Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Procuratura Generală anunţă că a efectuat un şir de acţiuni procesuale privind activitatea a trei întreprinderi de stat şi care deţin poziţii dominante pe piaţă. Este vorba despre S.A. „Moldovagaz”, S.A.„Moldtelecom” şi S.A. „Metalferos”.
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, în acelaşi timp, faţă de perioada similară din anul trecut, acestea au crescut cu 1 mlrd 532,4 mln lei (+4,1%). Din suma totală a veniturilor bugetului consolidat, cele fiscale au fost de 34 mlrd 004,6 mln lei, nefiscale – 2 mlrd 006,1 mln lei.
Publicăm răspunsul la întrebarea – Ce intră în calcularea concediului anual și a foii de boală – care a parvenit prin modulul ”Adresează-ne o întrebare”, elaborat de autorul P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD” Maria Gancearuc. Plata compensaţiei de concediu se calculează conform Modului de calculare a salariului mediu, aprobat prin HG nr. 426 din 26.04.2004.
Franţa, principala destinaţie turistică a lumii, are ca obiectiv atragerea a 100 de milioane de turişti străini pe an, faţă de 83 de milioane de turişi în 2012, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale, Laurent Fabius. Guvernul francez a promis la o conferinţă cu profesioniştii sectorului un nou început pentru turism, cu o îmbunătăţire a ofertei care să permită Franţei să facă faţă concurenţei crescute din partea altor destinaţii.
Concediul neplătit oferit angajaţilor ar putea fi dublat, de la 60 la 120 de zile pe an. Este una din prevederile proiectului noului Cod al Muncii, care va fi discutat astăzi de comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate şi familie.
Festivalul Vinului se va desfășura în autonomia găgăuză pe 8 noiembrie. Participarea la eveniment a fost deja confirmată de nouă companii vinicole, informează Noi.md cu referire la postul de radio „GRT”.
Peste 36 de mln de lei. Atât a cheltuit statul în ultimii cinci ani pentru întreținerea vilelor de la Holercani. Cei mai mulți bani au fost scoși din vistieria statului anul trecut, circa 8 mln de lei. Datele au fost oferite pentru Agora de Cancelaria de Stat.
Cea de a patra reuniune a grupului de negociere privind comerțul cu servicii în cadrul Acordului Central European al Comerțului Liber (CEFTA) este organizată de Ministerul Economiei în perioada 29 iunie-2 iulie 2015, la Chişinău. La întrunire participă oficiali din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Kosovo, precum și reprezentanți ai Secreteriatului CEFTA (Bruxelles).
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a întreprins astăzi o vizită de lucru în raionul Strășeni, unde a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale și agenții economici despre implementarea proiectelor investiționale, problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, posibilitatea atragerii unor noi investiții.
Serviciul Fiscal de Stat vă informează că, în urma lansării sistemului „e-Cerere” peste 500 de cereri au fost prelucrate în mod automatizat. În primele trei zile de la lansare agenții economici au înregistrat 255 de subdiviziuni, iar în calitate de plătitor de TVA s-au înregistrat 11 contribuabili.
Veniturile din vânzări (cifra de afaceri) vor fi incluse printre criteriile de risc la planificarea activităţilor de control de stat. O completare în acest sens în Metodiologia de planificare a activităţilor de control de stat desfăşurate de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a fost aprobată de Guvern.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acceptat intrarea Chinei în acţionariatul său, acesta fiind un nou pas în îndeplinirea ambiţiilor autorităţilor de la Beijing de extindere a influenţei internaţionale a ţării.
Întreprinderea de Stat «Moldelectrica» și Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) din România au semnat ieri contractul privind elaborarea și prezentarea studiilor de fezabilitate privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României.
Întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova vor putea în curând beneficia de un nou program de sprijin financiar din partea Uniunii Europene şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Programul va ajuta ÎMM-urile să obţină împrumuturi avantajoase pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de producţie şi pentru a valorifica noi oportunităţi comerciale în UE, transmite IPN.
Zeci de agenţi economici din diverse domenii îşi aşteaptă eventualii angajaţi la Târgul locurilor de muncă. În cadrul celei de-a XIV-a ediții a expoziției naționale ”Fabricat în Moldova” a avut loc tradiționalul Târg al locurilor de muncă. La eveniment sunt zeci de agenți economici care propun peste 700 de locuri de muncă.
Producerea de pomuşoare prezintă un potenţial înalt de profit. Numai în ultimii ani s-au înregistrat creşteri de până la 500%. Estimările au fost făcute la prima conferinţă a producătorilor de pomuşoare din Moldova, care a avut loc joi la Chişinău.
Procuratura federală a Statelor Unite investighează penal directori ai Royal Bank of Scotland (RBS) şi JPMorgan Chase, bănuiţi că au vândut instrumente financiare garantate prin ipoteci despre care ar fi ştiut că sunt riscante, înainte de 2008, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.
Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Moldova şi România au decis să-şi consolideze relaţiile de colaborare în cadrul unui parteneriat de administraţie modernă. Mai multe posibilităţi în acest scop au fost discutate la Criuleni, relatează Moldpres.
Compania Kroll ar cere mai mult de jumătate din banii recuperați din sistemul bancar. Deși a spus că sunt cifre ipotetice, declarația a fost făcută de premierul Streleț în timpul unei emisiuni televizate de la postul public de televiziune.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *