Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial de mâine, vineri, 30 decembrie, Nr. 478-490 (5911-5923) vor fi publicate următoarele documente oficiale:
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat o şedinţă de lucru pe marginea situaţiei din sectorul financiar-bancar. În cadrul şedinţei, Preşedintele a menţionat inadmisibilitatea transpunerii pe umerii cetăţenilor a fondurilor deturnate din sectorul bancar.
Rata medie ponderată pentru depozitele la termen în lei a fost în noiembrie 2016 de 7,48%, în creştere cu 0,24 p.p. faţă de luna precedentă.
Comentând la ședința guvernului inițiativa legislativă a Președintelui Igor Dodon, privind anularea legii despre emiterea obligațiunilor de stat pentru executarea de către Ministerul Finanțelor a angajamentelor ce rezultă din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și 1 aprilie 2015, Premierul Pavel Filip a amintit că această lege a fost contestată atât de Partidul Socialiștilor, cât și de avocatul poporului la Curtea Constituțională, care a respins sesizările și a recunoscut documentul conform legii supreme.
Внутренний госдолг Молдовы в январе-ноябре 2016 г. вырос на 14,47 млрд леев или в три раза, составив на конец ноября рекордную сумму 21 млрд 695,7 млн леев.
În Moldova va fi implementat nomenclatorul european al unităţilor teritoriale statistice (fr. nomenclature des unités territoriales statistiques, NUTS), care este un standard al împărţirii teritoriale a ţării pentru date statistice.
La începutul lunii decembrie, veniturile bugetului de stat al Moldovei au constituit 24,953 mld. lei ($1,247 mld.), ceea ce este cu 234,7 mil. lei (0,9%) mai puţin decât în perioada similară a anului 2015.
В 2017 г. муниципальное предприятие Apă-Canal Chișinău планирует начать внедрение проекта по оснащению жилых домов муниципия счетчиками дистанционного управления. Об этом гендиректор предприятия Вероника Херца заявила в ходе пресс-конференции по подведению итогов 100 дней работы в этой должности.
Comisia Națională a Pieței Financiare a decis ajustarea primelor de bază la asigurarea obligatorie a răspunderii civile auto interne (RCA) și externe (Carte verde). Astfel, prima de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pe intern va crește cu 20 de lei, iar prețul pe un an la prima de bază pentru Carte verde se va modifica în funcție de zonă.
Redresarea zonei euro «continuă» și va progresa "într-un ritm moderat", chiar dacă se consolidează, se arată în buletinul economic din decembrie publicat de Banca Centrală Europeană (BCE).
Общая сумма выделяемого Польшей кредита для модернизации сельского хозяйства Молдовы будет сокращена со 100 млн до 50 млн евро. В то же время, срок внедрения соответствующего кредитного соглашения намечено продлить до 8 августа 2017 г.
Persoanele care se asigură în mod individual pot să achite începând de marţi, 27 decembrie 2016, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2017. Până pe 31 martie 2017, acestea beneficiază de reduceri în mărime de 50% şi 75% din valoarea primei, care a rămas la nivelul celei de anul trecut — 4056 de lei.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a aprobat şi a înregistrat la Cancelaria de stat Graficul controalelor planificate pentru trimestrul I al anului 2017. Cei interesaţi pot face cunoştinţă cu acest document la adresa www.cnas.md.
С 2017 г. физические лица-резиденты Молдовы смогут заниматься коммерческой деятельностью без учреждения организационно-юридического лица. Согласно опубликованным в Monitorul Oficial поправкам к Налоговому кодексу, для этого устанавливается специальный налоговый режим «независимая деятельность».
Самым большим политическим сюрпризом 2016 года стало то, что все оказались столь удивлены. Я, безусловно, не имел никакого права оказаться застигнутым врасплох: вскоре после кризиса 2008 года я написал книгу, в которой высказал идею, что крах доверия к политическим институтам наступает примерно через пять лет после краха экономического.
Средневзвешенная процентная ставка по новым кредитам в леях в ноябре 2016 г. составила 12,56%, уменьшившись на 0,49 п.п. в сравнении с предыдущим месяцем. Как сообщили в Нацбанке Молдовы, в то же время, по сравнению с ноябрем прошлого года, она сократилась на 3,11 процентного пункта.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică că conform art. 70 al Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2014, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar (30 decembrie) nu se vor efectua încasări şi plăţi bugetare.
S.A. Furnizarea Energiei Electrice Nord a depus pe 12 decembrie curent o cerere în care solicită majorarea tarifelor la serviciile de furnizare a energiei electrice. Aceasta a fost publicată pe 23 decembrie 2016 pe site-ul ANRE.
Согласно опубликованному на сайте примарии Кишинева проекту компании MARHITRAV-ATM, магазин будет построен в 2018 г. на Чеканах по адресу бул. Мирча чел Бэтрын, 25/1. Публичные обсуждения проекта пройдут 4 января 2017 г. в Чеканской претуре.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *