Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că în perioada 3-7 februarie curent, la Chişinău se desfăşoară prima rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă, cu participarea experților din cadrul autorităților de resort din Slovacia, precum şi reprezentanților ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe,
Legea nr.34/2024 privind decontările în numerar urmează să intre în vigoare la 1 aprilie curent. Pentru a oferi un suport contribuabililor în implementarea noilor prevederi, Ministerul Finanțelor, Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, Serviciul Fiscal de Stat și P.P. Monitorul Fiscal FISC.md, a organizat recent o sesiune de informare cu genericul: Politica bugetar-fiscală 2025: interpretare, mecansime
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
Plafonul contestațiilor ce urmează a fi soluționate de Consiliul de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat urmează a fi modificat. În acest sens, autoritatea fiscală a elaborat un proiect de modificare a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului de soluționare a disputelor, aprobat prin Ordinul SFS nr.327/2018.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică a publicat Graficul controalelor planificate pentru anul 2024.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea formularului-tipizat al Avizului de plată a impozitului unic din desfășurarea activității de antreprenoriat independent și Modului de completare a acestuia.
Vineri, 5 septembrie curent, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 227 din 10 iulie 2025 pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive), elaborate în scopul asigurării unui cadru legal coerent și eficient în domeniul reglementării prin autorizare a activității de întreprinzător.
Suntem o companie înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova. Reieșind din specificul activității desfășurate de companie, există activități care vor fi efectuate în exclusivitate de cetățeni străini angajați cu contract individual de muncă pe perioade determinate. Acești angajați, fiind cetățeni ai
În cadrul ședinței Parlamentului din 03 iulie 2025 a fost votat în a doua lectură proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr. 1163/1997 și a altor acte normative.
Republica Moldova va iniția negocierile în domeniul securității sociale și cu Franța, ceea ce va permite cetățenilor care sunt stabiliți și activează legal în acestă țară să beneficieze de anumite garanții sociale. În Monitorul Oficial din 8 octombrie curent a fost publicat Decretul nr. 171-IX din 4 octombrie 2021 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre țările noastre, fiind stabilită și componența nominală a delegației RM împuternicită pentru negocierea Acordului. În componența grupului de negociatori sunt incluși reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Casei Naționale de Asigurări Sociale,
În anul 2025 urmează a fi supuși controlului 19 rezidenți ai zonelor economice libere. În Monitorul Oficial din 19 decembrie curent a fost publicat Planul controalelor asupra activității rezidenților zonelor economice libere pentru anul 2025, aprobat de Guvern prin Hotărârea nr. 872 din 18 decembrie 2024.
Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Acordul dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale. Acesta va aduce multiple beneficii pentru
Casa Națională de Asigurări Sociale amintește cetățenilor - persoane asigurate care activează în Letonia, că au dreptul să beneficieze de prestații sociale, în contextul intrării în vigoare, începând cu 1 iulie curent, a Acordului între Republica Moldova şi Republica Letonia în domeniul securităţii sociale.
În Monitorul Oficial din 17 ianuarie curent a fost publicat Ordinul nr.11 din 11 ianuarie 2024 cu privire la aprobarea listelor de verificare aferente domeniului de competență al Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică. Listele de verificare au fost aprobate în temeiul art. 51 din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității
Codul subsolului nr. 246 din 08.11.2024 are drept scop instituirea cadrului normativ cu privire la folosirea și protecția subsolului în vederea asigurării folosirii raționale și complexe a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală și a altor necesități ale economiei naționale, asigurării securității lucrărilor la folosirea subsolului,
Parlamentul a aprobat cu 58 de voturi în ședința extraordinară desfășurată astăzi, 20 ianuarie 2022, proiectul hotărârii de Guvern privind declararea stării de urgență în domeniul energetic. Aceasta se instituie pe întreg teritoriu al Republicii Moldova pentru perioada 20 ianuarie-20 martie 2022.
Vor putea persoanele fizice angajate în cadrul unei companii rezidente a Parcului pentru tehnologia informației să beneficieze de dreptul la desemnarea procentuală din suma impozitului pe venit calculată aferent veniturilor impozabile obținute, ce nu țin de activitatea desfășurată în cadrul Parcurilor IT? Potrivit prevederilor art.152 din Codul fiscal, contribuabilul persoană fizică rezidentă care nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare este în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.
Conform prevederilor art. 234 alin. (2) din Codul fiscal, persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală beneficiază de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate, cu excepţia amenzilor aplicate pentru comiterea repetată, în decurs de 6 luni consecutive, a încălcărilor fiscale prevăzute la art. 254 şi 254¹, dacă respectă strict următoarele condiții:
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *