Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La care categorie urmează a fi atribuit terenul respectiv în scopul impozitării: la pct. 1 lit a) din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „toate terenurile, altele decît cele destinate fînețelor şi păşunilor: care au indici cadastrali — 1,5 lei pentru un grad hectar;care nu au indici cadastrali – 110 lei pentru 1 grad-hectar” sau la pct. 5 din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „terenurile din extravilan pe care sunt amplasate clădiri şi construcții, carierele şi pămînturile distruse în urma activității de producție, neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate — 350 lei pentru un hectar” În conformitate cu prevederile art. 36 din Codul funciar, din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte:
Vă rugăm să ne explicați dacă în situația dată la soți apare obligația de prezentare a declarației privind impozitul pe venit, în cazul în care aceștia au obținut venit sub formă de salariu doar la un singur loc de muncă? În conformitate cu prevederile art. 34, alin (1) din Codul Fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 8 640 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală. Totodată, menționăm că persoana fizică rezidentă, aflată în relaţii de căsătorie cu orice persoană specificată la art. 33 alin. (2) din Codul Fiscal, are dreptul la o scutire suplimentară în sumă de 13 560 lei anual, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
În conformitate cu Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casa şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar (anexa nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”; republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 15 aprilie 2008; cu modificările şi completările ulterioare), normele de utilizare a maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC), de la momentul punerii în exploatare pînă la scoaterea lor din exploatare, precum şi acţiunile privind înregistrarea operaţiunilor economice de către utilizatorii MCC, sunt reglementate prin Regulamentul cu privire la modul de exploatare a maşinilor de casa şi control cu memorie fiscală (Monitorul Oficial, 10 decembrie 1998, nr. 109 – 110, p. III, art. 209; cu modificările şi completările ulterioare).
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
În anul 2013 obligaţiile fiscale se achită la bugetul public naţional în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 165 din 19 decembrie 2012 cu privire la Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2013 (în continuare – Modul) (Monitorul Oficial, nr. 273-279 din 28 decembrie 2012). Este de menţionat, că Ministerul Finanţelor anual elaborează şi publică în Monitorul Oficial modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional, astfel încît de la an la an modalităţile respective se deosebesc în funcţie de reglementările legilor bugetare anuale (Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Legea fondurilor obligatorii de asigurare medicală), precum şi în funcţie de reglementările legislaţiei în vigoare aplicabile în anul calendaristic respectiv. Prin urmare, la achitarea obligaţiilor fiscale, precum şi a altor plăţi la bugetul public naţional contribuabilii urmează să se ghideze de modul, care este în vigoare pentru anul curent.
Ministerul Finanţelor, în legătură cu punerea în aplicare a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23 decembrie 2011 (Monitorul Oficial, nr. 13-14 din 13 ianuarie 2012), pentru călăuză în lucru şi executare, în partea ce ţine de evidenţa obligaţiilor fiscale, comunică următoarele.
Dle Vicol, aţi comunicat la primul briefing susţinut, că printre cele trei priorităţi ale Dvs în calitate de șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat este îmbunătăţirea activităţii Serviciului Fiscal. Ce acţiuni planificaţi în acest sens, respectiv, pe intern și care va fi impactul lor asupra contribuabililor? Accentul în mod prioritar va fi pus pe factorul uman. Sunt multe teorii internaţionale care fac referire la importanţa care-i revine intr-un proces factorului uman. Ideea este că fiecare persoană într-o funcţie, indiferent care ar fi aceasta, are o perioada de manifestare care de obicei durează de la 3 la 5 ani, respectiv aceasta este formată din perioada de studiu, atunci când persoana e curioasă și vrea să cunoască lucruri noi, apoi urmează perioada de implementare a cunoștinţelor cu obţinerea rezultatelor așteptate, respectiv urmează ultima perioadă care poate fi calificată ca fiind cea mai vulnerabilă reiesind din faptul că persoana are senzaţia obținerii rezultatelor mari fără a depune careva eforturi speciale deoarece în conștiinţa acesteia este autoevaluarea greșită că ar cunoaște totul.
Articolul 11 din Codul Fiscal al Republicii Moldova prevede că toate dubiile, apărute la aplicarea legislaţiei fiscale, se vor interpreta în favoarea contribuabilului. Întrucît apariţia situaţiilur dubioase este întotdeauna legată de calitatea, existenţa sau inexistenţa dovezilor, acest articol încearcă să ofere un rezumat succint al practicii din spaţiul european în ce priveşte proba (dovada), evidenţiind unele practici tipice aferente sarcinii probaţiunii.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, la multiplele adresări parvenite din teritoriu, şi întru interpretarea univocă a legislaţiei, aduce la cunoştinţă următoarele. Conform prevederilor art. 234 alin. (2) din Codul fiscal, persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală beneficiază de o reducere de 50% a amenzilor aplicate în cazul respectării stricte a condiţiilor stipulate la lit. a), b) şi c) a articolului menţionat. Ţinem să atenţionăm, că de prevederile menţionate pot beneficia contribuabilii traşi la răspundere doar pentru încălcare fiscală.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în rezultatul multiplelor verificări efectuate la deţinătorii patentei de întreprinzător, a constatat că aceştia activează fără a avea documente de provenienţă a mărfurilor, în cazul comerţului cu amănuntul. Conform art. 1 alin. (1) al Legii nr. 93 din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător (în continuare Lege), patenta de întreprinzător (în continuare patentă), este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp.
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15 aprilie 2008, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul care utilizează maşina de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) este obligat să ţină pentru fiecare MCC, pentru fiecare an de gestiune separat, un registru (RMCC) şi să-l legalizeze la organul fiscal în care este înregistrată MCC.
Inspectoratele Fiscale de Stat teritoriale Privind modul de aplicare a prevederilor lit. o1)art. 20 al Codului fiscal la înstrăinarea terenurilor,care aparţin membrilor întovărăşirilor pomicole Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu interpelările parvenite de la contribuabili, aduce spre cunoştinţă şi conducere în lucru modul de aplicare a prevederilor lit. o1) art. 20 din Codul fiscal la înstrăinarea terenurilor, care aparţin membrilor întovărăşirilor pomicole. În conformitate cu prevederile lit. o1) art. 20 din Codul fiscal, veniturile obţinute de persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova de la înstrăinarea terenurilor cu destinaţie agricolă, reprezintă sursă de venit neimpozabilă. Respectiv, veniturile menţionate nu urmează a fi declarate.
Începînd cu 23 aprilie 2011, la 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial nr. 206-209 din 22 octombrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 „Cu privire la comerţul interior”, care stabileşte principiile generale de desfăşurare a activităţii de comerţ pe teritoriul Republicii Moldova. Legea dată a provocat numeroase discuţii în rîndurile antreprenorilor, referitor la interpretarea unor prevederi privind modalitatea de aplicare a cerinţelor stabilite pentru practicarea activităţii de comerţ cu ridicata. Conform alin. (1) art. 7 din Lege, în Republica Moldova sunt definite următoarele forme de desfăşurare a comerţului:
Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a efectuat în cadrul proiectului de monitorizare a implementării Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, finanţat de Fundaţia SOROS Moldova şi Partnership for Transparency Fund, un sondaj expres al beneficiarilor serviciilor Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) în scopul evaluării opiniilor acestora privind calitatea serviciilor prestate, profesionalismul şi integritatea angajaţilor instituţiei. Sondajul a fost realizat în perioada 21-23 martie 2011 la ieşirea din inspectoratele fiscale Buiucani, Centru, Botanica, Rîşcani, Ciocana din Chişinău, în total fiind chestionate 102 persoane. Dat fiind numărul redus de interviuri şi acoperirea doar a inspectoratelor fiscale din Chişinău, sondajul nu este unul reprezentativ şi nu permite de a face concluzii pentru întreg IFS. Mai curînd, rezultatele acestui sondaj reflectă opinia persoanelor care s-au adresat la inspectoratele fiscale din Chişinău pe parcursul acestor trei zile. Chestionarul sondajului include atît întrebări de tip închis care propun respondenţilor să aleagă opţiuni de răspuns, cît şi întrebări de tip deschis care le oferă posibilitatea să-şi expună obiecţiile şi propunerile vis-a-vis de activitatea instituţiei (vezi chestionarul anexat).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *