Number: TAMP/4/IC-4
Publicaţia Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” ţine la cititorii săi, motiv care ne face să oferim zilnic informaţii actuale şi veridice din domenii precum contabilitate, audit, fiscalitate, economie. Astăzi venim cu o noutate din cadrul redacţiei: Publicaţia a început colaborarea cu 3 autori noi, practicieni cu experienţă vastă, pe care sunt gata să o împarte cu utilizatorii noştri – şi cei fideli, şi cei noi.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *