Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Eliminarea tuturor restanţelor la transpunerea actelor Uniunii Europene în legislaţia naţională, urgentarea adoptării pachetului de legi aflate în Parlament /15 proiecte/, precum şi elaborarea iniţiativelor legislative de racordare a cadrului legal la acquis-ul comunitar – acestea sînt priorităţile agendei de implementare a DCFTA pentru anul 2016.
Micile proiecte pe care Ambasada Germaniei urmează să le finanţeze în 2016 trebuie să vizeze îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor păturilor sociale, în mod special a persoanelor dezavantajate şi vulnerabile. Cererile pentru a obţine finanţare de la Ambasadă pot fi depuse până pe 15 februarie, transmite IPN.
Despre aceasta a comunicat viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, în cadrul ședinței de ieri a Comitetului de Supraveghere al Programului Contractul de Reformă Sectorială al Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (CSP CRS DCFTA).
Procuratura federală a Statelor Unite investighează penal directori ai Royal Bank of Scotland (RBS) şi JPMorgan Chase, bănuiţi că au vândut instrumente financiare garantate prin ipoteci despre care ar fi ştiut că sunt riscante, înainte de 2008, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.
Potrivit art. 95 alin. (1) al CF, obiecte impozabile constituie: livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;
În conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, (în redacția Legii nr. 71 din 12.04.2015) începînd cu 1.05.2015, producția din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie și horticultură în formă naturală, produsă
Astăzi, 25 martie, în cadrul ședinței Biroului Executiv al organizației, Valeriu Lazăr — Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, și-a anunțat demisia, prezentînd și motivele acestei decizii.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor 6.1. Achitarea dividendelor în perioada anului 2016 aferente profitului nerepartizat, obținut în perioadele fiscale de pînă la 01.01.2008. La primirea venitului sub formă de dividende pentru perioada fiscală de pînă la 01.01.2008 din partea agentului economic nerezident, agenții economici rezidenți în baza documentelor corespunzătoare (decizia adunării generale a acționarilor
În 2013, mărfurile moldovenești au fost expediate către 111 de piețe de destinație, astfel marcând o creștere de la mai puțin de 80 în anul 2000. Exporturile Moldovei reflectă schimbarea în sofisticarea tehnologică de-a lungul timpului. În special, cota exporturilor cu o tehnologie medie a crescut substanțial în ultimul deceniu, în timp ce exporturile bazate pe resurse și-au pierdut din importanță.
Moldova a avansat opt poziții în raportul mondial privind evoluția societății informaționale şi se plasează pe locul 66 din 167 state incluse în clasament, informează Moldpres.
Un combinat de vinuri din Belarus va produce șampanie sub marca moldovenească „Cricova”. Prima partidă va fi lansată pe piață până la sfârșitul anului curent. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Belarusului în R. Moldova, Serghei Ciciuk, în cadrul unui forum desfășurat în Găgăuzia.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cimișlia a efectuat, în perioada 30.11.2015-04.12.2015, verificări operative a agenţilor economici care desfăşoară activitate în unitățile comerciale şi a titularilor patentei de întreprinzător ce activează pe teritoriul pieței or. Cimișlia, fiind stabilite încălcări, pe cazurile atestate urmând a fi aplicate sancţiuni
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (6) lit. b) din CF, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitat la mărfurile importate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea T.V.A.
Prim-ministrul Valeriu Streleț a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că semnarea unui contract pentru faza a doua a investigației cu firma Kroll este o chestiune „de câteva zile”. Potrivit acestuia, negocierile s-au încheiat deja cu succes, rezultatul este satisfăcător și condițiile sunt avantajoase, iar compania urmează să prezinte contractul.
Operatorii economici, care vor dori să participe la licitațiile pentru achiziționarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor din banii publici, vor avea mai mult timp pentru a-și pregăti ofertele, potrivit modificărilor, propuse la Legea privind achizițiile publice din 3 iulie 2015. Modificările rezultă din Titlul V al Acordului de Asociere, semnat între UE și Republica Moldova și sunt afișate de MF pentru consultări publice.
Una dintre obligațiile contribuabilului prevăzute de legislație1 este să achite la buget, la timp și integral, sumele calculate ale impozitelor și taxelor, asigurînd exactitatea și veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate. Sub această prevedere cade și obligațiunea achitării impozitului pe venit în rate specificată în art. 84 din CF.
Ministerul Finanțelor afișează pentru consultări publice pe site-ul particip.gov.md proiectul modificărilor și completărilor la unele acte legislative în vigoare, care rezultă din obiectivele politicii fiscale, bugetare și vamale pe anul 2016.
În premieră, nouă producători de vinuri din Moldova s-au reunit sub brandul de țară «Vinul Moldovei» pentru a promova licoarea lui Bachus pe piața din Belarus. Timp de trei zile, ei participă la expoziţia specializată „Producători de vinuri, băuturi tari, bere și băuturi nealcoolice”.
Pentru astăzi, 4 ianuarie, cu începere de la ora 14.00 este programată ședința Parlamentului Republicii Moldova, în al cărei cadru candidatul desemnat la funcţia de premier, Ion Sturza, urmează să prezinte Programul de activitate a viitorului posibil Guvern şi componenţa acestuia.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *