Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
O comună din Vestul României a construit, cu ajutorul banilor europeni, un parc solar, iar facturile la energie sunt tot mai mici. Cele peste 4.000 de panouri fotovoltaice vor alimenta cu energie electrică școlile, grădinițele, instituțiile publice, dar și sistemul de iluminat din localitatea Borș, din județul Bihor, potrivit jurnaliștilor de la Digi 24.
Monitorul Oficial publică pe data de 5 mai curent Hotărârea Comitetului Executiv al BNM din 27 aprilie 2017 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naționale a Moldovei și la norma rezervelor obligatorii.
Miniştrii de finanţe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene au recunoscut la sfârşitul săptămânii trecute că cele mai mari 20 de economii ale lumii (G20) nu-şi vor putea atinge ţinta legată de generarea de creştere economică suplimentară prin intermediul reformelor până în anul 2018 şi au cerut să se reflecteze asupra motivelor din spatele acestui eşec.
Pastele făinoase, crupele, oțetul, vinul, dar și serviciile IT și de transport vor ajunge mai ușor pe piața externă. Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității (UIPAC) a aprobat spre finanțare încă nouă dosare.
Министерство экономики вновь провело публичные консультации по проекту поправок в план мероприятий по развитию территории парка «Valea Morilor».
Legea bugetului de stat pentru 2017 indică o potențială supraevaluare a veniturilor bugetare ale României, concomitent cu o probabilă subevaluare a cheltuielilor curente, ceea ce este de natură să încline puternic balanța riscurilor în sensul înregistrării în execuție a unui deficit mai mare decât cel proiectat în lipsa unor măsuri corective, se arată în opinia preliminară a Consiliului fiscal cu privire la Legea bugetului de stat și Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2017.
Vrei să dezvolți afacerea? Vrei să găsești parteneri noi? Vrei să faci cunoscut un produs sau un serviciu?
Более 60% инвестиционных проектов, финансированных в рамках Программы по привлечению денежных переводов в экономику PARE 1+1 имеют сельскохозяйственный профиль. Проекты в этой области практически все утверждаются, а эксперты Организации по развитию малых и средних предприятий (ODIMM) помогают бенефициарам программы основать наиболее успешный бизнес.
Pe parcursul primelor șase luni a cestui an s-a înregistrat o creștere de aproape 7% a numărului de pasageri transportați. Majorarea s-a produs în principal datorită dinamicii pozitive a transportului aerian precum și a celui cu troleibuzul.
Un număr de peste 25 de companii din Moldova au depus cereri pentru obținerea granturilor din subcomponenta de cofinanțare pentru ÎMM, prevăzută în cadrul proiectului Băncii Mondiale ”Ameliorarea Competitivității II” (PAC II).
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru întroducerea unui "salariu social minim" mai întai în zona euro, apoi în toate țările Uniunii Europene.
Profiturile companiilor din Europa ar putea înregistra în următori ani cele mai mari creşteri de după criza financiară mondială. Rezultatele din 2017 vor fi mai bune datorită întăririi creşterii economice, deprecierii monedei euro şi avansului preţurilor materiilor prime, se arată într-un raport recent al Bank of America Merrill Lynch, potrivit CNBC.
Как сообщили в Минэкономики, решение об открытии приема заявок было принято на заседании Комитета по надзору за Программой по привлечению денежных переводов в экономику PARE 1+1. Вице-премьер, министр экономики Октавиан Калмык обратил внимание, что с каждым годом растет число заявок на финансирование в рамках PARE 1+1.
Restaurantele din anumite părţi ale Greciei au început să le prezinte clienţilor două meniuri cu preţuri diferite, unul care include taxa pe valoare adăugată (majorată de la 23% la 24%) şi celălalt fără TVA.
Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” a aprobat finanțarea a 98 de proiecte investiționale în sumă totală de 19 milioane de lei.
România. — Noile proceduri de înregistrare în scopuri de TVA, după renunţarea la formularul 088, lasă un soft să decidă ce contribuabil îşi va pierde codul de TVA fiindcă prezintă risc fiscal crescut, a declarant consultantul fiscal, Adrian Benţa.
În cazul unui scenariu pesimist,în anul 2017 economia Moldovei va creşte cu 3,5% şi cu 6,5% într-un scenariu optimist. Despre aceasta a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, care consideră că creşterea va fi atinsă din contul dezvoltării agriculturii, industriei, serviciilor şi majorării impozitelor la import.
Atingerea progreselor palpabile în calitatea vieții oamenilor și în abilitarea grupurilor vulnerabile este noua filozofie propusă pentru Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova – „Moldova 2030”, care este prezentată în Nota de concept, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul descrie obiectiv tendințele în dezvoltarea umană în ţară, bazate pe analiza factorilor demografici, sociali, economici, climaterici, dar și cei de guvernare.
Fostul manager al Zonei Economice Libere Bălți, Marin Ciobanu, în prezent președinte al Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, a desfățurat briefingul cu tema: „Moldova – de la haos la stabilitate şi prosperitate, prin care și-a prezentat opinia în legătură cu evoluțiile politice și economice din Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *