Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reprezentanții sindicatelor și patronatelor nu sprijină proiectul guvernului de majorare a contribuțiilor achitate de angajați la fondul de asigurări în medicină pentru anul 2014. Anunțul a fost făcut în cadrul dezbaterilor publice asupra politicii bugetar-fiscale. Potrivit agenției ”INFOTAG”, președintele Uniunii Republicane a Asociațiilor Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, Alexandru Slusari a fost de părere că, asemenea măsuri vor avea drept rezultat ”consolidarea businessului ilegal, iar statul nu va câștiga nimic”.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. Scopul Misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării şi de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.
Cele mai mari patru bănci elene, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, nu vor avea probleme să acopere un eventual deficit de capital descoperit în testele de stres ale BCE, a declarat şeful fondului pentru stabilitate financiară, Anastasia Sakellariou. Banca Centrală Europeană (BCE) efectuează teste de stres în care evaluează calitatea activelor celor mai importante 128 de bănci din zona euro, precum şi capacitatea acestora de a rezista la noi crize.
Averea netă a gospodăriilor din Statele Unite a avansat cu 2% în primul trimestru, la nivelul record de 81.800 de miliarde de dolari, susţinută de creşterea bursei şi a pieţei imobiliare, arată date ale Rezervei Federale a SUA (Fed). Indicele S&P 500 al bursei americane a urcat cu 1,4% în primul trimestru, în timp ce Fed a continuat politica monetară de sprijinire a economiei prin dobânzi foarte scăzute, aproape de zero, şi achiziţii de obligaţiuni.
Mâine, premierii Republicii Moldova şi Poloniei vor semna acordul prin care Varşovia ne acordă un credit preferenţial de 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar Împrumutul este acordat în condiţii foarte avantajoase pentru ţara noastră şi confirmă bunele relaţii de cooperare cu Polonia, dar şi sprijinul masiv pe care îl acordă Varşovia Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, se arată într-o notă de argumentare a deciziei Guvernului de aprobare a semnării acordului de împrumut.
Revenirea cumpărătorilor bogaţi din Orientul Mijlociu, SUA şi Rusia, împreună cu o scădere de peste 10% a preţurilor într-un an au revigorat piaţa imobiliară de lux din Paris, în blocaj după plecarea multor francezi înstăriţi, inclusiv actorul Gerard Depardieu, din cauza taxelor ridicate.
Încasări mai mari la bugetul de stat şi scăderea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei sunt principalele ţinte ale reducerii TVA la 9% “Măsura reducerii TVA la pâine a fost una de succes şi cu siguranţă o vom menţine şi pe viitor! O asigurare importantă pentru toată lumea — am adoptat scăderea TVA la produsele de panificaţie, iar aceasta măsură s-a dovedit a fi una foarte bună, cu un impact pozitiv pentru oameni, pentru mediul economic şi pentru combaterea evaziunii!”, a postat Victor Ponta pe contul său de Facebook.
Problemele care înconjoară Banco Espirito Santo (BES), a doua bancă în funcţie de mărime din Portugalia, au început să se propage în afara sistemului bancar al ţării atingând sectorul de telecomunicaţii, unde a alterat fuziunea a doi mari jucători, scrie CNBC.
Fondul Provocările Mileniului Moldova oferă mai multor instituții publice echipament electronic în valoare de circa 700 de mii de dolari, achiziționat în cadrul Programului Compact. Acesta va fi utilizat pentru îmbunătățirea managementului resurselor de apă în ţara noastră.
Una din părţile bune de a avea o elită la nivel mondial este că ei ştiu ce se întâmplă, încotro se îndreaptă lumea, pe când masele induse în eroare trebuie să aştepte decenii pentru a afla care bănci sunt falimentare sau să afle cine este un infractor la nivel înalt. Dar elita ar trebui să ştie aceste lucruri în timp real şi pe această bază ar trebui să facă previziuni exacte, scrie editorialistul britanic Paul Mason pentru The Guardian.
Corect și legal este de a indica în contractul de vînzare-cumpărare prețul real al apartamentului. Luînd în considerație, că doriți să procurați alt apartament, mai mare, cu trei odăi, va trebui să aveți dovada provenienței venitului.
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna martie 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,7% faţă de februarie curent, cu 1,9% faţă de decembrie 2013 şi cu 5,2% − faţă de martie 2013.
BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, a admis că a încălcat sancţiuni impuse de SUA altor ţări şi a acceptat să plătească penalităţi record de 8,97 miliarde de dolari într-un caz care a ajuns la cele mai înalte niveluri ale diplomaţiei franceze şi americane. Banca a recunoscut într-un acord amiabil cu anchetatorii SUA că a procesat în perioada 2004-2012 tranzacţii interzise în valoare de aproape 9 miliarde de dolari, implicând Sudan, Iran şi Cuba, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA, potrivit Bloomberg.
Göteborg, a doilea oraş ca mărime din Suedia, una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, va testa ziua de lucru cu şase ore în loc de opt în ambiţia de a crea mai multe locuri de muncă şi de a avea amgajaţi mai sănătoşi, scrie Le Monde. „Vrem să arătăm beneficiile reducerii programului de lucru“, spune Mats Pilhem, viceprimarul Göteborgului şi membru al Partidului de Stânga, formaţiunea care a iniţiat proiectul.
În perioada 15-16 mai Ministerul Finanţelor, cu suportul financiar al Centrului pentru Reforma Raportării Financiare al Băncii Mondiale (CFRR) a organizat seminarul „Aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit”.
Conform prevederilor art. 187, alin. (21) din Codul Fiscal al Republicii Moldova, începînd cu 1 ianuarie 2012 subiecţii impunerii cu TVA din municipiile Chişinău, Bălţi şi Comrat prezintă rapoarte Serviciului Fiscal de Stat exclusiv în format electronic. Aceste acţiuni se înscriu în Strategia Naţională de edificare a societăţii informaţionale — „Moldova electronică”, prin care au fost puse bazele unei abordări sistemice asupra sporirii capacităţii tehnologiilor informaţionale în toate domeniile de activitate social-economică, inclusiv în sectorul public.
Vlad Loghin este noul viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. El a fost desemnat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, datorită experienței vaste în domeniul exportului de produse agroalimentare. „Are studiile necesare pentru a activa eficient în această funcție și este exptrem de important faptul că are experiență internațională în domeniul exportului de produse agroalimentare — o temă foarte actuală în contextul politicilor comerciale prin care trece astăzi sectorul", a spus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
Experţii speră într-un an 2014 mai bun pe piaţa imobiliară, respectiv preţurile la apartamente să nu mai coboare, iar cei care au stat în espectativă să înceapă să cumpere. Situaţia pe piaţa imobilului locativ ar putea să se schimbe în cazul lansării unor credite ipotecare la o rată a dobînzii de 3-5 la sută anual şi o stabilitate economică şi politică, potrivit Agenţiei Imobiliare şi Expertize „EuroImobil”, informează MOLDPRES.
In scopul asigurarii receptionarii de la persoanele fizice a declaratiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat al RM a emis Indicatia nr. 31 din 13 martie 2014 privind asigurarea primirii declaratiilor cu privire la impozitul pe venit a persoanei fizice, potrivit careia IFS teritoriale vor primi declaratiile prezentate de catre persoane fizice-cetateni (Forma CET 08), independent de domiciliul contribuabilului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *