Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
O problemă deseori abordată de către Curtea de Conturi este interpretarea eronată de către persoanele responsabile din cadrul autorităților/instituțiilor bugetare a cadrului normativ
Parlamentul a aprobat astăzi, 22 decembrie, în prima lectură proiectul de lege privind implementarea prevederilor Acordului. Potrivit documentului, după punerea în aplicare a legii Republica Moldova va implementa Standardul comun de raportare pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare în materie fiscală, elaborat de OCDE împreună cu țările G20.
Specificul anului 2020, fiind determinat de situația epidemiologică atât la nivel național cât și internațional, dar și de calamitățile naturale din sectorul agricol, impune noi adaptări ale politicilor publice de natură bugetar-fiscală. Întreprinderea măsurilor complexe care rezultă din situația creată și care sunt direcționate spre susținerea mai multor domenii economice afectate continuă să fie o prioritate. În acest sens, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative aprobat de Guvernul Republicii Moldova în data de 30 noiembrie 2020 conține atât măsuri de diminuare a presiunii fiscale cât și mecanisme noi de subvenționare, în vederea susținerii relansării economice. Cele mai semnificative schimbări conceptuale și sistemice de ordin fiscal și vamal propuse pentru consultări publice pentru anul 2021 sunt sistematizate și descrise în continuare.
Cum se impozitează venitul din diferențele de curs valutar, înregistrate ca urmare a recalculării la data raportării, a mijloacelor bănești în valută străină, din conturile curente/de depozit deținute de către agenții economici?
Depozitarul public al situațiilor financiare (DPSF) este un sistem unic integrat de colectare, stocare, generalizare, analiză
Contextul global se schimbă considerabil pe fundalul condițiilor impuse de pandemia care influențează cursul firesc al lucrurilor, atât în domeniul economic, precum și cel social, cultural, educațional. Țările din întreaga lume sunt puse în situația identificării soluțiilor optime de racordare la condițiile existente. Pentru Republica Moldova, specificul anului 2020 este determinat de condiții și de împrejurări care se răsfrâng asupra sectorului economic, dar și asupra societății per ansamblu, cum ar fi: necesitatea adaptării la condițiile generate de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional; provocări în domeniul agricol determinate de calamitățile naturale produse;
Compania ce se află în proces de lichidare, având activele nete negative, planifică să acopere pierderile anilor precedenți direct prin aporturi ale fondatorului, în formă de împrumut în baza Deciziei Asociatului, fără majorarea capitalului statutar. Are dreptul agentul economic să aplice prevederile art.55 alin.(3) din Codul fiscal pentru cazul descris?
Particularitățile anului 2020 au determinat necesitatea identificării și promovării unor măsuri ce au drept scop atenuarea efectelor crizei pandemice și relansarea economiei naționale, prin diminuarea presiunii fiscale, implementarea de noi mecanisme de subvenționare, de comun cu perfecționarea reglementărilor fiscale prin reguli clare de impozitare bazate pe echitate, simplitate și asigurarea previzibilității impunerii. În acest sens, se propune redarea concisă a modificărilor de natură fiscală și vamală pentru anul 2021, care se regăsesc în Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative (Legea nr. 257/2020) și Legea nr. 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificare a unor acte normative (Legea nr. 60/2020) pentru o viziune de ansamblu asupra reglementărilor ce produc efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2021.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020] Conform art.96 lit.b) din Codul fiscal, se stabilesc cote reduse a TVA în mărime de 10% la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă pentru agenţii economici a căror activitate operaţională se constituie exclusiv din activităţi de cazare şi alimentaţie publică, conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei. Astfel, în cazul în care valoarea serviciilor suplimentare prestate de către unitatea de cazare, nu se include în costul serviciilor de cazare, pentru acestea se va aplica cota standard în mărime de 20 % a TVA.
Modificările la Codul muncii (CM), intrate în vigoare din 1 ianuarie 2026, schimbă esențial abordarea muncii de noapte.
Conform art. 1314 alin. (1) și alin. (2) din Codul civil (în continuare – CC), prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing),
Prin contractul de franciză, o parte – francizorul, conferă celeilalte părți – francizatului, în schimbul unei redevențe, dreptul de a desfășura o activitate comercială (activitate de franciză) în cadrul rețelei francizorului, având ca scop furnizarea unor produse în numele și pe contul franci-zatului.
Proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova (CV) a fost aprobat în lectură finală în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 24 august curent și urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2023. Adoptarea documentului derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de RM în partea ce vizează armonizarea cadrului vamal național la Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013, precum și la alte 8 acte normative ale Uniunii Europene. Implementarea noului act normativ are obiectiv principal intensificarea comerțului internațional prin: armonizarea cadrului legislativ național vamal la standardele europene; reducerea costurilor legate de declararea mărfurilor; utilizarea tehnologiilor informaționale pentru toate procedurile vamale;
Republica Moldova a realizat încontinuu, începând cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC) cu Uniunea Europeană (în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite), eforturi de a se încadra organic
O problemă des abordată de Curtea de Conturi este interpretarea eronată a cadrului normativ și abordări neuniforme privind modul de înregistrare în evidența contabilă a rezultatelor reevaluării mijloacelor fixe, precum și determinarea momentului când reevaluarea activului
Potrivit prevederilor art.95 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal, obiecte impozabile cu TVA constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecții impozabili, reprezentînd rezultatul activității lor de întreprinzător în Republica Moldova.
În contextul majorării tarifelor la energia electrică, Guvernul RM a instituit un mecanism de compensare parțială a diferenței de preț la energie electrică pentru consumatorii noncasnici – agenții economici, prevăzut prin Programul de compensare a creșterii prețului
Ajutăm organizațiile să asigure continuitatea activității prin transferarea discretă a acestora la muncă la distanță. 3CX, dezvoltatorul soluției de telefonie de afaceri, anunță că solutia 3CX Standard va fi disponibil gratuit timp de 3 ani. Propunerea 3CX împotriva coronavirusului a venit ca răspuns la izbucnirea Covid-19, care a închis acum instituțiile de învățământ, întreprinderile și organizațiile din întreaga lume.
Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în iunie 2014, precum și odată cu obținerea statului de țară candidată la UE în iunie 2022, amplul proces de integrare europeană în care este implicată Republica Moldova
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *