Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pe parcursul desfășurării activității sale, contribuabilul se află constant în căutarea drepturilor și obligațiilor sale fiscale, uneori interpretând eronat prevederile legale, în favoarea sa, fapt ce poate să contravină prevederilor legislației fiscale. Drepturile și obligațiile fiscale ale contribuabilului sunt expres
Unul din foștii angajați ai întreprinderii, care în luna septembrie a anului 2015 a fost eliberat din serviciu, s-a adresat în instanţa de judecată. În luna iulie 2024 a fost emisă hotărârea instanței - unde este dispusă achitarea de către întreprindere în beneficiul persoanei a unei
În ultima perioadă observăm o schimbare semnificativă în modalitatea în care oamenii gestionează tranzacțiile financiare, cu o tendință evidentă către extinderea utilizării cardurilor bancare în detrimentul tranzacțiilor în numerar.
În contextul angajamentelor naționale de aderare la Uniunea Europeană și a exercițiului de evaluare a gradului de aliniere a Republicii Moldova la acquis-ul comunitar, una din recomandările Comisiei Europene cu referire la capitolul 16 ”Fiscalitate” a stipulat că Moldova urmează ”să se pregătească de accederea la Cadrul Incluziv privind erodarea bazei impozabile și a transferului de profituri (BEPS)
După acceptare de către creditori şi debitor, planul procedurii de restructurare trebuie să fie confirmat de către instanţa de insolvabilitate (art. 204 alin. (1) din Legea insolvabilității). La data stabilită, planul procedurii de restructurare va fi confirmat de către instanţa de insolvabilitate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
Prin contractul de franciză, o parte – francizorul, conferă celeilalte părți – francizatului, în schimbul unei redevențe, dreptul de a desfășura o activitate comercială (activitate de franciză) în cadrul rețelei francizorului, având ca scop furnizarea unor produse în numele și pe contul franci-zatului.
Cum este corect de a reflecta în tabelul nr. 2 din Declaraţia IPC21 perioadele de incapacitate temporară de muncă inclusiv, sumele indemnizaţiilor de incapacitate temporară de muncă calculate şi plătite din mijloacele angajatorului?
Modul de prezentare a informației este stabilit prin Ordinul SFS nr. 427/2018 cu privire la stabilirea modului, structurii și termenilor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați în art. 92 și art. 226/11 din Codul fiscal. Astfel, pentru fiecare categorie de contribuabil, în Ordinul menționat anterior, este stabilită Anexa ce urmează a fi completată, precum și ce date urmează a fi incluse.
Recent a avut loc conferința FINANȚE PENTRU EA: „Crearea oportunităților de incluziune financiară”, organizată de UN Women Moldova, în colaborare cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova și Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru. Un accent important al conferinței a fost prezentarea proiectului „Femei în Finanțe” – destinat
În contextul angajamentelor țării noastre de aderare la Uniunea Europeană și a exercițiului de evaluare a gradului de aliniere a Republicii Moldova la acquis-ul comunitar, una din recomandările Comisiei Europene cu referire la capitolul 16 ,,Fiscalitate” stipulează că Moldova urmează ,,să se pregătească să adere la
Începând cu data de 15 august 2024, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal, aprobate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative, ce vizează politica bugetar-fiscală şi vamală. Modificări ce vizează impozitul pe venit
Accesibilitatea serviciilor electronice oferă contribuabililor oportunități favorabile pentru a se conforma respectării legislației fiscale. Cu toate acestea, există cazuri în care contribuabilii comit greșeli din neatenție sau din necunoaștere...
Reieșind din completările recente ale cadrului normativ în vigoare, deducem unele aspecte ce țin de prezentarea, dar și de corectarea Informației IRM19.
Întrebarea contribuabilului:Se va accepta oare de către SFS prezentarea Declarației TVA cu erori, ca de exemplu necompletarea anului perioadei fiscale?
Orice om ar dori să-și crească economiile cât mai mult și cât mai repede posibil. De această dorință profită organizatorii de piramide financiare, cu toate că acestea în niciun caz nu pot fi considerate instrumente de economisire, contrar imaginației multor persoane naive.
Statul asigură libertatea activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi apărarea drepturilor şi intereselor întreprinderilor şi ale cetăţenilor contra practicilor anticoncurenţiale şi concurenţei neloiale. Întrucât protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei are drept scop promovarea intereselor legitime ale consumatorilor, pentru încălcarea legislației concurențiale sunt aplicate sancțiuni,
Conform art.18 alin.(1) al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017, entitatea are obligaţia de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul prevăzut de lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.b).
Odată cu finalizarea valorificării bunurilor masei debitoare, procedura de faliment intră în cea de-a doua etapă de distribuire a produsului valorificării masei debitoare, etapă care coincide cu finalizarea întregului proces civil inițiat în legătură cu examinarea cauzei de insolvabilitate.
Pentru contribuabili, reducerea amenzilor reprezintă o soluție eficientă de a diminua impactul financiar al amenzilor aplicate în urma controalelor fiscale. Codul fiscal oferă posibilitatea unei reduceri cu 50% a amenzilor în anumite condiții, facilitând astfel conformarea voluntară și reducând povara financiară pentru cei care își îndeplinesc obligațiile fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *