Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Creditul în valoare de 100 de milioane de euro, oferit de Guvernul Poloniei pentru sectorul agricol din Moldova ar putea fi extins cu încă doi ani. În condițiile în care creditul expiră pe 1 august 2016, autoritățile de la Chișinău au solicitat celor poloneze să majoreze termenul de implementare până la începutul lunii august 2018.
referitor la noutatea difuzată anterior Urmare interpretării în contradictoriu a proiectului Hotărîrii Guvernului „Cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, Agenția Turismului prezintă următoarele explicații.
Ministrul în exercițiu al Finanțelor, Anatol Arapu, a explicat care este motivul pentru care întârzie achitarea salariilor persoanelor ce activează în sectorul public. Totodată, acesta a dat asigurări că sunt resurse suficiente pentru achitarea plăților salariale.
Profiturile băncilor comerciale din Moldova obținute de pe urma diferențelor de curs valutar în I jumătate a anului 2015 au constituit 1 miliard 480,1 milioane de lei, sporind de 5,2 ori față de perioada similară a anului 2014, relatează NOI.md. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, totodată, cea mai mare sumă în ianuarie-iunie 2015, în urma diferențelor de curs valutar a cîștigat Banca de Economii, în care BNM anterior a instituit administrare specială, în paralel cu Banca Socială și Unibank.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor propune ca, în anul 2017, autoritățile locale de nivelul I să primească 50% din veniturile formate prin aplicarea taxei pentru utilizarea drumurilor, ceea ce reprezintă cca 346,1 mln lei.
La finele lunii iulie curent, stocul creditelor acordate de bănci în lei pentru procurarea sau construcția de locuinţe a ajuns la circa 2,0 miliarde de lei. Această sumă reprezintă 96% din volumul total al creditelor acordate pentru locuințe, celelalte 4% fiind în valută străină. Circa o pătrime din acest sold ține de creditele acordate de Moldova-Agroindbank, 19% — Moldindconbank, câte circa 17% — Mobiasbancă și Eximbank și 9% — Victoriabank.
De astăzi, vom plăti mai mult pentru energia electrică. Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) anunță majorarea tarifelor începând din 9 noiembrie, informează Unimedia.
Если Вы пропустили новости вчерашнего дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Potențialul economic al Moldovei a fost prezentat în regiunea Kursk Potențialul economic al Republicii Moldova a fost prezentat în cadrul celei de-a XV-a ediții a Iarmarocului universal interregional, care s-a desfășurat în regiune Kursk, din Rusia.
Marile companii, printre care Apple, Google, Microsoft, au acumulat rezerve record de capital de apoape 7.000 de miliarde de dolari şi se pregătesc să se lanseze într-o frenezie a cheltuielilor, ceea ce ar putea energiza masiv revenirea economiei globale, scrie The Telegraph.
Întru conformarea contribuabililor din domeniile de activitate cu risc sporit de neconformare, de către Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale (IFST)/Direcţia Generală Administrarea Marilor Contribuabili (DGAMC) pe parcursul anului 2015 au fost întreprinse un şir de acţiuni cu scopul educării acestora în spiritul conformării voluntare la declararea şi la plata obligaţiilor fiscale şi îmbunătăţirii civismului fiscal.
Un grup de economişti britanici vine cu propunerea îndrăzneaţă de a institui un program standard de muncă de patru ore şi nu de opt, cât este în prezent. Cercetătorii spun că şomajul ar scădea, productivitatea ar creşte şi toată lumea ar fi fericită.
Persoana juridică poate fi declarată insolvabilă, în temeiul prevederilor alin.(1) al art. 101 din Codul civil al Republicii Moldova, dacă ea nu-și poate onora obligațiile de plată față de creditori. Temeiurile și modul de declarare de către instanța de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin Lege.
Cinci milioane de euro sunt disponibile în cadrul programului «Filiera Vinului» pentru creditarea preferențială a achiziției strugurilor de soiuri tehnice, ce vor fi recoltați în toamna acestui an.
O delegație formată din reprezentanți ai Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) și ai Băncii Europene de Investiții (BEI) va veni pe data de 15 iulie curent, la Chișinău. Oficialii europeni vor acorda prima tranșă de 20 de milioane de euro din cadrul proiectului de eficienţă energetică şi izolare termică.
După o perioadă în care depozitele în lei au fost mai populare în rândul clienților băncilor, inclusiv a persoanelor fizice, ponderea deținută de acestea depășind-o pe cea a depozitelor în valută, balanța s-a inversat în ultimele luni, depozitele în valută surclasându-le ca sumă pe cele în moneda națională.
Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora are loc finanțarea instituțiilor de învățământ – costul per elev și normativul pe școală. Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8771 de lei, cu 1842 de lei mai mult, comparativ cu 2014. În același timp, mărimea normativului per instituție a crescut cu circa 30 de mii de lei şi constituie în total aproximativ 430 de milioane de lei.
Volumul transferurilor de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice prin băncile moldoveneşti s-a redus, în luna aprilie, cu peste 36 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014. Este cea mai mare scădere înregistrată în ultimii ani, relatează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
В новом номере Мониторул Офичиал, который выйдет из печати завтра, в пятницу, 15 апреля, будут опубликованы следующие документы: В части I – Законы, постановления Парламента Республики Молдова и указы Президента Республики Молдова – читайте Указ о промульгации Закона о метрологии (№ 2014-VII от 7 апреля 2016 г.) и текст самого Закона о метрологии (№ 19 от 4 марта 2016 г.); Указ о
85 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova acceptă, dacă li se iveşte ocazia, să primească salariul în plic şi să nu achite impozitele. Cel puţin acest lucru îl arată datele unui studiu realizat de
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *