Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației (ANRCETI) va comanda un studiu independent privind respectarea de către operatorii de telefonie mobilă a condițiilor de acoperire a teritoriului țării cu semnal calitativ, inclusiv în perimetrul drumurilor naționale. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul unei întrevederi de lucru a viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, cu conducerea agenţiei.
Economia Republicii Moldova a înregistrat o scădere de 0,5 la sută, în anul 2015, o evoluție peste estimările analiștilor și ale autorităților, care se așteptau la un declin de pînă la 2 la sută. Biroul Naţional de Statistică (BNS) a anunţat marți rezultatele pentru anul trecut, care indică o valoare a produsului intern brut de circa 122 miliarde de lei.
Declarația a fost făcută de șeful Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, la o reuniune a producătorilor şi procesatorilor de carne cu participarea reprezentanţilor Ministerelor Economiei, Agriculturii, Dezvoltării Teritoriale şi Mediului, dar şi a Asociaţiilor de profil.
Şomerii înregistraţi la Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social vor presta, la solicitarea primarului, activităţi de interes comunitar. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la ajutorul social, aprobat de Guvern în ședința din săptămâna trecută, este publicat în ediția din 20 octombrie a Monitorului Oficial.
Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit într-o şedinţă, pentru a selecta câştigătorii Premiului Naţional 2017. Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar numele câştigătorilor Premiului Naţional ediţia 2017 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului.
Un Regulament ce stabileşte modul și cerinţele specifice pentru darea în exploatare a categoriilor de obiecte industriale periculoase a fost propus spre consultare publică de Ministerul Economiei.
Politicile de evidență contabilă ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și entitățile subordonate, în anul 2016, nu corespund cerințelor minime aprobate de Ministerul Finanțelor, se menționează în Hotărârea Curții de Conturi privind Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale ANSA și unor instituții din subordine pe anul 2016 și Raportul de audit privind conformitatea activității ANSA și a unor entități din subordine în anul 2016, publicat în MO, din 18 august curent.
Noul guvern tehnocrat a dat drumul pe bandă rulantă la 40 de acte normative din domeniul fiscal în ultimele zile ale anului trecut. România este un stat birocratizat excesiv, contribuabilii fiind supracontrolaţi, suprareglementaţi şi suprataxaţi, în condiţiile în care orice firmă cu venituri de peste 100.000 euro trebuie să depună peste 220 de declaraţii pe an, a spus la ZF Live Valentina Saygo, expert contabil, fondatoarea firmei Ask for Accounting.
Proiectul legii privind auditul situațiilor financiare, ce prevede stabilirea cadrului juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, reglementarea exercitării profesiei de auditor, precum și cerințele specifice auditului entităților de interes public, a fost votat în lectură finală de Parlament pe 15 decembrie curent.
Guvernul a examinat în cadrul ședinței din 30 august curent proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Proiectul (inițiativa legislativă a deputaților) propune includerea în perioadele necontributive ale sportivilor de performanţă asiguraţi perioadele asimilate stagiului de cotizare în care sportivul asigurat, membru al lotului național, beneficiază de bursă lunară. E vorba de persoanele care nu desfășoară și o altă activitate remunerată din care se plătesc contribuții de asigurări sociale.
Context O companie de construcții realizează un proiect rezidențial într-o zonă care nu este conectată la rețeaua de electricitate. Pentru a avea acces la aceasta, compania urmează să construiască o stație electrică, urmând ca ea să fie transferată întreprinderii responsabile de furnizare a energiei electrice.
Guvernul a aprobat semnarea a două Înțelegeri administrative pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania privind securitatea socială, semnat la Chișinău la 12 ianuarie 2017 și înaintat de executiv Parlamentului pentru ratificare.
Ungaria, prin intermediul Băncii Maghinare de Export-Import (Exim), a deschis o linie creditară în valoare de 61,53 mil. euro pentru agenții economici din Republica Moldova, care au proiecte comune cu parteneri din această țară și necesită finanțare.
Forumul de afaceri Moldova-Belarus, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care s-a desfășurat la Chișinău, a întrunit peste 45 de agenți economici din ambele țări. În discursul de deschidere a evenimentului, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a specificat că relațiile comercial-economice cu Republica Belarus se menţin la nivel destul de înalt şi permanent se dezvoltă.
Aspectele colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și Ucraina au fost discutate în cadrul ședinței în format extins a co-președinților Comisiei moldo-ucrainene de colaborare comercial-economică, viceprim-ministru, ministru al Economiei, Octavian Calmîc, și prim-viceprim-ministru al Ucrainei, ministru al Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv.
Cancelaria de Stat a expus pentru consultări publice un proiect privind modificarea și completarea unor decizii ale Executivului, în vederea asigurării traducerii în fapt a Art.II din Legea nr.297 pentru modificarea unor acte legislative. Scopul proiectului este sporirea motivării funcționarilor publici pentru obținerea unor rezultate optime în muncă la nivel de autoritate publică (subdiviziune), care va fi atinsă prin acordarea diferențiată a plăților de stimulare.
ISA 570 „Continuitatea activității” tratează responsabilitățile auditorului în auditul situațiilor financiare în legătură cu folosirea de către conducere a prezumției de continuitate a activității în întocmirea situațiilor financiare.
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2018, în ziua următoare a dezbaterilor publice, a fost discutat în ședința plenară a Parlamentului și votat în prima lectură.
În anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după criza din anul precedent. În primele două trimestre se observă o creştere fără precedent a dării în exploatare a apartamentelor și, cel mai probabil, în acest an putem ajunge la cifra de 8000 de apartamente - cel mai mare nivel de la independența Republicii Moldova. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *