Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Una dintre cele mai mari companii petroliere cu vânzare la pompă din Republica Moldova a scumpit, începând cu dimineața zilei de astăzi, benzina în medie cu 40 de bani. Astfel, conform noilor prețuri, un litru de benzină EFIX Premium cu cifra octanică 98 costă 16 lei şi 65 de bani, iar combustibilul cu cifra octanică 95 este vândut cu 16 lei şi 15 bani.
Agenția Turismului a propus în cadrul unei mese rotunde privind dezvoltarea şi promovarea agroturismului în Republica Moldova, desfășurate astăzi la sediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, să fie adoptată Legea turismului rural, în vederea dezvoltării acestui domeniu.
Eliminarea pagubelor înregistrate în urma ploilor abundente cu vânt puternic şi grindină din 18-19 iunie a.c., dar şi acordarea ajutorului necesar oamenilor care au avut de suferit, au fost discutate la şedinţa de ieri a Comisiei pentru situaţii excepţionale, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip.
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința persoanelor – subiecților impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/ impozitul funciar că la achitarea impozitului pe bunurile imobiliare şi/sau impozitului funciar la bugetul local în raza amplasării bunurilor imobiliare, integral, pînă la data de 30 iunie 2016, se aplică reducerea în mărime de 15 % din suma impozitului calculat pentru anul curent.
Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) atenționează consumatorii afectați de întreruperile în alimentarea cu energie electrică asupra faptului că dânșii au dreptul, în cazul depășirii duratei admise a acestor întreruperi, să solicite operatorului de rețea plata compensațiilor stabilite în Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 406 din 25.02.2011.
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) din CF, una din funcţiile de bază ale inspectoratului fiscal de stat teritorial constituie asigurarea evidenţei integrale şi conforme a contribuabililor şi a obligaţiilor fiscale, cu excepţia celor administrate de alte organe, precum şi întreprinderea măsurilor pentru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale.
Decizia a fost luată de Curtea Europeană. Regula va fi aplicată doar pentru asistente medicale și agenți de vânzări. Pentru angajații de oficiu, însă, legea nu va fi aplicată.
Cu prilejul Zilei profesionale a Contabilului, Vă adresăm cele mai sincere felicitări și aprecieri pentru munca nobilă și consacrată pe care o depuneți. Exprimăm admirația și respectul pentru activitatea desfășurată zi de zi în folosul economiei și beneficiul societății, care, incontestabil, contribuie la dezvoltarea durabilă a țării.
Unitățile de schimb valutar din R. Moldova vor avea dreptul să modifice cursurile de vânzare și cumpărare a valutei în decursul unei singure zile de lucru, iar Banca Națională va stabili frecvenţa de modificare a cursurilor.
În cinci ani de activitate am atins multe din obiectivele pe care le-am planificat, am devenit mai buni, mai aproape de voi, și mai transparenți. Am reușit să cîștigăm încredere și să oferim siguranță în exactitatea și calitatea informațiilor propuse, să devenim un partener loial afacerii Dumneavoastră.
Mult stimate doamne, am deosebita plăcere să vă adresez sincere şi calde felicitări cu ocazia Zilei de 8 Martie.
În Moldova ar putea apărea primele automate de schimb valutar. Datorită noilor aparate, asemănătoare cu bancomatele, clienţii vor putea schimba valuta contra lei, fără a merge la bănci sau la casele de schimb.
Proiectul legii pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova a fost aprobat astăzi în primă lectiură de către deputații din Parlament. Astfel, angajatorul va fi obligat să prezinte salariatului, înainte de angajare, inclusiv informația referitor la durata normală a zilei și a săptămânii sale de muncă, precum și la perioadele de preaviz ce urmează a fi respectate de angajator și salariat în caz de încetare a activității.
Codul Muncii al Republicii Moldova, modificat vineri, 1 aprilie 2016, în lectură finală, prevede mai multe drepturi ale angajaților de a fi informați despre condițiile de muncă. Documentul este ajustat la două directive europene în domeniul raporturilor de muncă ale aquis-ul comunitar.
Astăzi, va avea loc o ședință a Guvernului în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuză (UTAG). Astfel, cu începere de la ora 11.00 în satul Avdarma membrii cabinetului de miniștri se vor întâlni cu autoritățile teritoriale pentru a discuta unele măsuri de ameliorare a situației social-economice din UTAG pentru anii 2016- 2019.
În Monitorul Oficial de vineri, 22 aprilie, a fost publicată Legea nr. 52 din 01.04.2016, prin care a fost modificat și completat Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003.
Aprecierea monedei unice europene față de dolarul SUA este una temporară și reprezintă o reacție excesivă a investitorilor, după ce Banca Central Europeană (BCE) a decis joi extinderea programului de relaxare și reducerea dobînzii la depozitele bancare, spun experții solicitați de Moldpres.
Peste 40 de mii de persoane cu dizabilităţi vor beneficia de ajutor material cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, care este marcată pe 3 decembrie. În acest scop, din bugetul de stat au fost alocate peste 16 milioane de lei.
1.1. Societatea pe acțiuni „Organic-Humus” este o întreprindere care produce îngrășăminte minerale. În februarie 2011 întreprinderea a livrat către SRL „Natural Tomate” o cantitate de 3 tone de îngrășăminte minerale în sumă de 9 000 lei și T.V.A. – 1 800 lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *