Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în iunie 2014, precum și odată cu obținerea statului de țară candidată la UE în iunie 2022, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că, ținând cont de prevederile Codului civil, dacă ultima zi a termenului de prezentare a dării de seamă și achitare a obligației este o zi de duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul stabilit expiră în următoarea zi lucrătoare. Astfel, data de 26 iulie 2021 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS) la bugetul asigurărilor sociale de stat. Categoriile plătitorilor sunt stabilite în anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:
Potrivit art.129 pct.17) din Codul fiscal (CF), cont bancar este cont de plăţi deschis în una din instituţiile financiare (sucursala sau filiala acesteia) din RM sau din străinătate, precum şi contul deschis în sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor. Conform art.3 din Legea nr.114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică (Legea nr.114/2012), сont de plăţi este cel deţinut în numele unuia sau mai multor utilizatori ai serviciilor de plată, utilizat pentru executarea operaţiunilor de plată.
Condițiile de beneficiere de reducerea amenzii aplicate în funcție de tipul acesteia Legislația Republicii Moldova prevede diferite tipuri de sancțiuni, printre care și sancțiunea cu amendă. Amenda este acel tip de sancțiune care poartă caracter economic, pecuniar și, pe lângă scopul de corectare și reeducare a persoanei care a săvârșit încălcarea, are și impact financiar asupra acesteia. În acest sens, legislația prevede și dreptul persoanei care este amendată de a beneficia de reducerea acesteia dacă întrunește condițiile impuse.
Conform prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte, că data de 25 august 2021 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale: - Categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 din anexa menţionată au obligaţia să declare cu utilizarea Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să achite
Cum poate fi reflectată în evidența contabilă datoria sau creanța generată de hotărârea unei instanțe de judecată? Reprezintă sau nu respectiva hotărâre un document primar, în baza căruia pot fi contabilizate faptele economice? Răspunsurile la aceste întrebări sunt oferite în continuare.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 279/2023 (în vigoare începând cu data de ieri, 15.05.2023), au fost operate modificări în procedura de stingere prin compensare a obligației fiscale și de restituire a mijloacelor bănești din buget (inclusiv a sumei plătite în plus), care este prevăzută de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235/2017 (în continuare – Regulament).
Conform prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.
Contribuabilii au obligația generală de a achita la buget în termen și în volum deplin suma obligațiilor lor, care fie că au fost calculate de sine stătător, fie că au fost dispuse spre achitare prin decizia organului fiscal. Pe lângă aceasta, contribuabilii beneficiază și de dreptul de a le fi restituite din buget sumele care au fost achitate în plus sau care conform legislației urmează a fi restituite.
Asociația de economii și împrumut (AEÎ), conform prevederilor art. 7 al Legii asociațiilor de economii și împrumut nr. 139/2007 (în continuare – Legea nr. 139/2007), în funcție de categoria licenței pe care o deține, desfășoară activitate operațională de atragere a mijloacelor bănești sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite, împrumuturi și alte mijloace, în scopul acordării împrumuturilor membrilor săi, precum și efectuarea investițiilor financiare în conformitate cu politica de investiții aprobată de către consiliul AEÎ.
Legea nr. 93/2022 pentru modificarea unor acte normative (în vigoare din 29 mai 2022) operează un șir de modificări semnificative ce vizează procesul de creditare al populației din Republica Moldova. Astfel, pe lângă băncile comerciale, sunt obligate să asigure o creditare responsabilă și prudentă a populației și organizațiile de creditare nebancară (OCN), având în vedere amendamentele operate la Legea nr. 1/2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care, în speță, prevăd:
Care este cadrul legal cu privire la răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15.07.1998 (Legea nr. 93/1998), dacă într-o perioadă de 12 luni consecutive s-au obținut venituri din vânzări mai mari de 300 mii lei şi nu s-a iniţiat o activitate sub formă de SRL sau ÎI? Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 93/1998, patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp.
În conformitate cu prevederile pct.78-79 al SNC „CPD” restituirea subvențiilor se înregistrează ca diminuare a veniturilor anticipate și a valorii activelor rambursate sau majorare (restabilire) a datoriilor față de stat și/sau alți creditori decontate anterior. În cazul în care suma subvenției rambursate depășește venitul anticipat sau dacă nu există un asemenea venit, surplusul, respectiv valoarea integrală restituită, se recunoaște ca cheltuieli curente.
În ultimul timp frecvent apar întrebări referitor la calcularea și achitarea impozitului pe bunurile imobiliare de către deţinătorii drepturilor patrimoniale (de posesie, de gestiune şi/sau de folosinţă) asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și de către arendaşii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile. Categoria de contribuabili menționată supra, chiar dacă nu dețin în proprietate bunuri imobile, trebuie să prezinte calculul impozitului pe bunurile imobiliare luate în locațiune / arendă de la autorități / instituții publice.
Întreprinderea neplătitoare de TVA este subiect al impunerii cu regimul de impozitare conform capitolului 71 al Titlului II din CF. Ținând cont de modificările operate începând cu anul 2020, va include entitatea în obiectul impunerii cu 4% creanțele expirate recuperate? Agenții economici subiecți ai sectorului ÎMM urmează să determine obiectul impunerii prin aplicarea contabilității de angajamente. Conform art. 542 din CF, obiect al impunerii pentru aceștia este
Din bugetul de stat ar urma a fi alocate mijloace financiare în sumă de până la 67,74 mil. lei (echivalentul a 3,17 mil. euro) Societății cu Răspundere Limită „Arena Națională” pentru majorarea capitalului social. Mijloacele respective sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Proiectul hotărârii de Guvern este inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 24 iunie curent. Mijloacele financiare vor fi alocate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Agenției Proprietății Publice, care este asociat unic al Arenei Naționale, statut care i-a fost atribuit prin HG nr.529/2019 și vor fi utilizate în scopul executării contractului de parteneriat public-privat încheiat în anul 2018 între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Arena Națională
O categorie distinctă de creanțe ale statului care se fac venit la bugetul public național este formată din creanțele bănești bazate pe dispoziții de drept public, a căror reglementare se regăsește în Codul administrativ (CA). Ținând cont de prevederile art. 175 și 177 alin. (2) din CA, creanțele menționate derivă dintr-un act administrativ individual sau contract administrativ care obligă debitorul la realizarea unei prestaţii băneşti și au o natură distinctă de celelalte categorii de creanțe ale statului, precum creanţele băneşti bazate pe dreptul statului de a percepe impozite, taxe şi alte plăţi (ce corespund noțiunii de obligație fiscală) cărora li se aplică prevederile Codului fiscal și amenzile aplicate în conformitate cu Codul contravențional.
Dare de seamă fiscală (Declarație) reprezintă orice declaraţie, informaţie, calcul, notă informativă, alt document, care este prezentată Serviciului Fiscal de Stat, privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *