Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Art. 6 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 prevede că persoanele fizice, care nu se includ în categoriile de plătitori şi de asiguraţi specificaţi în anexa nr.1 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale, pot să se asigure pe bază de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS). Aceste persoane vor achita o taxă fixă anuală în sumă de 9456 lei, iar pentru persoanele fizice – proprietari sau arendaşi de terenuri agricole, care lucrează terenul în mod individual, taxa constituie 2412 lei. Contractul se încheie minim pentru o lună, iar sumele contribuţiilor lunare constituie, respectiv, 788 lei şi 201 lei.
La încetarea contractului individual de muncă, angajatorul, în baza unui contract privind obligația de neconcurență, urmează să achite persoanei fizice (fost angajat) o indemnizație de neconcurență. Care vor fi obligațiile fiscale ale angajatorului vizavi de această plată?
În conformitate cu art.6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593 din 26.12.2002, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr.1 se calculează în funcţie de contribuţia procentuală la salariu şi la alte recompense, pînă la deducerea (reţinerea) impozitelor şi altor plăţi obligatorii stabilite de legislaţie.
Fondatorul și administratorul persoanei juridice se află peste hotarele tării și dorește lichidarea/radierea întreprinderii. Poate fi parcursă procedura de către reprezentantul împuternicit în acest sens de către administrator?
Pentru clarificarea modalității de calculare a salariului mediu în contextul calculării indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajatorului, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale propune un șir de modificări și completări la: 1) Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 3 februarie 2005 2) Hotărârea Guvernului nr. 426 din 26 aprilie 2004 „Privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu” 3) Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002 cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii.
De la 1 iulie 2019 se majorează vârsta standard de pensionare. Astfel, bărbaţii care intenţionează să-şi realizeze dreptul la pensie pentru limită de vârstă după 1 iulie 2019 trebuie să cunoască că pot beneficia de acest drept dacă au împlinit 63 de ani, având un stagiu de cotizare de 34 de ani. Femeile se vor pensiona de la 1 iulie 2019 la vârsta de 58 de ani şi 6 luni, având un stagiu de cotizare de 31 de ani şi 6 luni. Menţionăm că atât bărbaţii, cât şi femeile, la atingerea vârstei de pensionare, pot beneficia de pensie şi în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet de cel puţin 15 ani.
Ce acțiuni poate să întreprindă agentul economic pentru a nu fi sancționat în baza Legii nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe (Legea nr. 1466/1998)?
Agentul economic ”X” în luna iulie 2023 a fost depistat de către organul fiscal că a depășit plafonul de 1,2 mil. lei, stabilit de art.112 alin.(1) din Codul fiscal.
În acest articol ne-am propus să dezvăluim unele aspecte aferente întocmirii documentelor primare la prestarea serviciilor medicale în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală. Conform prevederilor Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr. 1585/1998 (Legea nr. 1585/1998), asigurarea obligatorie de asistență medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecție financiară a populației în domeniul ocrotirii sănătății prin constituirea, pe principii de
Operatorii din domeniul alimentar vor putea dona alimentele în cadrul ultimei treimi din termenul de valabilitate a produsului, stabilit în conformitate cu data-limită de consum ori data durabilităţii minimale sau cu data fabricării și termenul de valabilitate. Legea nr. 299 din 3 noiembrie 2022 privind prevenirea pierderii și risipei de alimente, ce stabilește asigurarea tranziției către o economie circulară prin menținerea alimentelor în circuitul consumului și evitarea formării deșeurilor alimentare, a fost publicată în Monitorul Oficial din 25 noiembrie curent.
Agentul economic rezident vinde o parte din capitalul social deținut într-o companie aflată în afara Republicii Moldova. În acest caz apare obligativitatea de a asigura repatrierea mijloacelor bănești rezultate în urma tranzacției respective și care este termenul de repatriere? Art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe stabilește că, în cazul altor tranzacții economice externe care nu sunt specificate expres la articolul dat,
Guvernul, în cadrul ședinței din 14 decembrie, a aprobat Metodologia privind calcularea tarifelor la unele servicii publice de gestionare a deșeurilor municipale (Metodologie), implementarea prevederilor căreia va uniformiza nivelul tarifelor la Serviciu, va calibra nivelul acestora cu situația social-economică și capacitatea financiară a populației, fără a influența negativ nivelul rentabilității prestării acestui tip de servicii de către persoanele juridice de drept privat.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri, sub forma unui supliment de solidaritate, se va acoperi din mijloacele bugetului de stat. Totodată, dacă pensia calculată în condițiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decât pensia minimă diminuată proporțional stagiului de cotizare realizat, dar nu mai mic de 50% din pensia minimă. În ședința Guvernului de ieri, 8 septembrie 2021, a fost aprobat proiectul HG cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.
Proiectul de lege ce prevede acordarea posibilității angajatorilor de a deschide creșe pentru copiii angajaților a fost aprobat cu votul a 85 deputați astăzi, 9 martie, în lectură finală. Astfel, Codul muncii va fi suplinit cu un articol, potrivit căruia, în vederea asigurării reconcilierii vieții profesionale cu cea de familie, angajatorul poate oferi salariaților servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani. Aceste servicii vor putea fi oferite la nivel de unitate, cu suportarea cheltuielilor aferente din mijloacele proprii ale unității, conform cadrului normativ ce urmează a fi aprobat de Guvern în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
(continuare a articolului „Vânzarea acțiunilor proprietate publică: reglementări, proceduri, particularități, noutăți”) Numeroase studii efectuate la nivel mondial arată că mediul privat poate activa și gestiona anumite lucruri și procese într-un mod mai eficient decât guvernele datorită concurenței pe piața liberă. De-a lungul timpului, acest lucru tinde să conducă la prețuri mai mici, calitate mai bună, o varietate mai mare de bunuri produse și servicii prestate, mai puțină birocrație și livrare mai rapidă. Din aceste considerente, majoritatea statelor au tins să supună privatizării majoritatea obiectelor comerciale deținute în proprietate. Privatizarea în sine constă în
În termen de două luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.46 pentru modificarea unor acte normative din 10 martie 2022, Guvernul va aduce actele sale normative în concordanță cu dispozițiile respectivei legi, care prevede că angajatorul are dreptul să ofere salariaților care au copii cu vârsta de până la 3 ani servicii de îngrijire a acestora, sintagma suplinind art.10 alin. 1) din Codul muncii. Totodată, CM a fost completat cu art.2522, prin care legiuitorul a stabilit că, în vederea asigurării reconcilierii vieții profesionale cu cea de familie, angajatorul poate oferi salariaților servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, conform cadrului normativ aprobat de Guvern.
Către anul 2026 autoritățile preconizează punerea în aplicare a unui sistem coerent și eficient de stimulare a revenirii și facilitare a (re)integrării cetățenilor afectați de migrație, prin asigurarea întregului ciclu de politici, servicii și produse în domeniu și implementarea instrumentelor sustenabile de asistență și suport, astfel încât cel puțin 10% dintre cetățenii aflați în străinătate să exprime intenția fermă de revenire și cel puțin 50% din cetățenii reveniți să fie (re)integrați. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului național de stimulare a revenirilor și facilitare a (re)integrării cetățenilor RM implicați în procesul de migrație pentru anii 2022-2026 și Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia.
Amintim contribuabililor că la data de 25 februarie expiră termenul stabilit pentru prezentarea în mod obligatoriu de către subiecții declarării a informației și notelor informative în adresa Serviciului Fiscal de Stat pentru anul fiscal 2021 ce țin de metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice. În continuare reiterăm prevederile Codului fiscal și ale Ordinului SFS nr.427/2018. Potrivit art. 22611 din CF, persoanele fizice şi/sau juridice enumerate în continuare vor prezenta SFS următoarele informaţii: 1) Agenţia Servicii Publice: a) informaţia privind datele personale;
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *