Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Începând cu anul 2017, legislația stabilește un regim fiscal simplificat privind impozitul pe venitul persoanelor fizice care desfășoară activitate în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor) fără a constitui o formă organizatorico-juridică a activității de antreprenoriat. Aceasta reprezintă o treaptă intermediară a afacerii, de la care cetățeanul urmează să progreseze odată cu dezvoltarea afacerii la alte forme de antreprenoriat convenabile, reieșind din specificul activității. Implementarea unui nou regim fiscal simplificat are drept scop susținerea persoanelor fizice în vederea inițierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a acesteia în oarecare forme organizatorico-juridice stabilite de lege, cum ar fi întreprinzători individuali, societăți cu răspundere limitată, etc. Respectiv, titlul II al Codului fiscal a fost completat cu un nou capitol, 102, astfel fiind introdusă noua categorie de contribuabili. Totodată, art. 5 din titlul I al CF a fost completat cu pct.361) privind noțiunea generală de activităţi independente, care constituie activităţi de comerț desfășurate de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfășurării căreia obține venit. Potrivit art.3 din Legea nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior, prin comerțul cu amănuntul se subînțelege activitate desfășurată de comercianții care vând produse direct consumatorilor, pentru uzul personal al acestora (consumul final). De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.231, comerțul cu amănuntul se desfăşoară prin intermediul unităților comerciale staționare (magazine), staționare provizorii (pavilioane, gherete (chioșcuri)), unităților mobile sau prin alte modalități prevăzute de legislație. Regulile specifice de desfăşurare a comerţului cu amănuntul pe teritoriul Republicii Moldova de persoanele fizice şi juridice (comercianți), indiferent de forma lor juridică de organizare şi tipul de proprietate, precum și cerințele stabilite faţă de aceşti comercianţi şi clasificarea unităţilor de comerţ cu amănuntul sunt prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.931 din 8 decembrie 2011. Subiecți ai impunerii aferent regimului stabilit (activitate independentă) sunt persoanele fizice rezidente care obțin venituri din activitățile independente, cu excepţia activităților menţionate la art. 88, 90 şi 901, în sumă ce nu depăşeşte 600 mii lei într-o perioadă fiscală. Venitul obţinut în urma desfășurării activităţii date este impozitat la o cotă de 1% din obiectul impunerii, dar nu mai puțin de 3 mii de lei anual. Conform prevederilor art.6910 din CF, obiect al impunerii este venitul din activități independente obținut în perioada fiscală de declarare. Acesta constituie venitul din desfășurarea activităților în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor). Respectiv, calcularea impozitului pe venit se va efectua prin aplicarea cotei impozitului de 1% asupra venitului din activități independente. În cazul în care suma impozitului determinat constituie mai puțin de 3 mii lei, contribuabilul este obligat, în temeiul art.6911 din CF, să achite impozitul în mărime de 3 mii lei. Pentru veniturile, altele decât cele obținute în rezultatul desfășurării activităţii independente, obligaţiile fiscale aferente impozitului pe venit se apreciază în modul general stabilit de CF, independent de veniturile din activitatea independentă. Exemplul 1: Contribuabilul este înregistrat ca persoană care desfășoară activitate independentă. Aceiași persoană fizică, în acelaşi timp, are și statutul de angajat în calitate de paznic la un agent economic în baza contractului individual de muncă. Cum se apreciază obligaţiile fiscale ale persoanei în situaţia data şi cum se vor impozita veniturile obţinute de salariat? După cum am menţionat, pentru veniturile, altele decât veniturile rezultate din desfăşurarea activităţii independente, obligaţiile aferente impozitului pe venit se determină în modul general stabilit de CF, independent de veniturile din activitatea independentă. Respectiv, veniturile obţinute de către contribuabil sub formă de salariu se vor impozita în modul stabilit de art. 88 din Codul fiscal conform cotelor stabilite de art. 15 lit. a) din Cod. În conformitate cu prevederile art. 697 alin. (2) din CF, dreptul la aplicarea regimului fiscal stabilit prin capitolul 102 se realizează prin depunerea cererii de către contribuabil la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat. În acest sens, contribuabilii interesați urmează să depună la organul fiscal ,,Cererea de înregistrare/încetare a activității şi de înregistrare/radiere din evidenţă a MCC pentru persoanele care desfăşoară activitate independentă”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2 din 9 ianuarie 2017. Conform anexei nr.2 la Ordinul indicat, în calitate de documente care vor servi drept temei pentru înregistrarea activității independente și a mașinii de casă și control (MCC) se recunosc: 1) Copia buletinului de identitate; 2) Copia de pe documentul ce atestă procurarea legală a MCC de pe piața internă (copia facturii sau a facturii fiscale, după caz); 3) Contractul privind asistența tehnică pentru MCC; 4) Cartea tehnică; 5) Registrul de evidență a serviciilor de asistență tehnică pentru MCC; 6) Registrul MCC; 7) Instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere a MCC; 8) Copia documentului eliberat de instituția financiară ce confirmă deschiderea contului bancar (după caz); 9) Înştiinţare de recepţionare a notificării privind iniţierea activităţii de comerţ, însoţită obligatoriu de copia notificării. 10) Documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul public de asigurări sociale şi de asigurări obligatorii de asistenţă medicală la momentul iniţierii activităţii independente. Copiile de pe documentele nominalizate se legalizează de către contribuabil prin aplicarea semnăturii. Potrivit Legii nr.231, comercianții trebuie să notifice autoritatea administrației publice locale de nivelul I, autoritatea administraţiei publice a municipiilor Chişinău şi Bălţi sau a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, în a cărei rază teritorială urmează să-şi desfăşoare activitatea comerciantul respectiv. Comerciantul are dreptul să desfăşoare activitatea de comerţ concomitent cu depunerea notificării privind iniţierea activităţii de comerţ. Notificarea se depune de comerciant în mod separat pentru fiecare unitate comercială şi/sau loc de vânzare. Persoanele fizice, pentru a-și înregistra activitatea independentă, urmează să se prezinte la subdiviziunea SFS în a cărei rază teritorială de deservire îşi au adresa de domiciliu cu cererea și documentele menționate. Perioada de aplicare a regimului simplificat începe cu perioada fiscală în care a fost depusă cererea. Depunerea repetată a cererii în perioadele fiscale ulterioare nu este necesară. Exemplul 2: Persoana fizică se înregistrează în calitate de persoană care desfășoară activitate independentă pe parcursul perioadei fiscale (la data de 15 septembrie). Care este mărimea obligaţiei fiscale a persoanei? Potrivit prevederilor art.699 alin.(2) din CF, pentru contribuabilii care inițiază activitatea în cursul perioadei fiscale, aceasta se consideră perioada de la data înregistrării contribuabilului în Registrul fiscal de stat, în conformitate cu art.6913, şi până la încetarea activității în decursul anului sau până la finele anului calendaristic. Obiect al impunerii este venitul din activități independente obținut în perioada fiscală de declarare (art.6910 alin.(1) din CF). În baza art.6912 alin.(1) din CF, calcularea impozitului pe venit se efectuează prin aplicarea cotei impozitului asupra venitului din activități independente, care nu poate constitui mai puțin de 3 mii lei anual. Prin urmare, persoana care desfășoară activități independente urmează să achite impozit pe venit pentru perioada septembrie - decembrie în mărime de 1% din venitul din activități independente, dar care nu trebuie să constituie mai puțin de 3 mii lei pe an. Calcularea impozitului se efectuează anual cu achitarea impozitului la buget în rate, trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului corespunzător, la contul trezorerial de venituri al bugetului unității administrativ-teritoriale conform adresei de domiciliu/reședință a contribuabilului. Codul IBAN pentru fiecare contribuabil în sensul simplificării achitării va fi indicat în Confirmarea privind luarea la evidenţa fiscală a persoanelor fizice care desfăşoară activitate independentă. În cazul înregistrării venitului din desfășurarea activității independente într-o perioadă fiscală ce depășește suma de 600 mii lei, fără înregistrarea activității într-o formă organizatorico-juridică conform legislației, persoana fizică este pasibilă sancționării conform art.263 din Codul contravențional, dacă acțiunile nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor prevăzute de Codul penal (despre faptul dat persoana este informată în Confirmare). Potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din CF, contribuabilul este obligat să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar, respectând reglementările aprobate de Guvern. În acest sens, pct. 1 al Hotărârii Guvernului nr. 141/2019 obligă contribuabilii care, potrivit legislației în vigoare, au obligația ţinerii contabilităţii, să efectueze decontările băneşti în numerar cu utilizarea MCC. În perioada fiscală în care a fost înregistrată activitatea, contribuabilul este în drept să diminueze suma impozitului pe venit datorat cu suma cheltuielilor suportate pentru procurarea (achiziționarea) mașinii de casă şi de control utilizate în activitate. Exemplul 3: Persoana fizică care desfăşoară activitate independentă comercializează detergenţi. Pe parcursul perioadei fiscale curente, în urma activităţii desfăşurate, obţine venit în sumă de 450 mii lei. Care este obligaţia fiscală a persoanei la sfârşitul perioadei fiscale, luând în calcul faptul că contribuabilul, odată cu înregistrarea sa în calitate de persoană care desfăşoară activitate independentă, a achiziţionat maşină de casă şi control în sumă de 1 150 lei? Care va fi obligaţia fiscală a persoanei pentru venitul obţinut? Dat fiind faptul că venitul impozabil obţinut în urma desfăşurării activităţii independente constituie 450 mii lei, impozitul pe venit calculat aferent venitului obţinut în perioada fiscală constituie 4,5 mii lei ( 450 000 x 1% = 4 500 ). Totodată, menţionăm că, în perioada fiscală în care a fost înregistrată activitatea, contribuabilul este în drept să diminueze suma impozitului pe venit datorat cu suma cheltuielilor suportate pentru procurarea (achiziționarea) MCC utilizate în activitate, prin depunerea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit a persoanei fizice care desfăşoară activitate independentă (Forma AI17) în termen de până la 25 martie a anului următor perioadei fiscale de declarare. Respectiv, din suma impozitului pe venit calculat 4,5 mii lei se va deduce suma de 1,15 mii lei. Astfel, impozitul spre plată care urmează să fie achitat de către contribuabil va fi de 3,35 mii lei. Potrivit prevederilor art. 698 din CF, contribuabilii – persoane fizice care desfășoară activități independente aplică contabilitatea de casă în conformitate cu art.44 alin.(2) din Cod. În scopuri fiscale, contribuabilii sunt obligaţi să ţină evidenţa vânzărilor şi procurărilor conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor şi să utilizeze MCC la efectuarea decontărilor în numerar în modul stabilit de Guvern pentru contribuabilii care ţin evidenţa contabilă. Prin contabilitate de casă se înțelege metoda conform căreia: a) venitul este raportat la anul fiscal în care acesta este obţinut în mijloace bănești sau sub formă de proprietate materială; b) deducerea se permite în anul fiscal pe parcursul căruia au fost suportate cheltuielile, cu excepţia cazurilor în care aceste cheltuieli trebuie raportate la un alt an fiscal, în scopul reflectării corecte a venitului. Astfel, la efectuarea decontărilor în numerar pentru operaţiunile economice cu plătitorii, persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente sunt obligate să utilizeze MCC la efectuarea decontărilor în numerar în modul stabilit de Guvern, eliberând plătitorilor bonurile de casă emise de acestea. Persoana fizică ce desfăşoară activităţi independente înregistrează vânzările şi procurările în Registrul-jurnal de vânzări şi procurări (pct.12 din Indicaţiile metodice privind particularităţile ţinerii evidenţei vânzărilor şi procurărilor în scopuri fiscale de către persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente, aprobate prin Ordinul MF nr.2 din 9 ianuarie 2017). La întocmirea Registrului-jurnal se vor respecta următoarele cerinţe: 1) Registrul-jurnal se întocmeşte într-un exemplar pe suport de hârtie pentru fiecare perioadă fiscală de gestiune, cu excepţia cazului prevăzut la subpct.7); 2) filele Registrului-jurnal pe suport de hârtie se numerotează în ordine crescătoare şi se şnuruiesc. Pe ultimă filă a Registrului-jurnal se indică data şi numărul de file confirmate prin semnătura persoanei fizice ce desfăşoară activităţi independente; 3) înregistrările se efectuează în ordine cronologică în baza documentelor justificative; 4) vânzările şi procurările în valută străină se reflectă în Registrul-jurnal în monedă naţională conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data încasării veniturilor sau efectuării cheltuielilor (plăţilor); 5) în Registrul-jurnal se înregistrează doar vânzările şi procurările legate de activitatea independentă; 6) sumele veniturilor şi cheltuielilor se totalizează la finele perioadei fiscale de gestiune sau, după caz, pe fiecare lună (trimestru) cu total cumulativ de la începutul perioadei fiscale de gestiune; 7) dacă la sfârşitul perioadei fiscale de gestiune în Registrul-jurnal a rămas spaţiu nefolosit (foi curate), acest registru poate fi folosit pentru înregistrarea vânzărilor şi procurărilor anului de gestiune imediat următor. Persoana fizică ce desfăşoară activităţi independente este obligată să păstreze Registrele-jurnal, Registrele MCC, copia borderoului şi documentele justificative o perioadă de cel puţin 4 ani. Darea de seamă privind impozitul pe venit - Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei fizice care desfăşoară activitate independentă (Forma AI17) se prezintă nu mai târziu de 25 martie a anului următor perioadei fiscale de declarare. De asemenea, în baza prevederilor art.295 lit.g1) din CF, persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă în cadrul pieţelor create în condiţiile art.12 din Legea nr.231 cu privire la comerţul interior, sunt scutite de plata taxei pentru amenajarea teritoriului şi taxei pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări de servicii. Exemplul 4: Persoana fizică care desfăşoară activitate independentă, comercializează produse de uz casnic. Totodată, pe parcursul perioadei vinde nuci unui SRL, această vânzare nefiind calificată drept activitate de întreprinzător, deoarece acestea provin din gospodăria casnică. Care va fi obligaţia fiscală a persoanei pentru venitul obţinut?
Acesta este sloganul campaniei inițiate de Serviciul Fiscal de Stat cu scopul de a spori gradul de informare, dar și de conformare fiscală a comercianților de flori. În perioada campaniei (14-31 mai 2018) angajații SFS se vor deplasa în locurile amenajate pentru comerțul cu flori și vor explica vânzătorilor prevederile legislației fiscale, vor demonstra modul de utilizare a mașinii de casă și control, dar și vor răspunde la întrebări.
Începând cu 1 iulie 2018, se vor aplica noi tarife pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de către „RED Nord” S.A., diferențiate în funcție de nivelul tensiunii rețelelor electrice de distribuție. În Monitorul Oficial din 29 iunie curentAgenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea privind tarifele și prețurile reglementate la energia electrică.
În şedinţa de ieri Guvernul a aprobat instituirea Registrului de stat al animalelor şi a Regulamentului cu privire la ținerea acestuia. Documentul stabilește modul de ținere a Registrului de stat al animalelor (RSA), dreptul de acces la acesta, asigurarea securităţii și integrităţii informației, dar şi procedura de înregistrare, modificare și radiere a informației din RSA. Proprietarul Registrului este statul, posesor — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, deținător – IP STISC. În calitate de registratori sunt indicate subdiviziunile I.P. „STISC”, ANSA şi subdiviziunile teritoriale ale acesteia şi posturile de control sanitar-veterinare din cadrul posturilor vamale.
Consiliului naţional pentru reforma administrației publice a examinat acțiunile întreprinse pentru restructurarea administraţiei publice centrale și obiectivele pentru perioada următoare. În cadrul şedinţei premierul Pavel Filip a menționat că implementarea Strategiei de reformare a administrației publice este o prioritate a Guvernului, iar în ultima perioadă au fost întreprinse mai multe acțiuni în acest sens. „Efectele acestei reforme trebuie să fie simțite de cei care lucrează în administrația publică centrală, de cetățeni și de mediul de afaceri”, a spus prim-ministrul. Retrospectiva acţiunilor pentru reformarea APC include reducerea numărului de ministere de la 16 la 9, depolitizarea funcției publice, reforma instituțiilor de control și a domeniului de cercetare și inovare.
Creșterea nivelului de participare a mediului de afaceri la procedurile de achiziții publice, reducerea riscurilor și costurilor corupționale, implementarea mijloacelor electronice la toate etapele procesului de achiziții publice sunt doar câteva dintre acțiunile anticorupționale ce vor fi întreprinse în următorii doi ani în domeniul achizițiilor publice. Hotărârea Guvernului privind aprobarea Planului sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul achizițiilor publice pentru anii 2018-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial din 27 aprilie curent.
La 19 iulie 2018 Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege privind modernizarea Codului civil (CC, Cod) și modificarea și completarea unor acte legislative. După promulgare și publicare oficială, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 20191.
În cadrul verificării tematice la capitolul impozitul pe venit pentru perioadele 2016–2017 la entitatea „A” S.R.L. s-a stabilit că aceasta a prezentat declaraţia VEN12 pentru anul 2016 la data de 15.04.2017. Ce sancţiuni vor fi aplicate în cazul respectiv entităţii, inclusiv persoanelor cu funcţii de răspundere, pentru prezentarea tardivă a declaraţiei privind impozitul pe venit, ţinând cont şi de termenul de prescripţie?
„ Mass-media care dispun de personalitate juridică și sunt înregistrate în modul prevăzut, vor fi scutite de impozitul pe venit obținut din desfășurarea nemijlocită a activității conform licenței de emisie și/sau de creare de opere audiovizuale destinate formării serviciilor de programe și/sau de editare și difuzare a publicațiilor periodice și/sau de difuzare a informațiilor prin oricare mijloc de comunicație”. Proiectul de modificare şi completare a prevederilor Codului fiscal este înregistrat în Parlamentul RM şi vine cu precizarea noţiunii de mass-media – mijloace de informare publică, tipărite sau difuzate în format electronic, inclusiv on-line, care dispun de personalitate juridică (publicațiile periodice, agențiile de presă, publicațiile on-line, audiovizualul), înregistrate în modul prevăzut de lege.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, contribuabilul este obligat să țină evidența contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislație
Curtea de Conturi a publicat, în ediția Monitorului Oficial din 10 august curent Hotărârea cu privire la Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), întocmite la 31 decembrie 2017. Potrivit documentului, rapoartele financiare consolidate întocmite la 31 decembrie 2017 nu oferă o imagine reală și fidelă a situației financiare conform cadrului de raportare aplicabil.
Cum se efectuează vînzarea corectă a certificatelor cadou cu nominal de bani şi când este vânzarea între 2 copanii. Dacă cumparatorul a procurat un certificat cadou de la SRL X in valoare de 1200 lei, inclusiv TVA, dar marfa a ridicat-o de la SRL Y de 1200 lei inclusive TVA, cum corect se trece în evidenţa contabilă în ambele companii, dacă companiile realizează aceiaşi marfă şi cum ramâne cu TVA şi impozitul pe venit? Se eliberează bonul fiscal la vănzarea certicatului şi bon la marfă?
Codul fiscal va fi completat cu un nou articol ce va reglementa perioada și termenele de valabilitate ale vinietei. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege ce are drept scop concretizarea atribuțiilor de control în domeniul transportului rutier, autorizarea intrării sau părăsirii teritoriului țării, precum și stabilirea taxei sau vinietei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neîmatriculate în RM în funcție de categoria autovehiculului rutier și termenul de ședere.
Completarea Codului rutier cu un nou articol ce va reglementa activitatea organului de control în domeniul respectării regulilor în domeniul rutier de către transportatorii străini pe teritoriul ţării noastre a fost examinată în prima lectură de parlamentul RM. Astfel, proiectul prevede că controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale pe teritoriul Republicii Moldova va fi realizat de Agenția Națională Transport Auto.
În contextul prevederilor Codului fiscal (СF), pentru persoana fizică cetăţean imobilul poate fi sau nu locuinţă de bază. Potrivit prevederilor art. 5 pct. 46) din CF, locuinţă de bază reprezintă locuinţa care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
În contextul reformei actelor permisive implementate în Republica Moldova, autorizația de antrepozit vamal a fost recunoscută drept un act permisiv, iar procedura de eliberare a acesteia a fost modificată. În paralel, articolele Codului vamal (CV) care reglementează condițiile pe care trebuie să le întrunească un antrepozit vamal au fost modificate și ele. În acest context, spre atenția cititorului se propune o descriere completă și exhaustivă a procedurii de înființare a unui antrepozit vamal conform cadrului normativ în vigoare.
Inspectoratul Energetic de Stat va fi absorbit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens este propus spre consultare de Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Autoritățile susțin că prin implementarea acestei hotărâri va fi atins obiectivul de reducere a numărului organelor de control a activității de întreprinzător în domeniul energetic.
La data de 17 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 180 din 26.06.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (Lege). Declararea voluntară oferă persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova posibilitatea să declare mijloacele bănești care anterior nu au fost declarate, fără să fie supuși unor măsuri de constrângere din partea statului. Poate declara voluntar mijloace bănești oricare persoană fizică care este cetățean a RM. Declararea voluntară a mijloacelor bănești începe la data de 17 august 2018 şi se încheie la 1 februarie 2019.
Cel mai mare operator de tichete de masă pe plan mondial — Edenred deja este pregătit să lanseze tichetele de masă în Republica Moldova. Evenimentul de lansare oficială a companiei franceze avut loc ieri, 24 aprilie, în prezența mai multor oficialități – ambasadorul Franței în Republica Moldova, Excelența Sa M. Pascal Le Deunff, membrul bordului Edenred, Chief Operating Officer, Northern Europe, Central Europe, France and Belgium în cadrul Edenred, Arnaud Erulin, reprezentanți ai mediului de afaceri, sindicatelor și patronatelor etc. În mesajul său, directorul Edenred România și Moldova, Dana Sîntejudean, a menționat că Edenred militează pentru pauza de prânz zilnică în rândul angajaților, care trebuie integrată în cutumele sociale, în cultura companiilor și a institutiilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *