Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reforma fiscală, care se implementează începând cu 1 octombrie curent, este considerată provocarea anului. Aceasta și alte realizări ale anului 2018 au fost prezentate astăzi, 19 decembrie 2018, în cadrul unei conferințe de totalizare, la care au participat ministrul Finanțelor, Ion Chicu, șeful Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța și șeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
În ianuarie-iulie 2019, sub aspectul respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, inspectorii din cadrul Inspectoratului de stat al Muncii (ISM) au efectuat 1031 controale la unități cu un număr de 52821 salariați, inclusiv 6007 din mediul rural. Din numărul total de controale, 766 constituie controale planificate şi 265 inopinate. În conformitate cu datele ISM, în urma acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost consemnate 5864 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă. Activitățile de inspecție întreprinse au scos în evidentă faptul, că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea și respectarea termenilor de plată a salariului. Pe parcursul perioadei de gestiune au parvenit 671 informații-răspuns de la unități, privind îndeplinirea prescripțiilor consemnate în procesele-verbale de control.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO vineri, 8 martie 2019, modificări în Ordinul IFPS nr. 562 din 4 aprilie 2014, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice “e-Factura”. Astfel, prin Ordinul SFS nr.79 din 25 februarie curent, sunt introduse modificări în p. 30 al Regulamentului, din care sintagma conform căreia ”momentul ce determina şi apariţia dreptului la trecere în cont a TVA aferente facturii fiscale în conformitate cu art.102 alin.(10) din Codul fiscal” este exclusă.
Ministerul Finanţelor a publicat Raportul privind executarea bugetelor componente ale bugetului public național la situația din 30 iunie 2018, conform căruia în 6 luni ale anului 2018 veniturile totale ale bugetului de stat au constituit 17,288 mld. lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, a fost înregistrată o creștere de 10% sau cu 1,566 mld. lei.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a elaborat şi prezintă pentru consultare publică „Proiectul Ordinului Ministerului Finantelor cu privire la aprobarea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei precum şi a modului de completare a acesteia".
Deoarece până la expirarea termenului limită de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice (formularul CET15) au mai rămas doar cinci zile, Serviciul Fiscal de Stat comunică că, pentru a facilita accesul la informații cu privire la procesul de prezentare a Declarației, precum și pentru a oferi suportul tehnic necesar, Direcțiile de deservire fiscală ale SFS și Centrul Unic de Apel al SFS (08000 15 25) vor activa în regim special:
– Dle Puşcuța, într-un interviu acordat la începutul anului 2017 ați spus că unul din obiectivele ambițioase pentru anul 2017 este reformarea Serviciului Fiscal de Stat pe principiul funcționalității. S-a realizat? Și care sunt, în opinia Dumneavoastră, primele rezultate ale acesteia?
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.711 din 28.12.2018
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.708 din 28.12.2018
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.464 din 10.039.2018
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.464 din 10.039.2018
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.709 din 28.12.2018
Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor pentru a fi incluse în Planul de acțiuni al Guvernului au fost discutate ieri, 8 august, în cadrul unor consultări publice. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, documentul reprezintă viziunea guvernării și are misiunea de a ghida activitatea autorităților publice în următoarea perioadă. Totodată, ministrul a asigurat că documentul va fi îmbunătățit și ajustat, inclusiv cu propunerile prezentate în cadrul discuțiilor publice.
Conștientizarea riscurilor la care sunt expuşi salariații atunci când acceptă salariul în plic este scopul principal al unei campanii de informare, prevenire și combatere a fenomenului muncii la negru, lansată astăzi de Serviciul Fiscal de Stat. Campania, cu genericul „Refuză salariul în plic – cere să îți fie respectate drepturile”, va include două etape, în care vor fi verificați agenții economici cu risc sporit de utilizare a muncii la negru și a achitării salariului în plic.
Serviciul Fiscal de Stat aminteşte că expiră ultima săptămână în care contribuabilii persoane care practică activitate de întreprinzător, desfășoară activitate profesională și activitate independentă au obligația de a depune declarația privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2017. Astfel, pentru recepționarea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice, SFS a stabilit următorul program de lucru:
Bilanțul contabil (Forma FD-041) constituie unul din formularele principale de raportare financiară, care conține informații referitoare la poziția financiară a statului, elementele de activ, datorii și valoarea netă a activelor instituțiilor la sfârșitul perioadei de raportare, precum și în alte situații prevăzute de legislație. Acest formular reflectă particularitățile activității instituțiilor din toate sistemele bugetare, oferă informații necesare pentru luarea deciziilor de către toate categoriile de utilizatori și este elaborat cu respectarea cerințelor standardelor internaționale. Aspectele actuale cu privire la baza normativă, componența, termenii și conținutul rapoartelor financiare prezentate de către autoritățile din sistemul bugetar
Serviciul Fiscal de Stat informează: 25 martie este ultima zi în care contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoane fizice care desfășoară activitate independentă, sunt obligați să depună declarația privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2018. Amintim că, pentru recepționarea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice, SFS a extins orarul de lucru pentru ziua de 25 martie 2019 până la ora 19:00. Totodată, persoanele care nu vor depune declarația în termen, riscă sancțiuni conform prevederilor Codului fiscal și cel contravențional.
În curând va ieși de sub tipar nr. 5 (53) al P.P „monitorul fiscal fisc.md”, în care, tradițional, veți găsi informații importante, actuale și veridice pentru activitatea Dvs. În primul rând, în această ediție veți avea posibilitatea să aflați aspecte practice ale contabilității costurilor de producție și calcularea costului produselor fabricate. Articolul, elaborat de Ecaterina Cechina și Iuliana Țugulschi, este publicat în rubrica Contabilitate practică.
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat, în perioada 01 aprilie – 31 decembrie 2017, câteva campanii de conformare voluntară a contribuabililor cu risc sporit de utilizare a muncii nedeclarate și achitarea ,,salariului în plic”. Acțiunile au vizat verificarea și monitorizarea respectării legislației în domeniul raporturilor de muncă și protejării drepturilor salariaților.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” amintește tuturor contribuabililor că, pe data de 25 martie, expiră termenul de depunere de către persoanele juridice a Declarației cu privire la impozitul pe venit. De astăzi revenim în sprijinul contabililor cu seria de articole expuse cu știință de cauză de un practician, care împarte experiența cu Dvs. Totodată, articolele corespund poziției oficiale a Serviciului fiscal de Stat. Declarația cu privire la impozitul pe venit (în continuare - Declarația) se completează în conformitate cu Anexa nr.2 „Modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit” la Ordinul MF nr.162 din 26.09.2018, care urmează a fi depusă în mod obligatoriu de următoarele categorii de contribuabili:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *