Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În luna septembrie 2019 inflaţia anuală a constituit 6,3% (pentru ultimele 12 luni, din octombrie 2018 până în septembrie 2019), inclusiv la produse alimentare – 9,3%, mărfuri nealimentare – 4,6%, servicii prestate populaţiei – 3,7%, comunică Biroul Naţional de Statistică. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna septembrie 2019 faţă de august 2019 a constituit 100,8% (în septembrie 2018 faţă de august 2018 IPC a marcat 100,1%). Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,96%, la mărfurile nealimentare cu 0,3% şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 1,4%.
O condiţie principială a Moldovei pentru privatizarea întreprinderii „VestMoldTransGaz” este ca investitorul să respecte cerinţele concursului investiţional. Declaraţia în acest sens a făcută de vicepremier, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul unei emisiuni televizate. El a menţionat că această condiţie include două componente importante.
Care din normele stabilite în 2 alineate numerotate identic (12) ale articolului 117 din Codul fiscal urmează a fi aplicată?
Instituția publică realizează livrări scutite de TVA către alte autorități și instituții publice. Conform procedurilor, contractele cu beneficiari sunt înregistrate în cadrul achizițiilor publice. Ținând cont de normele de instituite în art. 117 din Codul fiscal, începând cu 1 iulie avem obligația ca aferent livrărilor efectuate să emitem factura fiscală electronică (e-Factura)?
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.90 din 19 iulie 2019 (Monitorul Oficial nr.246-248 din 02 august 2019), începând cu 1 iulie 2020, la efectuarea livrării impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura).
Pe parcursul perioadei ianuarie-august 2017, întreprinderile industriale din Republica Moldova au produs cu 1,4% mai multe bunuri, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În conformitate cu alin. (12) al art. 117 din Codul fiscal, începînd cu 1 iulie 2019, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile alineatului în cauză nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
Entitățile, care aplică Standardele Internaționale de Raportarea Financiară (IFRS), trebuie să își adapteze procesul de depreciere a creanțelor comerciale la noul mod, prevăzut de IFRS 9 „Instrumente financiare” (în continuare – IFRS 9)1. Acest nou standard2 prevede că entitățile trebuie să evalueze pierderile din depreciere preconizate aferente creanțelor din momentul recunoașterii inițiale până la derecunoașterea acestora.
Atingerea progreselor palpabile în calitatea vieții oamenilor și în abilitarea grupurilor vulnerabile este noua filozofie propusă pentru Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova – „Moldova 2030”, care este prezentată în Nota de concept, propusă pentru consultări publice de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Proiectul descrie obiectiv tendințele în dezvoltarea umană în ţară, bazate pe analiza factorilor demografici, sociali, economici, climaterici, dar și cei de guvernare.
Începând cu 1 iulie curent, la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiecții impozabili sunt obligați să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-Factura). În acest context, Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de ordin prin care se introduc modificări în șase ordine, cu scopul de a le aduce în concordanță cu art. 117 din Codul fiscal, care reglementează prevederea indicată supra. Totodată, potrivit proiectului, aceste modificări au ca scop și optimizarea proceselor în domeniul achizițiilor publice.
Începând cu ianuarie 2019, va fi interzisă utilizarea comercializării pungilor de transport, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 microni, consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri. Pungile de plastic cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni vor fi interzise din ianuarie 2021, cu excepția celor, care sunt utilizate ca ambalaj. Acestea sunt prevederile din articolul nou, 201, ”Restricții în domeniul comerțului cu amănuntul ”, cu care a fost completată Legea cu privire la comerțul interior”. Modificarea a fost adoptată de Parlament pe 7 iulie curent și promulgată pe 18 iulie. Ambele documente au fost publicate în ediția MO din 28 iulie 2017.
Acum doi ani, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului TWINNING ”Sprijin pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova”, unul din vorbitori menționa că auditul intern este ca mirosul de gaz, rareori agreabil, dar poate, de regulă, să evite explozii, făcând referire la rolul auditului în asigurarea bunei activității a oricărei instituții. Ieri, 11 septembrie curent, a avut loc conferința de încheiere a programului, fiind trecute în revistă principalele rezultate. În acest context, ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a menționat că prin acest proiect s-a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea sistemului de control financiar public intern.
Declarația a fost făcută de către expertul Institutului de dezvoltare și inițiative sociale, fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică Victor Parlicov.
Din totalul celor planificate pe componenta economică ale Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC/DCFTA) ale Acordului de Asociere RM-UE, pentru primul semestru al anului 2017 au fost realizate cu succes 38 de acțiuni, rata de implementare ale angajamentelor asumate a fost de 80 la sută pentru perioada ianuarie-iunie 2017.
Poate întreprinderea elibera factura fiscală cu data de 28.02.2019 pentru mărfurile livrate la data de 15.02.2019? Problema este că, la data de 15.02.2019, entitatea nu avea serii si numerele de diapazon a facturilor fiscale. În baza căror acte legislative este posibil acest fapt?
SFS reiterează: începând cu data de 1 iulie 2019, la efectuarea livrărilor în cadrul contractelor de achiziții publice apare obligația de utilizare a e-Facturii. Aceasta reiese din contextul prevederilor alin.(12) al art.117 din Codul fiscal. Astfel, la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiecții impozabili sunt obligați să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-Factura). Prevederile în cauză nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
Guvernul Moldovei a aprobat Raportul privind monitorizarea securităţii aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale. Documentul a fost aprobat în şedinţa Executivului, şi urmează a fi prezentat Secretariatului Comunității Energetice. Potrivit documentului, în care se face referință la balanța energetică a anului 2015, în aprovizionarea primară totală cu energie a țării, produsele petroliere și gazele naturale sunt resursele energetice predominante (35% și, respectiv, 34,7%). Gazul natural este sută la sută importat din Federația Rusă, iar produsele petroliere – din România, Bulgaria, Rusia și alte țări. Biocombustibilul și deșeurile reprezintă 13,6%, iar cărbunele și electricitatea – 4,3% și, respectiv, 12,3%.
Experții centrului analitic independent recomandă să fie luate măsuri de protejare a intereselor locuitorilor – investitori ai Moldovei, care au investit în construcția gazoductelor, şi au exprimat îngrijorarea în raport cu faptul că Programul național de gazificare și toate documentele conexe privind extinderea rețelelor de distribuire a gazelor, aprobate de Guvern în anii 2001-2002, nu fac lumină privind sursa de finanțare a acestor investiții.
Articolul 5 pct. 29) din CF stabileşte noţiunea de subdiviziune, care reprezintă unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia.
Guvernul a decis să declare cea de-a doua fază a implementării proiectului Conductul de interconectare a sistemului de transport gaze naturale din România cu sistemul de transport de gaze naturale din Republica Moldova utilitate publică de interes naţional. Decizia a fost adoptată în cadrul şedinţei din 5 aprilie 2017.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *