Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012, iar dacă ţara ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană, conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică al Romaniei.
Luînd în consideraţie specificul activităţii, organizaţia nu este plătitor al T.V.A. În cazul în care se achiziţionează echipament tehnic, utilaj sau alte mărfuri necesare asigurării funcţionării şi promovării activităţilor stabilite de statut, apare sau nu obligaţia de achitare a T.V.A.? În conformitate cu art. 103 alin. (92) din Codul fiscal, T.V.A. nu se aplică mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile necomerciale, care corespund cerinţelor art. 52 din Codul fiscal, în scop de construire a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizaţii necomerciale pentru necesităţile instituţiilor menţionate.
Consiliul de administrare al Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă” a decis să permită micro-întreprinderilor, în urma numeroaselor solicitări, accesul la subvenţiile pentru instalarea cazanelor moderne ce funcţionează pe bază de biomasă.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a participat la deschiderea cursului de instruire a colaboratorilor fiscali pe aspecte de administrare fiscală a organizațiilor necomerciale.
Impozitele şi taxele vamale colectate de Serviciul Vamal reprezintă un pilon esenţial în realizarea sarcinilor prioritare ale instituţiei, precum şi în asigurarea unei dezvoltări social-economice continue a Republicii Moldova.
Reprezintă oare comercializarea cotei părți din capitalul social livrare impozabilă şi urmează ca aceasta să se înregistreze în calitate de plătitor al T.V.A. în cazul în care cota parte a fost comercializată la o valoare mai mare de 600 000 lei? Altfel spus, o astfel de tranzacție cade sub incidența prevederilor art. 112 din Codul fiscal? În conformitate cu art. 112 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, specificate la art. 51, instituţiilor medico-sanitare publice și private, specificate la art. 511, și deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 600 000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A. Subiectul este obligat să înștiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, și să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut loc depășirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depășirea. Astfel, la aprecierea pragului de înregistrare în calitate de plătitor al T.V.A. se iau în consideraţie livrările de mărfuri, servicii cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A.
Statul elen are de incasat de la populatie si companii peste 60 de miliarde de euro, potrivit datelor oficiale de la 31 iulie, care au atins un nivel record dupa o crestere de 4,1 miliarde de euro fata de inceputul anului, relateaza publicatia Kathimerini. Pe parcursul lunii iulie, datoriile catre stat au crescut cu 407 milioane de euro, a anuntat Ministerul elen de Finante, noteaza Mediafax.
ANAF va trimite la cursuri angajaţii din aparatul central şi teritorial pentru a învăţa tehnici de comunicare externă, comunicare de criză şi relaţii publice, contractul atribuit în urma unei licitaţii, cu o valoare de circa 200.000 lei, revenind unei asocieri de douã firme, potrivit Mediafax.
Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media! La data de 13 august 2013, Serviciul Fiscal de Stat organizează o conferinţă de presă cu ocazia lansării sistemului informaţional automatizat „Registrul electronic al cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA”.
Agenţii economici vor fi obligaţi să anunţe Fisc-ul despre tranzacţiile mai mari de 100 mii de lei. Legea ce prevede acest lucru va apărea în numărul de vineri, 9 august, a Monitorului Oficial, informează MOLDPRES. Potrivit legii, factura fiscală ce depăşeşte suma de 100 mii de lei se supune înregistrării obligatorii în Registrul general electronic al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. În cazul în care furnizorul mărfurilor sau serviciilor nu a înregistrat factura fiscală sau a înregistrat-o cu termenul depăşit, cumpărătorul va avea dreptul la trecerea în cont a sumei TVA cu informarea organului fiscal. Factura fiscală urmează să fie înregistrată în termen de 10 zile de la data eliberării.
Radio Europa Liberă: Ministrul finanţelor Anatol Arapu răspunde întrebărilor Valentinei Ursu. Guvernul a aprobat ieri proiectul bugetului pe 2014, care prevede o creştere a veniturilor cu 14,1% dar şi a cheltuielilor, cu 18,9%, faţă de anul curent. În aceste condiţii, deficitul bugetar nu va depăşi totuşi 2,3% din PIB. Între altele, se prevede o creştere a cheltuielilor pentru educaţie, cu 80% faţă de anul curent. Iar cele pentru asistenţa socială vor fi majorate cu aproape 18%. Într-un interviu cu Europa Liberă, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, explică de ce se poate vorbi de un buget „conservator şi realist”, chiar şi pentru un an electoral:
Ministerul Finantelor Publice (MFP) va introduce, de la 1 septembrie, accize la bijuteriile din aur si platina, cu exceptia verighetelor, nivelul accizei fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K si 2 euro pe gramul de aur de peste 14K. De asemenea, alte bunuri de lux vor fi supuse accizarii incepand de la 1 septembrie, prevede o Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvern la sfarsitul lunii iulie, potrivit Agerpres.
Общие правовые аспекты В соответствии с главой IX Гражданского кодекса РМ, арендой признается договор, заключаемый между одной стороной – собственником, узуфруктуарием или иным законным владельцем земельных участков и другого сельскохозяйственного имущества (арендодателем) и другой стороной (арендатором), об их эксплуатации в течение определенного срока и по установленной сторонами цене.
În temeiul art.11 alin.(2) al Legii contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399) cu modificările şi completările ulterioare şi întru asigurarea metodologică a entităţilor în contextul punerii în aplicare de la 1 ianuarie 2014 a noilor Standarde Naţionale de Contabilitate,
În fiecare an, peste jumătate din Produsul Intern Brut al Serbiei merge către plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Aceste cheltuieli uriaşe au adus statul încă o dată la mâna FMI, însă partidele din cadrul coaliţiei aflate la guvernare nu reuşesc să ajungă la un acord cu privire la implementarea unor măsuri de austeritate.
Totalul veniturilor bugetare realizate de Serviciul Fiscal de Stat în opt luni ale anului 2013 a însumat 12.744,6 mil. lei, ceea ce reprezintă:
Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabită prin Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, anexa nr. 4 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.15 din 06.09.2010. În cazul prestării de servicii, potrivit prevederilor pct. 2 subpct. 2) şi 3) din capitolul III al Instrucţiunii, în factura fiscală în rîndurile în care urmează să se indice informaţii despre furnizor şi cumpărător se înscrie informaţia cu caracter general şi anume denumirea acestuia, adresa, contul bancar, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor al T.V.A. Prin urmare, la livrarea serviciilor, în factura fiscală urmează să fie indicată adresa juridică a entităţii.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a participat astăzi la şedința de lucru, convocată în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, la care au participat deputatul în Parlament Valeriu Streleţ, alţi oficiali, cât şi reprezentanţii întreprinderilor procesatoare și exportatoare a materiei prime agricole.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi intensifică activităţile orientate spre aducerea agenţilor economici în cadrul legal. Astăzi, IFPS a demarat o acţiune de acest gen în raport cu agentul economic “Agro-Mondial” S.R.L. Ultimul control total al activității acestei întreprinderi, pentru perioada fiscală 01.01.2007 — 31.12.2011, a fost efectuat de către colaboratorii DMC, fiind constatate nereguli în ceea ce privește TVA.
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (1) din Codul fiscal, subiecţi ai impunerii sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali. Totodată, potrivit prevederilor art. 541 (3) din Codul fiscal, agenţii economici menţionaţi la alin. (1) care, la situaţia din data de 31 decembrie al perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activităţi operaţionale în sumă de la 100 000 la 600 000 lei pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general, stabilit din momentul în care sînt înregistraţi benevol în calitate de plătitori de T.V.A. Concomitent, menţionăm că, potrivit explicaţiilor oferite prin circulara IFPS nr. 26-08/1-12-51/477/58 din 24.01.2013, care poate fi vizualizată pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat www.fisc.md, agenţii economici care efectuează integral livrări scutite de T.V.A., precum şi cei care efectuează concomitent livrări impozabile şi livrări scutite de T.V.A., vor alege regimul de impozitare general stabilit (cu plata impozitului pe venit în mărime de 12 % din venitul impozabil) sau regimul fiscal pentru subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (cu plata impozitului pe venit în mărime de 3 % din venitul din activitatea operaţională). Alegerea regimului fiscal se efectuează prin indicarea acestuia în politica de contabilitate a agentului economic. Din momentul alegerii regimului concret de impozitare și specificării în politica de contabilitate al acestui fapt, agentul economic nu va putea alege un alt regim de impozitare pe parcursul anului fiscal în curs.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *