Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În vederea calificării regimului de impunere cu T.V.A. a livrărilor de mărfuri şi reflectării acestora în Declaraţia privind T.V.A., urmează a ne conduce de prevederile art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul Fiscal obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie: a. livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b. importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
În vederea calificării regimului de impunere cu T.V.A. a livrărilor de mărfuri şi reflectării acestora în Declaraţia privind T.V.A., urmează a ne conduce de prevederile art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul Fiscal obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie: a. livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b. importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice; c. importul serviciilor în Republica Moldova. Este de menţionat că livrarea impozabilă, potrivit art. 93 pct. 6) din Codul fiscal, reprezintă livrarea de mărfuri, servicii ce reprezintă rezultatul activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. Totodadă, prin import de mărfuri, în temeiul punctului 8) al articolului menţionat, se subînţelege introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia vamală.
La situaţia din 30 iunie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 8 979,7 mil. lei. Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Conform art. 4 al Codului fiscal, dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional. Conform paragrafului 1 din art. 15 al Acordului „Potrivit prevederilor articolelor 16, 17 şi 18 ale prezentului Acord, salariul şi alte remuneraţii similare obţinute de rezidentul Statului Contractant pentru o activitate salariată vor fi impuse numai în acest Stat, în afară de cazul cînd activitatea salariată nu este exercitată în celălalt Stat Contractant. Dacă activitatea salariată este exercitată în celălalt Stat Contractant, remuneraţiile obţinute în legătură cu aceasta pot fi impuse în acest celălalt Stat.” Astfel, salariul şi alte remuneraţii similare obţinute de rezidentul Federaţiei Ruse din munca achitată de angajatorul care este rezident al Republicii Moldova şi care nu a fost exercitată pe teritoriul Republicii Moldova, nu urmează a fi impuse la sursa de plată în Republica Moldova. Pentru a nu fi impozitate la sursa de plată plăţile salariale, urmează a fi respectate prevederile art. 793 alin. (2) Cod fiscal şi anume, la prezentarea de către nerezidenţi a confirmării despre rezidenţa permanentă, venitul faţă de care, potrivit tratatelor internaţionale, este prevăzut un regim de impozitare preferenţial în Republica Moldova se scuteşte de impunere la sursa de plată sau impozitul pe venit la sursa de plată se reţine la o cotă redusă.
Impozitele şi taxele reprezintă principala sursă de venituri a unui stat, utilizate pentru finanţarea activităţilor social-economice şi pentru a menţine statalitatea. Reprezentînd un element indispensabil de constituire a unui stat, impozitele au început să fie colectate şi percepute odată cu apariţia primelor formaţiuni statale. De atunci, metodele de impunere şi colectare a impozitelor, precum şi rolul şi impactul acestora în viaţa social-economică, au evaluat diferit de la un teritoriu la altul. Totuşi, o trăsătura comună aplicabilă oricărui sistem fiscal este colectarea impozitelor de pe un spaţiu geografic definit, de la anumiţi plătitori, într-o perioadă definită de timp şi conform anumitor principii.
La situaţia din 31 decembrie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 19 028,1 mil.lei (100,3% faţă de nivelul planificat). Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Uzura (amortizarea) bunurilor tangibile şi intangibile este un subiect ce nu a fost dezvoltat pe paginile revistelor de specialitate şi în articolele ştiinţifice, reieșind din complexitatea abordărilor sale, care crează dificultăţi în percepere atît agenţilor economici (aceştia apreciază uzura drept o deducere greoaie şi preferă să nu o utilizeze, pentru a evita costurile administrative exagerate legate de calcularea acesteia), cît şi cercetătorilor economici în domeniul fiscal (uzura se prezintă drept un subiect interesant unui contingent restrîns de utilizatori). În cele ce urmează, se prezintă practica internaţională de aplicare a uzurii în scopuri fiscale1.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
La situaţia din 30 iunie 2013 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 9 527,7 mil. lei, ceea ce reprezintă 104,1% faţă de nivelul planificat.
Determinarea impozitului pe venit din creşterea de capital este o provocare atît pentru persoana fizică şi juridică, cît şi pentru administraţia fiscală. Baza normativă, ce ţine de aplicarea impozitului pe venit la creşterea de capital, este prevăzută în Capitolul 5 „Creşterea şi pierderile de capital” din Titlul II al Codului fiscal.
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
Administrația unei companii de publicitate solicită explicații privind procedura de achitare în bugetul local al mun. Chișinău a taxei pentru dispozitivele publicitare, pentru obiectele amplasate pe teritoriul municipiului, începînd cu 13 ianuarie 2012. Ar fi corect oare să se aplice cotele, stabilite pe teritoriul municipiului Chișinău și aplicabile pentru obiectele de publicitate exterioară in 2011? În conformitate cu prevederile Titlului VII „Taxele locale” din Codul Fiscal (în continuare CF), pus în aplicare prin Legea nr. 94-XV din 01.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, în atribuțiile autorităților administraţiei publice locale intră aplicarea tuturor sau numai a unei părți din taxele locale, reglementate de art. 289 alin. (2) din CF (în funcţie de posibilităţile și necesităţile unităţii administrativ-teritoriale), precum și stabilirea cotelor de impozitare corespunzătoare. Subiecții impunerii, obiectele impunerii, baza de impozitare, modul de achitare a taxelor locale și de prezentare a dărilor de seamă aferente acestora, precum și criteriile utilizate pentru acordarea scutirilor fiscale sunt reglementați de CF.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Referitor la impozitul pe bunurile imobiliare şi impozitul funciar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întru asigurarea unei administrări corecte și eficiente a impozitului funciar și impozitului pe bunurile imobiliare, prin prisma modificărilor și completărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 13-14 din 13.01.2012) (în continuare — Legea nr. 267), comunică următoarele. În rezultatul modificărilor și completărilor realizate în Titlul VI al Codului fiscal și Legii nr. 1056-XIV din 16.06.2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal”(în continuare – Lege) prin Legea nr. 267, categoria bunurilor imobiliare a căror impozitare se realizează reieșind din valoarea estimată, începînd cu 01 ianuarie 2012, se extinde cu următoarele obiecte:
Noua metodă de raportare fiscală Începînd cu 1 ianuarie 2012, pentru circa 15 mii de contribuabili se va simplifica procedura de raportare fiscală. Optimizarea şi simplificarea dată este prevăzută în legislaţia fiscală, şi anume: potrivit prevederilor art. 187, alin. (21) din Codul fiscal (în redacţia Legii nr. 48 din 26.03.2011) şi Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 698 din 22.08.2011, începînd cu 1 ianuarie 2012, subiecţii impunerii cu T.V.A. care se deservesc de: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (Direcţia Marilor Contribuabili);Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Chişinău;Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Bălţi şiDirecţia administrării fiscale Comrat din cadrul IFS pe UTA Găgăuzia,vor prezenta, în mod obligatoriu, dările de seamă fiscale utilizînd metode automatizate de raportare electronică prin intermediul serviciului „Declaraţie electronică”. În acest context, din anul viitor, contribuabilii vizaţi nu vor mai depune dările de seamă fiscale pe suport de hîrtie, ci doar în formă electronică.
Petiţiile sunt o formă democratică de comunicare între cetăţean şi autoritate, deseori cererea sau scrisoarea fiind ultima soluţie pentru cel neîndreptăţit. Atît Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), cît şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale sunt „bombardate” zilnic cu zeci de cereri, sesizări, sugestii şi reclamaţii, multe fiind însă anonime.
Cu începere de la 1 ianuarie 2012 vor fi puse în aplicare amendamentele la Codul fiscal aprobate în această primăvară şi care au menirea de a permite organelor fiscale să utilizeze, în caz de necesitate, metode şi surse indirecte în vederea estimării obligaţiilor fiscale ale persoanelor juridice şi fizice. Deşi, nu este o normă nouă în practica internaţională în domeniul fiscal, pentru Republica Moldova această prevedere legislativă va trebui să creeze un bun prilej pentru a permite organelor fiscale să administreze mai eficient colectarea impozitului pe venit al persoanelor juridice şi fizice.
Ca şi Republica Moldova, România va implementa din 2012 un mecanism de evaluare indirectă a veniturilor în scopul impozitării. Dacă la noi, însă, abia se schițează detaliile, în România specialiştii comentează din plin noile prevederi fiscale, iar Departamentul specializat al ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală urma să fie completat şi operațional deja în luna august anul curent. Spre deosebire de țările care au introdus şi implementează de mai mulți ani acest mecanism, în România acesta este mai degrabă un instrument de colectare a banilor la buget, decît de oferire a serviciilor pentru contribuabili. Şi asta pentru că reprezintă „o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite ", scrie Mediafax.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *