Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Mai mult de 80% dintre turiştii străini care vin în România cu grupuri organizate prin agenţiile de turism sunt pensionari, cu vârste de peste 65 de ani, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alexandru Mărginean, director în cadrul agenţiei Karpaten Turism, reprezentantul Neckermann în România.
Banca Centrală Europeană va deveni de astăzi supraveghetorul unic al celor mai mari 120 de bănci europene, prima etapă în crearea unei Uniuni Bancare europene, un proiect care vine ca o completare la uniunea economică şi monetară pentru desăvârşirea Uniunii Europene.
Moldova s-a situat pe locul II în ratingul celor mai joase salarii medii în Europa, înregistrînd un indice de 190 de euro, relatează NOI.md. Acest fapt îl denotă datele infograficului, publicat pe versiunea engleză a paginii Wikipedia.
Informația generală despre întreprinderile din Moldova poate fi accesată liber și fără plată de pe site-ul date.gov.md. Inițiativa de a face publică această informație aparține premierului Iurie Leancă și a fost discutată în cadrul Consiliului Economic al prim-ministrului. Pînă acum pentru a obține această informație solicitantul achita taxe între 36 lei și 540 lei, în funcție de tipul și termenul informației oferite. Acest fapt a fost semnalat de mai multe ori la întrunirile oamenilor de afaceri.
Cotele maxime ale impozitului funciar, în dependență de tipul terenului, sunt stabilite pentru toate categoriile de subiecți și specificate în Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000.
Statisticile regionale de bună calitate constituie o premisă în elaborarea și implementarea unor politici corecte de dezvoltare regională, ajutând factorii de decizii să identifice oportunitățile de dezvoltare economică, să aloce investițiile, acolo unde acestea sunt mai necesare, — a menționat șeful Delegației UE în RM Pirkka Tapiola în cadrul lansării proiectului ”Îmbunătățirea Statisticii Regionale în RM”.
Va fi un an complicat pentru Chişinău, anunţă primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. La buget nu ajung circa 100 milioane lei pentru investiţii în infrastructură, iar băncile europene ne obligă să executăm lucrările. Deficitul se explică prin reducerea veniturilor la bugetul municipal ca rezultat al implementării modificărilor la Legea privind finanţele publice locale, explică edilii.
Impozitul pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice-cetățeni, conform prevederilor art. 281 alin. (1) din Codul fiscal, se calculează de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale ale primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.
În conformitate cu prevederile art. 290 lit. e) din Titlul VII „Taxele locale” al Codului fiscal (în continuare – CF), subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială sunt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială.
Joi, 25.09.2014, expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă privind Impozitul pe venit (IRV 09) şi a Calculul impozitului pe venit al persoanei ce practică activitatea profesională de notar public sau de executor judecătoresc (CNOTAR14), TVA (TVA 12), Accize (ACZ 09 şi alte taxe (PSV, TTM). Totodată și plata acestora se va efectua nu mai târziu de joi, 25 septembrie.
Noţiuni generale despre contribuabilii mari în Republica Moldova Contribuabili mari reprezintă contribuabilii care sunt identificaţi conform unor criterii, elaborate de către Inspectoratul Fiscal principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor (în continuare – IFPS).
Întru asigurarea unei administrări fiscale eficiente, Serviciul Fiscal de Stat utilizează mai multe forme și metode de interacțiune cu contribuabilii. Începând cu 1 martie 2015, inspectoratele fiscale de stat pe mun. Chișinău, pe mun. Bălți și pe raioanele Criuleni, Ocnița și Cahul vor asigura activitatea funcționarilor fiscali în sectoare de administrare fiscală, în calitate de proiecte-pilot.
Administrația unei companii de publicitate solicită explicații privind procedura de achitare în bugetul local al mun. Chișinău a taxei pentru dispozitivele publicitare, pentru obiectele amplasate pe teritoriul municipiului, începînd cu 13 ianuarie 2012. Ar fi corect oare să se aplice cotele, stabilite pe teritoriul municipiului Chișinău și aplicabile pentru obiectele de publicitate exterioară in 2011? În conformitate cu prevederile Titlului VII „Taxele locale” din Codul Fiscal (în continuare CF), pus în aplicare prin Legea nr. 94-XV din 01.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, în atribuțiile autorităților administraţiei publice locale intră aplicarea tuturor sau numai a unei părți din taxele locale, reglementate de art. 289 alin. (2) din CF (în funcţie de posibilităţile și necesităţile unităţii administrativ-teritoriale), precum și stabilirea cotelor de impozitare corespunzătoare. Subiecții impunerii, obiectele impunerii, baza de impozitare, modul de achitare a taxelor locale și de prezentare a dărilor de seamă aferente acestora, precum și criteriile utilizate pentru acordarea scutirilor fiscale sunt reglementați de CF.
Cotele maxime a impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor juridice, intreprinderilor individuale şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate sunt specificate în Anexa nr. 2 la Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000. Pentru persoanele menţionate cota impozitului constituie 0,1 la sută din valoarea de bilanţ a bunurilor imobiliare pe perioada fiscală.
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a promis marţi, în discursul anual privind starea naţiunii, reduceri de taxe pentru 12 milioane de spanioli şi stimularea creării de locuri de muncă prin scăderea contribuţiilor sociale, pentru a semnala ieşirea din recesiune a ţării. "Am schimbat direcţia, an trecut de la contracţie la creştere economică, de la declin la recuperare şi de la pericol la speranţă", a spus Rajoy, citat de Financial Times.
Fiscul britanic a recuperat pe parcursul unei perioade de un an încheiate în aprilie o sumă record de 23,9 miliarde de lire sterline (40,3 miliarde dolari) de la evazionişti, cu 15% mai mare faţă de anul precedent, în cadrul unei campanii intens promovate, relatează CNBC. Suma include peste 8 miliarde de lire de la mari companii, 2,7 miliarde de lire în urma unor procese legate de scheme de eludare a fiscului şi 1 miliard de lire de la infractori.
Da, avînd în vedere faptul că calculul acestei taxe, în contextul modificărilor realizate prin această Lege, se pune în sarcina organelor împuternicite de autoritatea administraţiei publice locale, începînd cu trimestrul IV al anului 2012, contribuabilii-subiecţi ai impunerii cu taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor nu mai au obligaţia de a prezenta dări de seamă aferente acesteia.
Cotele maxime și minime a impozitului pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice-cetățeni, evaluate de către organele cadastrale teritoriale, conform valorii estimate, sunt prevăzute în art. 280 al Codului fiscal.
Consiliile raionale şi primăriile din Republica Moldova vor putea aplica proiecte finanţate din Fondul Internaţional Visegrad, din care fac parte patru ţări europene: Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, informează Moldpres. De rînd cu administraţia publică locală, studenţi, masteranzi şi doctoranzi moldoveni vor avea posibilitatea să obţină prin concurs burse în universităţile din ţările Uniunii Europene pentru o perioadă de 1-4 semestre. Bursa pentru un semestru este de 2300 de euro.
La finele anului precedent compania „X” a depus toate actele necesare şi avizele instituţiilor abilitate în vederea construcţiei şi instalării unui dispozitiv publicitar. La data din 18 ianuarie 2012 de către Primăria mun. Chişinău a fost eliberată autorizaţia de construire şi amplasare a publicităţii exterioare cu termen de valabilitate de la 19.02.2012 pînă la 18.02.2013.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *