Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Republica Moldova și Republica Federală a Germaniei privind securitatea socială, semnat la 12 ianuarie 2017, la Chișinău. Acordul a fost elaborat și semnat în temeiul art.12 din Carta Socială Europeană din 28 septembrie 2001. Acesta va asigura un cadru de garanții de securitate socială pentru migranții din RM, care desfășoară sau au desfășurat activitate de muncă și/sau au domiciliu pe teritoriul uneia sau a ambelor state contractante.
Cabinetul de miniștri a decis inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind abolirea regimului de vize de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare. În conformitate cu prevederile Acordului, cetățenii care dețin pașapoarte ordinare valabile, indiferent de locul domicilierii acestora, vor putea intra, tranzita și să se afle pe teritoriul celeilalte Părți fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de șase luni de la data primei intrări. Aceasta, cu condiția că nu intenționează să desfășoare activitate antreprenorială, să se angajeze în muncă, să facă studii, tratament, activități umanitare sau religioase. Pentru activitățile evidențiate cetățenii vor trebui să obțină viza țării gazdă.
În vederea atingerii minimului cotei accizelor stabilit de Directivele Uniunii Europene, în anii următori va fi majorată cota accizelor pentru produsele petroliere, costul măsurii fiind de + 192 mil.lei. Cota accizelor la benzolii destinați utilizării drept carburanți sau combustibili, care în anul prezent este de 4560 lei / tonă, în anul 2018 va fi de 4961 lei / tonă, iar în anul 2019 deja va atinge 5414 lei / tonă.
INTRODUCERE Precizări prealabile. Așa cum relatam în articolul introductiv din luna august 20181, în 19 iulie 2018 Parlamentul a adoptat în lectura a doua proiectul de lege privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative, stabilind data de intrare în vigoare la 1 ianuarie 20192. După redactarea proiectului adoptat a fost, însă, necesară aprobarea acestuia în lectură finală. Astfel, la 15 noiembrie 2018, Parlamentul a adoptat în a treia lectură, finală, Legea privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative nr. 133 (în continuare „Legea de modernizare”).
Măsurile aprobate anterior de către autorități și ONG privind combaterea consumului de tutun și a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populației au dat primele rezultate. Nu se mai fumează în baruri și restaurante, pe coridoarele multor instituții, se fac eforturi pentru a amenajarea locurilor speciale pentru fumat. Totuși, reducerea consumului de tutun necesită perseverență și eforturi în continuare.
Orice schimbare de politici contabile conduce la rezultate diferite. Modificările de politici contabile se permit doar dacă sunt solicitate de o autoritate competentă (modificare de reglementare) sau dacă au ca rezultat informații mai credibile și mai relevante privind poziția financiară și performanțele entității. În unele situații, entitățile au tendința de a modifica politicile contabile și de a revizui estimările inițiale în acord cu noile informații disponibile, toate acestea cu scopul de a se adapta cerințelor economice care pot apărea.
Inițiativa legislativă a unui grup de deputați, prin care se propune stabilirea pensiei persoanelor cu dizabilități din copilărie, care au atins vârsta de 18 ani, indiferent de stagiul de cotizare, nu a fost susținută de Executiv. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Stela Grigoraș a spus că amendamentul deputaților prezintă o derogare de la principiile de organizare și funcționare a sistemului public de asigurări sociale, și anume, principiul egalității.
Deseori mai scumpe sunt ideile, oportunitățile, parteneriatele, schimbul de experiență și stilul de comunicare cu autoritățile. De obicei, investitorii sunt gata să vină cu aportul acolo unde există potențial, iar procedurile birocratice pot fi depășite cu costuri (de timp, dar și financiare) mici. Guvernul tarii noastre a depus un efort pentru a crea condiții cât mai favorabile investitorilor străini. Inițiativa amendamentelor, completărilor și modificărilor ale Legii cu privire la migrația de muncă a venit din partea investitorilor străini, care la întrunirile Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM au menționat că procedura de obținere a permisului de muncă și de ședere, era foarte anevoioasă.
Avizele de evaluare în vamă, elaborate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și aprobate de Consiliul de cooperare vamală, sunt emise în scopul asigurării unei interpretări uniforme pe plan tehnic al Acordului privind aplicarea articolului VII din Acordul General de Tarife Vamale și Comerţ (GATT) 1994 (Acord). Comitetul tehnic de evaluare în vamă este instituit sub auspiciile Consiliului de cooperare vamală, în vederea asigurării, la nivel tehnic, a uniformităţii interpretării și aplicării prevederilor din Acord.
Orice formă de publicitate a producţiei alcoolice, inclusiv prin intermediul surselor de radio şi TV, a presei scrise, reţelelor de internet, telefonie, telegrafice, a serviciilor cinematografice și video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public și pe trimiterile poștale, va fi interzisă.
Organizarea contabilității la entități persoane juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător privind achiziționarea autoturismelor nefuncționale în vederea dezmembrării acestora și realizării pieselor de schimb auto obținute se efectuează conform:
Termenul–limită de prezentare a cererii și dosarului de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se stabilește în anul curent până la data de 1 august. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină au publicat vineri, 6 iulie, în MO modificările operate în Regulamentul privind mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
În Registrul de Stat al controalelor a fost publicat Graficul controalelor planificate pentru anul 2019 de către Serviciul Fiscal de Stat. Conform informației făcute publice, controale prin metoda de verificare totală vor fi efectuate de către toate subdiviziunile teritoriale ale autorității fiscale la 882 agenți economici. Amintim că, obiectivul strategic al SFS este promovarea unui nivel sporit de conformare voluntară a contribuabililor. Pentru aceasta sunt applicate măsuri, acțiuni și procedee, scopul cărora este asigurarea deservirii și tratarea corectă a contribuabililor, în funcție de criteriile de risc, care includ și comportamentul fiscal al contrubuabilului. În procesul de selectare a modului tratamentului (de conformare benevolă sau forțată) efectuată analiza detaliată a informației de care dispune fiscul, iar în baza acestora se identifică și sunt evaluate riscurile de conformare.
În Monitorul Oficial din 26 iunie 2017 este publicat avizul Guvernului privind amendamentele înaintate la Legea nr. 37 din 24 martie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1540-XII din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului. Guvernul nu susține amendamente propuse, iar în avizul său menționează că Legea nr.37 din 24 martie 2017 prevede concretizarea normelor ce țin de aplicarea noului mecanism de calculare, achitare și control al taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului.
Principale acte normative care reglementează domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control (ECC) sunt Codul fiscal, Codul contravențional nr. 218/2008, Hotărârea Guvernului 141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă şi de control la efectuarea decontărilor (HG nr.141), Cerințele tehnice față de mașinile de casă și de control, aprobate prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control din 17.07.1998, Ordinul SFS nr. 131/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control (Regulament) și altele.
Măsurile de politică comercială sunt stabilite prin acte normative la nivel naţional şi se aplică la importul şi exportul anumitor categorii de mărfuri. Politica comercială include şi restricţiile cantitative şi interdicţiile comerciale în probleme de politică externă (embargouri şi sancţiuni). Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relaţiilor comerciale, altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.
Guvernul nu a susținut proiectul de lege privind importul unor bunuri materiale către Comitetul Național Olimpic și Sportiv. Potrivit unei inițiative legislative a deputaților, puse în baza proiectului de lege, bunurile respective ar urma să fie scutite de drepturile de import, fără ca acestea mai apoi să poată fi comercializate.
Potrivit Codului de procedură penală (CPP), persoanele fizice și juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise de legea penală pot intenta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin: 1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma săvârșirii faptei interzise de legea penală; 2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea calității, aspectului comercial, precum și repararea bunurilor deteriorate; 3) compensarea venitului ratat în urma acțiunilor interzise de legea penală; 4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputației profesionale.
Regulamentul privind procedura de emitere a soluției fiscale individuale anticipate (SFIA) va fi examinat în cadrul ședinței Guvernului din 18 ianuarie curent. Documentul stabilește procedura de emitere de către Serviciul Fiscal de Stat a actului administrativ în vederea soluționării cererii unei persoane fizice sau juridice care desfășoară activitate de întreprinzător, referitoare la aplicarea legislației fiscale asupra unei situații sau tranzacții viitoare specifice – soluție fiscală individuală anticipată. Astfel, potrivit proiectului Regulamentului, persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să solicite Serviciului Fiscal de Stat emiterea unei soluții fiscale anticipate, va trebui să depună o cerere către organul fiscal.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *