Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reducerile de taxe prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal al României reprezintă cea mai spinoasă problemă din negocierile dintre guvernanţi şi reprezentanţii Comisiei Europene, care se poartă în aceste zile la Bucureşti. Scăderea TVA de la 24% la 20%, care ar urma să intre în vigoare din 2016, este în pericol de a fi amânată sau chiar anulată în lipsa unor măsuri de compensare a deficitului creat.
Fiecare al cincilea credit ipotecar contractat de englezi în al doilea trimestru al anului 2014 are un termen de 30 de ani sau mai mare, față de fiecare al douăzecilea, cât era acum 10 ani. Din cauza creșterii prețului la imobile, unica soluție de a le procura sunt creditele cu termene mai mari, transmite This is MONEY.
Secretarul General al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Căpățînă, a avut astăzi, la Ankara, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Ali Naci Koru, în cadrul unei vizite de lucru, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Totalizînd rezultatele prezentării Declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – declaraţia forma BASS) şi Declaraţiilor persoanelor asigurate (în continuare – declaraţia forma REV-5) prin metoda automatizată de raportare electronică în cadrul SIA „e-Reporting”, www.raportare.md, pentru lunile ianuarie şi februarie curent comunicăm următoarele.
Ţări printre care Irlanda, Marea Britanie şi Norvegia au vacante posturi de asistent medical şi bucătar, salariile oferite putând ajunge la 43.000 de euro brut pe an, conform anunţurilor angajatorilor, publicate în reţeaua europeană Eures. Un angajator din Irlanda are nevoie de 10 asistenţi medicali, a căror responsabilitate principală va fi să se asigure că toate standardele de îngrijire răspund nevoilor asistaţilor din punct de vedere social, spiritual, al sănătăţii fizice şi mentale.
Ministerul Economiei în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a organizat la 16 martie curent, atelierul de lucru „Promovarea unei performanțe de mediu mai bune a Întreprinderilor Mici și Mijlocii”, în cadrul căruia a fost prezentat raportul privind recomandările preliminare ale proiectului-pilot „Ecologizarea IMM-urilor” de către OECD, în contextul Programului regional „Ecologizarea Economiei în Vecinătatea Estică”, finanțat de către Comisia Europeană.
Cu cinci ani în urmă, o echipă de entuziaști s-a angajat în e-Transformarea guvernării prin utilizarea tehnologiilor moderne. Echipa #diez a reușit să discute cu o parte din reprezentanții Centrului de Guvernare Electronică (Egov), pentru a afla ce reprezintă eGov, dar și care sunt cele mai frumoase realizări în cei cinci ani de activitate.
Investiţiile în acţiunile producătorilor de ţigarete şi de băuturi alcoolice au fost cele mai profitabile din istoria recentă a finanţelor, arată un studiu realizat de London Business School, citat de Financial Times.
Mii de directori de companii private din Grecia vor să se angajeze în străinătate, iar tendinţa a devenit atât de mare încât afectează chiar capitalul uman de care ţara are nevoie pentru a ieşi din criza economică, relatează Kathimerini. Peste 5.000 de directori executivi, operaţionali şi financiari caută soluţii de angajare în alte ţări, potrivit numărului de CV-uri depuse la companiile internaţionale de recrutare din Atena.
Volumul comerțului cu amănuntul în România a crescut cu 7,3% în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2014, aceasta fiind a patra mare creștere înregistrată de o țară membră a Uniunii Europene, după Luxemburg (10,7%), Ungaria (8,2%) și Polonia (7,5%), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi sînt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată, printre inculpaţi fiind Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar şi români şi ruşi din conducerea rafinăriei din Ploieşti.
La Centrul de întreţinere temporară şi reabilitare a copiilor din mun. Bălţi şi-a început recent activitatea serviciul pentru îngrijirea copiilor de pînă la trei ani. Acesta, primul din oraş, a fost lansat cu susţinerea financiară a Ambasadei Finlandei în R. Moldova cu sediul la Bucureşti şi a organizaţiei caritabile din Marea Britanie „Hope and Homes for Children”, comunică MOLDPRES.
Primele semne ale revenirii economiei cipriote se văd la orizont la mai puţin de un an de când ţara a avut nevoie de sprijinul de urgenţă al aşa-numitei “Troici“ formate din Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, scrie The Telegraph. În Cipru nu au existat revolte, iar cei 840.000 de locuitori s-au arătat uniţi, solidaritate determinată de faptul că s-au făcut sacrificii şi la vârf. Miniştrilor li s-a tăiat remuneraţia cu 45%, în timp ce salariile angajaţilor cel mai prost plătiţi din sectorul public au fost reduse cu doar 6,5%. Cei care câştigau sub o mie de euro pe lună au fost cruţaţi.
Consiliul European a adoptat luni un act normativ care acordă ţărilor membre dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic /OMG/ pe teritoriul lor, transmite EFE. Luna trecută, Parlamentul European a aprobat şi el compromisul convenit în luna decembrie cu guvernele statelor membre pentru a pune capăt acestui dosar blocat de patru ani.
Angajații SFS, veteranii acestuia, persoane din conducerea țării, deputați și foști deputați, oaspeți de la autoritățile fiscale de peste hotare cu care colaborează SFS s-au întrunit într-o ședință festivă pentru a consemna 25 de ani de la înființarea instituției.
Branduri de haine cu renume internațional care au apelat ani în șir la serviciile fabricilor din Moldova își reduc comenzile de la noi Instabilitatea politică din regiune, dar și piețe noi de muncă, mai ieftine decît în Republica Moldova, au determinat mai multe case de modă cu renume și branduri internaționale să renunțe la serviciile fabricilor și atelierelor moldovenești care le-au confecționat în ultimii zece ani milioane de haine de colecție care au fost vîndute cu sute de euro per unitate. Reprezentanții fabricilor de confecții din Moldova susțin că, dacă acest trend va continua, industria textilă de la noi va da chix.
Actualul sistem monetar se apropie de dezintegrare, spune David Stockman, fost oficial al Administraţiei Reagan. Preţurile şi profiturile vor cădea pretutindeni şi vom avea un profund val deflaţionist la scară planetară.
Republica Moldova sporește volumul comerțului cu statele Uniunii Europene pe fundalul micșorării tranzacțiilor de import și export cu țările CSI, informează NOI.md. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul exportului moldovenesc în statele UE, în ianuarie-noiembrie 2014, s-a majorat cu 10,6% față de aceeași perioadă a anului precedent și a constituit 1 miliard 145,5 milioane de dolari, iar volumul importului din UE a crescut cu 5,6% — pînă la 2 miliarde 359,7 milioane de dolari. Cota statelor UE în volumul total al exportului moldovenesc a crescut de la 46,6% pînă la 53,1%, iar cota în volumul total al importului s-a majorat de la 45,2% pînă la 49%.
Produsele de panificație din Moldova pătrund deja pe piața UE cu ajutorul României. Este și cazul produselor „Franzeluța”, care de mai bine de 20 de ani exportă în România produse de panificație, patiserie, cofetărie și paste făinoase. Din România, acesta pornește spre piețele din vestul Europei.
Estonia, Danemarca și România sunt statele europene care cel mai puțin au fost dependente de importurile de energie în 2013. Pe când Malta, Luxemburgul și Cipru sunt țările care au un nivel ridicat de dependență față de energia importată. Datele au fost făcute publice într-un studiu realizat de Oficiul European de Statistică, Eurostat.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *