Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ce sancțiuni urmează a fi aplicate organelor împuternicite cu perceperea taxei de stat în situația în care acestea au executat acțiuni sau au eliberat documente de importanță juridică fără perceperea taxei de stat? Se aplică sancțiune în cazul în care a avut loc executarea acţiunilor sau eliberarea documentelor de importanță juridică pentru care taxa de stat a fost percepută, dar a fost transferată cu întârziere la bugetul de stat? Care organ de control aplică sancțiunea prevăzută de legislație în situațiile descrise?
Valorile mobiliare proprietate publică în 17 societăți pe acțiuni sunt expuse spre vânzare de Agenția Proprietății Publice. Comunicatul a fost publicat în MO vineri, 19 martie. Conform acestuia, în perioada 19-30 aprilie 2021, la Bursa de Valori vor fi desfășurate licitații „cu strigare” pentru privatizarea acțiunilor ce aparțin statului în capitalul social al întreprinderilor incluse în listă. În aceasta din nou se regăsesc hotelul „Chișinău” (cota statului – 60,179%, 290,7 mii acțiuni la prețul inițial de vânzare 5, 34 lei), „Metalferos” (281,06 mii acțiuni, ceea ce constituie 78,282%, la prețul inițial de vânzare – 3000 lei per acțiunea cu valoarea nominală de 10 lei),
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a aprobat Dispoziția nr.5 din 21 aprilie 2021, care prevede: 1. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 131/2015 privind achiziţiile publice, nu se va solicita de la ofertant garanţia pentru ofertă, garanţia de bună execuţie a contractului şi Documentul unic de achiziţii european la achiziţionarea vaccinului Sinovac SARS-CoV-2 Vaccine de către Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate de la Sinovac Life Sciences Co., Ltd., efectuata în conformitate cu art. XX1 lit. b) din Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative.
Autoritățile propun modificări la Codul muncii, în contextul alinierii legislației naționale la prevederile Convenției OIM nr.190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. În acest sens, a fost elaborat un proiect de modificare a CM, care a fost examinat în cadrul recentei ședințe a secretarilor generali.
În lucrările publicate la tema abordată în articolul dat s-a expus modul de contabilizare a proceselor care apar în avicultură odată cu utilizarea activelor biologice circulante în fazele de incubație, creștere a tineretului avicol,
Persoanele fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, care practică muncă individuală
Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea contabilitatii si raportarii financiare nr.287/2017, pentru anul 2020 nu sunt supuse auditului obligatoriu: situațiile financiare individuale ale entitaților mijlocii și entitaților mari; situațiile financiare consolidate ale grupurilor. Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a aprobat proiectul de lege privind instituirea unor masuri de sustinere a activitatii de întreprinzator și a propus documentul Legislativului pentru examinare și aprobare în două lecturi. În motivarea necesității adoptării prevederilor derogatorii de la Legea nr.287/2018
Prin Dispoziția nr.2 a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM din 25 februarie 2022, a fost extinsă Lista produselor social importante cu 10 poziții1, față de care se aplică reguli speciale de stabilire a prețului de comercializare potrivit Hotărârii Guvernului nr.774/2016. Astfel, asupra acestor produse se aplică regulile speciale de comercializare, care le reiterăm în continuare.
Băncile licențiate vor utiliza echipamente de casă şi de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA „MEV”) începând cu 1 octombrie 2025, în timp ce pentru casele de schimb valutar, sucursalele acestora sau punctele de schimb valutar al hotelelor, obligația respectivă intră în vigoare la 1 aprilie 2025.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a declarat stare de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021, inclusiv. În această perioadă vor fi în vigoare o serie de măsuri de restricție. Astfel, CNESP a decis modificarea regimului de activitate a centrelor comerciale și unităților de comerț nealimentar, care de mâine vor activa până la ora 18:00. Totodată, piețele agroalimentare și cele nealimentare vor activa de la ora 7:00 până la ora 15:00.
Prin Legea nr.136/2024 pentru modificarea unor acte normative (modificarea Codului penal și a Codului contravențional) (în continuare – Legea nr. 136/2024) (în vigoare din 07.09.2024), au fost revizuit art. 244 din Codul penal (Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor), prin înăsprirea pedepsei amenzii aplicate în privința persoanei fizice și juridice, precum și pedepsei închisorii pentru persoana fizică.
Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit astăzi într-o ședință, aprobând, potrivit prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, o listă de decizii de ordin social care vizează cetățenii, dar și de mediul de afaceri. Printre acestea se regăsesc deciziile ce vizează activitatea mediului de business, ce țin de extinderea perioadei de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor și a Programului de rambursare a TVA până la 31 mai 2021 inclusiv. Până la 31 mai curent, va fi permisă deducerea în scopuri fiscale și scutirea de impozitul pe venit, precum și de contribuții și prime obligatorii, pentru plățile efectuate de angajatori la procurarea vaccinelor contra COVID-19. Aureliu Ciocoi a menționat aprobarea altor măsuri de simplificare a administrării fiscale, care vor fi prezentate ulterior ( cu detalii suplimentare vom reveni).
Guvernul a aprobat astăzi un nou regulament pentru eficientizarea administrării și valorificării bunurilor confiscate. Documentul include o serie de modificări și elemente de noutate menite să eficientizeze procesul de valorificare a bunurilor aflate la evidența Serviciului Fiscal de Stat.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a actualizat lista unităților administrativ-teritoriale cu gradul de alertă „Cod Roşu”. Astfel, în momentul de față doar în 3 unități nu este declarată stare de urgență în sănătate publică: Hâncești, Leova și Soroca. De asemenea, Comisia a aprobat mai multe măsuri ce vizează accesul în secţiile de votare la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent. Hotărârea nr. 34 din 13.10.2020.
Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a emis o hotărâre privind desfășurarea activităților cultelor religioase pe durata stării de urgență în sănătate publică. Așadar, întrunirile ce au caracter religios, oficierea slujbelor și a rugăciunilor în mod colectiv sau privat, a serviciilor divine sau a altor evenimente tradiționale religioase se vor putea desfășura în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19.
Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a mun. Chișinău a decis interzicerea, în perioada 22 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, a desfășurării evenimentelor și ceremoniilor festive sau corporative cu ocazia sărbătorilor de iarnă în toate unitățile de alimentare publică, precum și în instituții, la locul de serviciu, indiferent de statutul juridic sau privat. Concomitent, se interzic toate acțiunile artistice și distractive, dansurile și concursurile și alte genuri de divertisment în contextul sărbătorilor de iarnă. Hotărârea nr. 30 din 21 decembrie 2020.
Hotărârea Parlamentului nr.49 din 31 martie privind declararea stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul a fost aprobat cu 52 de voturi ale deputaților în ședința de ieri a Legislativului, ținând cont de situația pandemică gravă și necesitatea asigurării securității statului și interesului național. Art.2 din Hotărâre prevede că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri: 1) instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară; 2) instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;
În baza contractului de agenție, agentul comercial se obligă să intermedieze sau să încheie contracte comerciale cu bunuri și servicii în numele și pe contul unei alte întreprinderi, numite principal.
În contextul agravării constante a situației epidemiologice din țară, Comisia Națională pentru Sănătate Publica a hotărât ca în perioada 21-24 decembrie în toate instituțiile de învățământ din ciclul primar, gimnazial şi liceal orele să se desfășoare la distanță. Totodată, s-a decis suspendarea, începând cu data de 14 decembrie 2020, a activităților extrașcolare (cercuri și secții sportive) în incinta instituțiilor de învățământ și desfășurarea acestora la distanță. Hotărârea CNESP nr. 37 din 11 decembrie.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *