Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, supravegherea, controlul şi administrarea în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează de către organele abilitate1, în conformitate cu prevederile legii.
Persoana, care intenţionează să activeze în baza patentei de întreprinzător, depune o cerere de eliberare a patentei la inspectoratul fiscal teritorial în raza căruia își are domiciliul sau la locul de desfășurare a activităţii preconizate. Patenta poate fi eliberată și de primăria în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează să-și desfășoare activitatea în baza patentei, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat inspectoratul (oficiul) fiscal. În acest caz, patenta eliberată de primărie este valabilă numai pe teritoriul administrat de aceasta.
La nivel macroeconomic, procedurile insolvabilităţii permit societăţii a se dispensa de intreprinderile care au devenit un balast pentru o economie sănătoasă. La nivelul unei întreprinderi, procesul de insolvabilitate poate fi varianta optimă, iar uneori şi unică alternativa de soluţionare a dificultăţilor întreprinderii, prin lichidarea acesteia sau prin aplicarea instrumentelor de depăşire a crizei şi stării de insolvabilitate. Nu sunt rare cazurile cind iniţierea procedurii de insolvabilitate se soldeaza cu revigorarea afacerii agenţilor economici.
Ca rezultat a fost adoptată decizia asupra cazului de încălcare fiscală, în baza căreia s-au aplicat amenzi în mărime totală de 40 000 lei (10 000 lei pentru comercializarea băuturilor alcoolice tari la un preţ mai mic decît preţul minim de comercializare a acestora; 30 000 lei pentru lipsa benzilor de control ale maşinii de casă şi de control).
Începînd cu 23 aprilie 2011, la 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial nr. 206-209 din 22 octombrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 „Cu privire la comerţul interior”, care stabileşte principiile generale de desfăşurare a activităţii de comerţ pe teritoriul Republicii Moldova. Legea dată a provocat numeroase discuţii în rîndurile antreprenorilor, referitor la interpretarea unor prevederi privind modalitatea de aplicare a cerinţelor stabilite pentru practicarea activităţii de comerţ cu ridicata. Conform alin. (1) art. 7 din Lege, în Republica Moldova sunt definite următoarele forme de desfăşurare a comerţului:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *