Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
SRL XXX rezidentă a Republicii Moldova a contractat o companie de consultanță din străinătate pentru ca să-i ofere consultanță juridică pentru un litigiu cu un alt agent economic care îl avea în străinătate. Totodată, suplimentar a contractat și un avocat pentru ca să-i reprezinte eventualele interese în instanțele de judecată din străinătate. Pentru ambele contracte încheiate, atât cu compania de consultață, cât și cu avocatul, compania din RM a convenit ca să le achite un avans în sumă de 3 000 euro pentru fiecare. La efectuarea avansurilor în străinătate, compania din Republica Moldova dorește să știe dacă apare obligația de achitare a TVA pentru avansul achitat pentru serviciile juridice prestate de compania din străinătate și de avocatul nerezident?
În cadrul primei ședințe a Comitetului de coordonare al Programului de ecologizare a ÎMM au fost examinate și selectate 17 întreprinderi care vor beneficia de granturi mici de până la 200 mii lei pentru ecologizarea afacerilor în cadrul etapei II a Programului. ÎMM vor fi susținute financiar pentru implementarea acțiunilor de ecologizare de valoare mică, care va constitui până la 70% din valoarea proiectului investițional fără TVA, dar nu va depăși 200 mii lei. Mijloacele financiare nerambursabile vor fi transferate de ODIMM după investirea resurselor proprii ale ÎMM și prezentarea documentelor justificative. Alocarea poate fi realizată în maximum două tranșe: prima tranșă – 70% din suma finanțării nerambursabile se acordă după ce beneficiarul va investi contribuția proprie de 30%,
Aprobarea strategiei de dezvoltare locală, a parteneriatelor locale, regionale, naționale și internaționale, atragerea surselor financiare pentru implementarea strategiei, asigurarea implementării proiectelor de dezvoltare, precum și realizarea altor sarcini suplimentare agreate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (organul central de specialitate) sunt atribuțiile Grupurilor de Acțiune Locală (GAL). Legea nr. 50 din 9 aprilie 2021 cu privire la grupurile de acțiune locală a fost publicată Monitorul Oficial din 14 mai curent și va intra în vigoare peste o lună de la data publicării, respective, la 14 iunie 2021.
Cu toate că P. P. „Monitorul Fiscal FISC.md” vine în sprijinul contabililor cu publicarea lunară a calendarului fiscal și reamintește data prezentării dărilor de seamă și de achitare a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, astăzi propunem o recapitulare a subiectului. Ținând cont de faptul că luni, 25 octombrie, este termenul-limită de prezentare a rapoartelor privind reținerea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, TVA, accize etc., ținând cont de faptul că în activitatea cotidiană a contabililor apar diferite situații, recomandăm să examinați unele din articolele publicate de noi, selectate în funcție de darea de seamă.
În această ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” lansăm o rubrică nouă – „Resursele minerale”. Primul articol publicat în compartimentul dat ține de particularitățile contabilității la entitățile care desfășoară activitate de extracție a resurselor minerale prin prisma: • noțiunii privind resursele minerale; • costurilor de intrare a resurselor minerale; • criteriilor de recunoaștere a resurselor minerale în Moldova, conform Standardului Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”; • contabilității costurilor de explorare; • modului de constituire și contabilizare a cheltuielilor de refacere a terenurilor; • calculației costului resurselor minerale extrase.
Rezidenții parcurilor IT se confruntă cu o serie de probleme de ordin fiscal și de ținere a evidenței contabile. Soluții pentru unele dintre acestea au fost propuse în cadrul seminarului intitulat ”Greșelile tipice în evidența contabilă a rezidenților pacurilor IT", organizat de Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști în colaborare cu ATA Consult SRL, fiind oferite de inspectorul principal din cadrul Direcției metodologia impozitelor şi taxelor, Serviciul Fiscal de Stat, Irina Trocin. Un aspect care necesită claritate pentru rezidenții parcului IT este dacă angajații aflați în concediu din cont propriu pe parcursul unei luni calendaristice complete sunt incluși în numărul de personal la determinarea impozitului unic.
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) propune revizuirea modului și condițiilor de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marcă, desen sau model industrial, fiind elaborat proiectul unui nou Regulament, propus pentru examinare Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător. Autorii proiectului menționează că, deși în condițiile actuale cadrul juridic național stabilește posibilitatea acordării permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului
În ultima perioadă unii contribuabili adresează întrebarea ce ține de restituirea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM în cazul apariției supraplății acesteia. Pentru a oferi un răspuns exhaustiv, vom recapitula prevederile legale ce se referă la obiectele și subiecții respectivei taxe. Art. 338 din Codul fiscal stabilește că obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM (în continuare – Taxă) sunt autovehiculele înmatriculate permanent sau temporar în RM1, iar subiecţi ai impunerii – persoanele fizice şi juridice posesoare
Principale acte normative care reglementează domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control (ECC) sunt Codul fiscal, Codul contravențional nr. 218/2008, Hotărârea Guvernului 141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă şi de control la efectuarea decontărilor (HG nr.141), Cerințele tehnice față de mașinile de casă și de control, aprobate prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control din 17.07.1998, Ordinul SFS nr. 131/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control (Regulament) și altele.
Stimați contribuabili, Vă informăm că începând cu data de 05 martie 2018, în mun. Chișinău va activa un singur Centru de deservire a contribuabililor, amplasat pe adresa str. Constantin Tănase 6, etajul 3, bir. 303, în cadrul centrului contribuabilii pot beneficia de servicii precum:
Ieri, 30 martie, a avut loc ședința de Guvern, în care a fost aprobat proiectul hotărârii cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă pe teritoriul întregii țări. Documentul prevede remiterea Legislativului a Raportului1 Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova privind necesitatea declarării stării de urgenţă, precum și înaintarea propunerii de declarare de către Parlament a stării de urgență. Proiectul legii necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat, însă nu pot fi cuantificate la momentul de faţă, se spune în nota proiectului.
Utilizarea resurselor minim ofensive pentru mediu reprezintă o prioritate de dezvoltare pentru toate țările din lume, inclusiv pentru Republica Moldova, pentru că o dezvoltare economică și socială într-un sistem sustenabil va aduce creștere, bunăstare și continuitate pentru viitoarele generații. Instrumentele de suport pentru ecologizarea IMM administrate de ODIMM, inclusiv Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor, precum și experiența altor țări în acest domeniu au fost puse în discuție astăzi, 19 mai, în cadrul unei sesiuni online dedicată activităților organizate cu prilejul marcării a 14 ani de la fondarea ODIMM.
Acordul1 OMC privind Determinarea valorii în vamă impune o cooperare eficientă între importatori și autoritățile vamale. Astfel, ținând cont de faptul că informațiile necesare organului vamal pentru determinarea valorii în vamă, de regulă, le deține importatorul, cum ar fi: prețurile plătite pentru mărfuri, clauzele contractuale, informațiile privind vânzările anterioare de mărfuri similare sau identice, costurile de producție din țara străină sau costurile de revânzare pe piața internă etc., Acordul oferă organului vamal dreptul de a pune întrebări și de a obține informațiile relevante de la importatori.
În trimestrul II al anului curent, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a constituit 7849,0 lei, fiind în creștere cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului 2019 și cu 2,8% comparativ cu trimestrul I al anului 2020, de Biroul Național de Statistică. Astfel, cele mai mari salarii sunt înregistrate în domeniul informații și comunicații – 18528,4 lei, în activitățile financiare și de asigurări – 14367,5 lei și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 12637,7 lei.
Legea nr.204/2021 pentru modificarea unor acte normative ce ține de politica fiscală și vamală pentru anul curent prevede intervenții și la capitolul activități parcurilor pentru tehnologia informației (parc IT). În continuare venim cu precizări ce țin modificările operate, recapitulând prevederile anterioare. Care este regimul de impozitare a venitului obţinut de către Administrația parcului IT?
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), deja de 14 ani contribuie la inițierea și dezvoltarea afacerilor și ghidează antreprenorii în gestionarea corectă și profitabilă a businessul mic și mijlociu. Pe parcursul acestor ani ODIMM a susținut financiar 4500 de companii, valoarea totală a suportului constituind 665 mil. lei, ceea ce a generat venituri în economia națională de circa 2 mld. lei și crearea 11 mii locuri de muncă. Totodată, în această perioadă peste 150 mii de persoane au beneficiat de diferite servicii oferite de ODIMM. Rezultatele obținute de ODIMM, dar și cele mai importante priorități în suportul sectorului ÎMM au fost prezentate astăzi, 17 mai, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia marcării a 14 ani de activitate ai ODIMM.
În conformitate cu art.1011 din Codul fiscal nr.1163/1997: - procesul de restituire a sumei TVA la investiţii (cheltuieli) capitale se extinde asupra subiecţilor impozabili care, începînd cu 1 ianuarie 2012, efectuează investiţii (cheltuieli) capitale, cu excepţia investiţiilor (cheltuielilor) capitale în clădiri şi în mijloace de transport (de la poziţiile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332, 870333), şi sînt înregistraţi în calitate de plătitori de TVA (alin.1);
Se consideră finisată repatrierea mijloacelor bănești în cazul în care în contractul de export valuta contractuală este dolari SUA/euro, în declarațiile de export de asemenea este indicată valută străină, iar nerezidentul, în adresa căruia se efectuează exportul de mărfuri, achită marfa dată în lei moldovenești? Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 1466/1998 privind reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe, repatrierea mijloacelor bănești reprezintă încasarea de la
În trimestrul IV al anului 2020, forța de muncă (populația activă) a Republicii Moldova care include atât populația ocupată, cât și șomerii, a constituit 877,4 mii persoane, fiind în descreștere cu 1,2% față de trimestrul IV din anul 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, populaţia ocupată a constituit 845,6 mii persoane, mai puțin cu 0,5% față de trimestrul IV 2019. Datele arată că în sectorul agricol au activat 165,4 mii persoane sau 19,6% din total, în timp ce numărul persoanelor ocupate în industrie a fost de 123,5 mii, în creștere comparativ cu perioada similară a anului trecut cu 1,2%,
Prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă, precum şi cea în formă procentuală din salariu şi din alte recompense vor rămâne neschimbate. Astfel, prima în sumă fixă va constitui 4 056 de lei, iar la achitarea acesteia în primele trei luni ale anului vor fi aplicate reducerile de 50%, 60% şi 75%. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%. Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2021 prevede atât venituri, cât şi cheltuieli circa 11,321 mld. lei, fiind prognozată majorarea acestora cu 35% față de anul curent. Documentul a fost examinat de către Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *