Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Procesul politicii fiscale și vamale pentru anul 2018, care a început în luna februarie 2017 odată cu stabilirea principalelor obiective, parcurgând prin etapele de elaborare, consultare, definitivare, expertizare, aprobare, s-a materializat prin adoptarea în lectură finală de către Parlament și, respectiv, prin promulgarea de către Președintele Republicii Moldova a Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15 decembrie 2017 (în continuare – Lege).
Responsabilii din cadrul Birourilor Vamale Ungheni și Leușeni s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu mai mulți operatori economici și brokeri vamali care activează în raza respectivelor entități. Întrevederile au avut loc cu ocazia organizării ședințelor ordinare ale Comitetelor Consultative ale Birourilor Vamale menționate.
Insolvabilitatea reprezintă un element necesar al economiei de piață. Aceasta este esența însăși a relațiilor preponderent de piață, care implică întotdeauna lipsa de certitudine, riscul de pierdere în obținerea rezultatelor de afaceri în activitatea de întreprinzător.
Bernie Ecclestone, CEO circuitului Formula 1, ar putea fi obligat să plătească penalităţi de 1.6 milioane de dolari, după ce autorităţile fiscale din Marea Britanie au decis să anuleze o întelegere din 2008 pe moştenirea familiei, scrie Bloomberg.
Impozitul imobiliar este un impozit local, care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare a cetăţenilor. Bunurile imobiliare includ: terenurile şi / sau îmbunătăţirile de pe ele — clădiri, construcţii, apartamente şi alte încăperi izolate, a căror strămutare este imposibilă fără cauzarea de prejudicii.
Ucraina a transmis Moldovei datele statistice și propunerile de majorare a cotelor la lactate, produse din carne și ciment sau anularea acestora. Acest fapt l-a comunicat Ministerul dezvoltării economice și comerțului al Ucrainei.
Societatea ,,X” se află în procedura planului de restructurare. La data achitării efective a salariului în beneficiul angajatului, agentul economic aflat în perioada de executare a procedurii planului de restructurare, demarată în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității, este obligat să achite la buget impozite, inclusiv contribuțiile sociale rezultate din calculul și achitarea efectivă a salariului.
Politica bugetar-fiscală este unul din cele mai așteptate de către societatea civilă documente de politici, pornind de la setul de politici fiscale ce le conține, fiind un exercițiu anual complex și extrem de complicat, avînd implicații operaționale atît din partea organelor statului responsabile de elaborarea și promovarea acesteia, cît și din partea societății civile active, dornice să participe în procesul decizional.
Agenția pentru protecția consumatorului a publicat un caz în care consumatorul a primit câștig de cauză într-un proces de judecată împotriva unui furnizor de gaze, intentat în urma unei decizii a celui din urmă. Avînd în vedere importanța acestui caz din perspectiva revendicării drepturilor de către consumatorii Republicii Moldova, publicăm aceste informații integral.
În Monitorul Oficial nr. 441-451 din 16 decembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
Comercianții de flori din diferite raioane ale Republicii Moldova au fost invitați astăzi, la Ministerul Economiei pentru a discuta problemele cu care se confruntă în activitatea lor și a găsi soluții de comun acord. Ședința a fost condusă de viceministrul Economiei, Tudor Copaci.
Experții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au făcut o analiză a modificărilor la legislație adoptate recent de Parlament privind echivalarea unității convenționale cu 1% din salariul mediu pe economie. Potrivit acestor modificări unitatea convențională utilizată la stabilirea amenzilor se mărește de la 20 lei la 50.5 lei, calculul fiind efectuat în baza salariului mediu pe economie de 5,050 lei, prevăzut de proiectul bugetului de stat pentru 2016.
Ministerul Economiei a organizat, astăzi, ședința grupului de lucru pentru analizarea problemelor cu care se confruntă agenții economici ce comercializează flori și posibilitatea reintroducerii patentei pentru aceștia.
Rezultatele inventarierii se înregistrează în contabilitate în baza deciziei (ordinului) conducătorului, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, conform prevederilor Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012 (în continuare Regulament) și Planului de conturi contabil.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a hotărît aplicarea față de foștii administratori ai BC „Banca Socială” S.A. — Natalia Rahuba, Sergiu Albot, Valentin Cunev, Leontie Suholitco, Vladimir Novosadiuc, a sancțiunii de amendă în mărime maximă prevăzută de lege (10 salarii medii pe activităţi financiare).
Ministerul Justiției a afișat pentru consultări publice un proiect de lege privind modificarea unor acte legislative în vigoare, care prevede ajustarea mărimii unității convenționale.
Directorul unei întreprinderi individuale de confecționare și comercializare a mobilei a fost reținut de către ofițerii de investigare a fraudelor economice ai Inspectoratului de Poliției Ciocana. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, este cercetat penal pentru evaziune fiscală și escrocherii.
În ultimii ani în Republica Moldova au fost răspândite contracte de cesiune a creanțelor. De multe ori aceste contracte, deşi au fost denumite de cesiune a creanțelor, în realitate au luat forma camuflată a altor tipuri de contracte de drept civil.
Agricultorii afectați de înghețurile din această primăvară vor beneficia de compensații și subvenții din partea statului. Despre aceasta a anunțat ieri ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, la o conferință de presă, la care au participat și reprezentanții asociațiilor producătorilor agricoli. Potrivit ministrului, ajutoarele vor fi oferite abia
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Certificarea produselor și promovarea acestora pe piața externă — principala provocare a antreprenorilor din industria textilă Certificarea produselor textile și promovarea acestora pe piața europeană, prevederile Convenției Pan Euro Med în domeniul textilelor și statutul de agent economic autorizat au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței comitetului pentru Antreprenoriat în Industrie, ce a avut loc marți, 14 iulie la sediul Camerei de Comerț și Industrie.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *